Am sa ma-ntorc barbat

Au fost odata ca niciodata ca daca n-ar fi nu s-ar mai povesti, intr-o tara nu foarte indepartata dar cam inapoiata, un rege cu o coroana mare in forma de N, o pereche de ochelari si niste blugi si o regina cu un coc prins cu un bat cumparat de la un indian, niste ochelari mari, dar de soare, si, normal, blugi. Cei doi aveau un baiat, pe nume Antoni (cu accent puternic pe "to" si cu i prelungit: anTOniiiii!) 

Si dupa ce au purtat ei multe razboaie cu oamenii din tara lor, dupa ce si-au rupt bidivii toate potcoavele in gropile de pe cararile junglei in care traiau, dupa ce li s-au ponosit straiele regesti de atata frecat de aceleasi scaune rotative, au hotarat sa il ia pe micul print si sa plece intr-o calatorie. Pentru ca, da, in ciuda parerii pe care v-ati format-o deja pana acum, aceasta poveste este despre print. Caruia ii vom schimba numele in De Aur.

Si s-au trezit ei intr-o dimineata, au pus seile pe cai si au pornit spre marea cea mare si plina de soare si pesti prietenosi, cu plaje multe si marunte, cu plante vrajite de doi metri si bucate minunate, de oameni buni preparate. Dupa ce au mers doua zile si o noapte si au dormit in coliba unor batrani absenti in acel moment de acasa, acestia au ajuns la palatul unei negustorese marunte dar descurcarete, care noaptea caza iar ziua vindea (incusiv pe internet). Odaile nu erau chiar ca in descrierea din ravasul pe care il adusese porumbelul calator cu cateva saptamani inainte, plaja nu avea nisip fin, ci pietris iar oamenii buni erau cam plictisiti. 

Lui De Aur nu i-a pasat, insa, de toate aceste detalii neinsemnate. A luat la pas curtea cea mare, a cazut de cateva ori, zdrelindu-si adanc genunchii, a inceput sa dezlipeasca melcii de pe palat si s-a strambat tremurat, dar cu zambetul pe buze, cand a gustat pasta miraculoasa cu castravete si usturoi, care parca nu mai avea acelasi gust ca pe vremuri. A dormit, apoi, un somn bun pana in urmatoarea zi, la pranz, cand s-a trezit cam cald. Pe dupa-amiaza a devenit fierbinte. Atunci, regina a scos din bagaj un buzdugan de zmeu si l-a aruncat catre tara lor, in cautarea vraciului care ii sfatuia cum sa il faca bine pe De Aur aunci cand era cazul. Surpriza, insa. Buzduganul s-a intors catre ei si cat pe ce sa le aplice una in cap, cand a cotit-o rapid spre golful alaturat si a picat in curtea unei casute cu soare. Vraciul parasise si el tara pentru cateva zile si soarta facuse sa se refugieze pe aceleasi meleaguri ca si familia regala. Dupa o privire scurta, vraciul a scos o licoare amara, dar fermecata, i-a turnat-o pe gat lui De Aur si a stabilit ca pana a doua zi acesta va fi bine. 

Dar nu a fost asa. Noaptea s-au ridicat din iarba subtire si ascutita niste fiinte slabe, cu mai multe picioare decat ar fi firesc si cu un bazait prelung, de telefon nepus in furca, si l-au ciuruit pe micul De Aur, facandu-i niste buboaie de toata frumusetea. Parintii lui, deja usor disperati, au scos atunci o pulbele fina cu care l-au dat pe acesta pe corp in urmatoarea seara. S-a dovedit ca De Aur era alergic, asa ca s-a umplut de brobonite pe tot corpul.

Fierbinteala a durat vreo trei zile. In acest timp, gatul lui De Aur se inrosea pe interior, astfel incat acesta nu a mai putut sa manance si sa bea nimic. Eh, oricum bucatele nu era chiar atat de bune pe cat ni le aminteam noi, isi spuneau parintii lui, in timp ce ii desclestau dintii lui De Aur pentru a-i turna pe gat multe leacuri pentru gat si brobonite, dar si apa. 

De Aur urla.

Dupa cateva zile afectiunile pareau sa nu mai aiba atata forta. Acum putem sa facem o baie, si-au zis regele si regina, care erau la malul marii de o saptamana, dar nici nu o vazusera. Zis si facut. I-au cumparat lui De Aur o caleasca gonflabila si au inceput sa cutreiere apele si sa infrunte valurile. A fost o dupa-amiaza placuta, dupa care De Aur a inceput sa tuseasca puternic si sa ii curga nasul. Imprevizibilul nu putea fi deloc controlat.

Cu rani in genunchi, frunte fierbinte, gat rosu, tusind si cu muci, cu bube si brobonite, nemancat si nebaut, basmul continua, chiar daca este spre final. Lupta dintre bine si rau se duce in continuare pe plaja cu pietris din curtea plina de lighioane a palatului cam darapanat, daca suntem realisti (avem tot dreptul, ca doar suntem intr-o poveste). 

Axul principal al basmului nostru il reprezinta calatoria initiatica a lui (ii vom schimba numele in) El Greco, care trebuie sa se maturizeze, sa depaseasca mai mult de trei probe in mai mult de trei zile si trei nopti cum ar fi fost normal. Desi pare banala, povestea are, pe alocuri, accente de unicitate. Cum altfel poate fi descris momentul din noapte in care, la malul marii, pe un jilt aplecat pe spate, cu fata de perna preferata in loc de coroana, cearsafuri albe in loc de straiele de la curte si soseste cu otet in loc de conduri, micul El Greco a ascultat, tremurand, valurile si ritmurile de sade rata pe butoi, in perfecta armonie cu universul.