luni, 14 februarie 2011

Vestitorul primaverii

Mi-e clar ca primavara e aproape. Aud ursii cascand si foindu-se de pe-o parte pe alta in hibernarea lor pe care o invidiez, vad varfuri verzi - degete de extraterestri- iesind din pamantul dezghetat, simt falfaieli de berze patriotice care se intorc in tara, oricat de cald si bine si oricat de mare ar fi indemnizatia pe alte meleaguri. 

Si mai simt si racoarea aia verde de ora sase dimineata din luna lu' marte. 

Singura chestie pe care nu o inteleg e ce cauta chestiile astea albe la mine in mana- sunt foarte ciudate la prima atingere. Si nu mai inteleg nici ce cauta in postarea despre primavara. 

Semneaza Antonel Vestitorel.

Acum, nu va luati dupa (pre)viziunile meteo ale unui copil de nici un an. Cica vine iar frigul, deci ghioceii jos si caciulile sus! Sus in cap, nu ca la admitere!

miercuri, 9 februarie 2011

Pentru doamna bruneta

Sau cu caciula de blana pe cap. 

Prima data am simtit o privire sfredelitoare. Mi-am ridicat ochii si am zarit-o fixandu-ma insistent in timp ce se apropia jumatate om jumatate iepure pe cap, jumatate amabila, jumatate amenintatoare, si atunci am dat sa o salut, intrebandu-ma daca o cunosc sau nu. Eram destul de convinsa ca nu, dar suficient de activata la capitolul penibil/ respect fata de potentiali vecini incat sa risc. Nu am apucat sa zic ceva (gen buna ziua imi facusem io rapid planul, in timp ce imi si intindeam un zambet vag si usor amabil, dar sigur pe el) ca printre buzele-i subtiri au tasnit cuvintele ca acele bastinasilor din padurile indepartate si un pic mai putin civilizate decat berceniul cu b mare: "Dar acoperiti-i nasul cu fularul, ca raceste! Nu vedeti cat de frig este?". Ton dur. Privire ucigatoare. Gesturi de revoltare. Am inchis gura la loc, mi-am indreptat privirea in directia de mers care nu era pe linia ei si am mers calma mai departe.

A doua oara era iar sa o salut. De data aceasta nu doar din cauza privirii insistente. Acum mi se parea si cunoscuta si nu stiam de unde sa o iau... Mi-am amintit brusc in momentul in care m-a apostrofat din nou: "Vaai, dar puneti-i fularul peste nas ca o sa raceasca pe gerul asta, nu vedeti ce rosu e?". Antonescu cel b(l)ond era acum rosu... M-am facut iar ca nu o aud si am continuat sa imping caruciorul in directia prestabilita, scrasnind din dinti.

Nu o sa ii explic acum d-nei de ce nu avea Anton fularul peste nas si de ce nici nu o sa il aiba vreodata. Pentru ca nu trebuie sa ii explic oricarui om al strazii de ce nu fac/ fac anumite lucruri dupa capul meu, iar nu in functie de parerile lui bine documentate, expunandu-mi, astfel, copilul, unor riscuri extreme, precum temperatura de afara. Voi spune doar ca asa am invatat noi la cursul de puericultura :)

Si doamna bruneta sau cu caciula de blana pe cap ar face bine sa nu isi mai bage nasul in treburile altora de acum inainte, ci, eventual, intr-un fular. Si sa ne mai lase in pace, sa ne plimbam linistiti printre cainii comunitari si drogatii de pe strada noastra.