Trei si-un sfert

Omul rotila

2011-11-17T11:57:00.001+02:00

Era sambata seara. Ma intorceam acasa de la o aniversare reusita, cu Anton chitaind fericit pe bancheta din spate, jucandu-se cu broasca mica si verde si ascultand pe Itsy Bitsy FM povestea vietii lui Sadoveanu intrerupta, din cand in cand de cate un cantecel vesel despre o lume minunata sau oac oac. Ne era foarte bine, daduseram drumul la caldura si ajunseseram la o temperatura ideala, ca putine lucruri pe lumea asta, ne daduseram jos caciulile si fularele, ne dezmortiseram degetele si ba conduceam, ba ne mai jucam, ba dirijam. Burdihanele noastre erau ghiftuite de pastrav si porc la gratar, de niste mii de salate verzi/ cu ciuperci, paste, porumb, masline, alte chestii neidentificate, sosuri, dulciuri, suc de struguri. Caldura se amesteca in mod placut cu mirosul de usturoi pe care il emanam in mod grosolan amandoi si care ne tinea departe si in siguranta de orice vietati reale sau fantastice, de pamant, apa sau vazduh, cu care am fi riscat in mod normal sa ne intalnim in cartierul marginas prin care ne faceam discreta intrare in capitala noastra gri.

Ajunsi la un semafor rosu, am oprit. Cu un zambet de bine pe fata, incercam sa il atrag pe Anton intr-o numaratoare a degetelor unuuu, doooi, treeeeei, intorcandu-ma din cand in cand sa mai verific culoarea semaforului. Peace, man!

Si, BAM! Il vad! Plutind ca o naluca, cu cinci picioare rasfirate de arahnida, cu doua cozi in care se impingea pentru a-si lua avant... Plutea, aluneca, nu imi dadeam seama exact ce facea, ideea e ca vietatea traversa intersectia. Prin mijlocul ei. Fix pe sensul si pe banda care primisera verde. Fix prin fata noastra, prin mijlocul intersectiei! In primele secunde am murit de ciuda, intunericul partial imi limita perceptia corecta a realitatii, mai ales ca picasem foarte brusc in ea, din lumea pe care mi-o creasem in ultimele 15 minute in cele 26 de grade din universul autoturismului corect, cu patru roti. Apoi ochii mei s-au obisnuit cu peisajul incetosat din fata si mi s-a dezvaluit adevarul: un domn se dadea cu un scaun negru (si sa fi fost alta culoare, io tot negru il vedeam, ca si pe om, de altfel, in caz ca nu v-am spus mai mult ca sigur era american african sau doar african sau de prin zona), scaun managerial, cu mecanism de balans fata-spate, doua brate, cinci picioare si rotilele aferente. Se dadea pe el prin intersectie. Probabil ar fi trebuit sa-l care in spate pana in vreun punct t, dar, neavand posibilitatea, ca noi, sa asculte o furnica duce-n spate un graunte jumatate, a ales calea cea mai usoara, s-a urcat el pe scaun si, hai, frate, apasa pedala acolo, da-i a cincea roata si baga mare pe carosabil, cu respectarea, fireste, a regulilor si semnelor de circulatie!

Mi-am inchis gura si m-am trezit din soc un pic prea tarziu, nu am apucat sa il filmez cum traversa intersectia. L-am prins, totusi, cateva secunde, dupa ce isi alesese o strada pe care sa isi continue drumul, doar asa, ca sa am o dovada si o ilustrare a celor ce le povestesc acum.

Cand am oprit filmarea si m-am intors cu fata iar la volan, dorind sa apas pe sageata din bula ca sa revad aratarea rotilata, am simtit o mie de ochi caprui fixandu-ma in ceafa. Am intors capul si erau in stanga (ca sa vezi cat de mladioasa poate fi traiectoria asta vizuala, dom'le). Doar doua perechi de ochi, deci patru organe vizuale, dar sigur erau ochi din aia compusi, de insecta, ai caror posesori cred ca ne vedeau panoramic, in mozaic, altfel nu se explica presiunea atat de mare pe care o puneau sub coada mea de cal. Un taximetrist si o doamna calatoare (care nu respectase regulile si se urcase in fata, langa domnul, in loc sa se urce pe bancheta din spate!) se uitau la mine de parca eram de pe alta planeta. IO!!! Credeti-ma ca nu aveam de ce sa mi se activeze mania persecutiei fix atunci (pt ca, nu-i asa, nu sufar de ea in mod normal), v-am zis, mancarea- mancare, muzica- muzica, caldura- caldura, Anton-beton. Eu eram bine, doar ca oamenii se uitau la mine ca la felul paispe, cumva cu repros, cumva cu mirare, dar, oricum, cu o expresie totala de consternare si de neintelegere a ma intreb oare si eu ce!!! ca si cum nu as fi fost un om intr-o masina, ca si ei (care fluturase putin telefonul, da, intinsa peste scaunul din dreapta, ca sa prinda mai bine imaginea, big deal), ci un om pe-un scaun, alunecand lin printr-o intersectie... Ca si cum eu as fi fost cea nefireasca in acel moment...

Norocul meu ca s-a facut verde si am luat-o fiecare pe drumul lui, ramanand sa nu ne mai intalnim niciodata. Taxiul a cotit la stanga, scaunul s-a pierdut in dreapta si un dulau de Ferentari a tras o cortina de negura peste el, iar eu am mers inainte, tot inainte, ascultandu-l pe Anton cum ingana un cantecel de noapte buna, copii, din Veronica.

Sa culeg o frunza, sa mananc un soare,
Ia-ti un scaun, cousin, du-te pana'n zare...

Visul nostru- Visul lui Anton

2011-11-14T10:30:00.002+02:00

Acesta este un exemplu de proiect ratat. Proiect misto, dar care nu a ajuns sa fie finalizat.

Pe scurt, era vorba despre aventurile lui Anton, puse saptamanal in trei-patru casute de banda desenata ce urmau sa fie publicate in revista sora vitrega de Catavenci, Kamikaze. Dupa prima saptamana (de asteptare, nu de publicare), revista s-a hotarat ca vrea sa ramana cu bulele despre Iliescu, povestile despre fripturisti si comentariile lui Mitica Dragomir si a comandat, prin urmare, lucrari din aceasta zona.

Pe aventurile lui Anton s-a asternut praful, praf greu si gri de Bucuresti. L-am sters astazi, cu manutele micute si dragute ale lui Anton (oricum el pune mana pe orice fir de praf de pe lumea asta, nu avea sens sa ne mai manjim si noi mainile, basca fpt ca el e minor si, deci, scapam mai ieftin...) si le-am publicat (in sfarsit, l-am publicat!!!) aici. Au cam expirat, Anton era pe vremea aia mic, acum e mare, noi aveam locuri de munca, acum nu mai avem, atunci era vara si noi eram in Vama, acum e sfarsit de toamna de Vasile Alcsandri si noi suntem acasa, lipiti de cele doua calorifere din casa si suspinand in tacere dupa entuziasmul si nebunia de altadata.

Maturizare in sevraj

2011-11-10T11:02:00.000+02:00

Cel mai crunt scrasnet de dinti nu este cel al unui boxér la intrarea in ring, nici cel al unei mame in travaliu, nici cel al lui Basescu la vederea casetei cu dosul de palma. Cel mai crunt scrasnet de dinti este cel al dintilor de lapte.

Fara nicio lacrima. Fara sa ceara inapoi ceea ce ii fusese sursa de liniste de zi si de noapte. Fara sa imi bata obrazul sau sa imi urle in urechi. Doar scrasnindu-si dintii, lovind cu pumnul in tablia patului, mestecandu-si limba, sugandu-si buzele, dand zeci de ture in jurul pernei. Intr-un final, epuizat de lupta muta pe care o purtase, a adormit.

Noaptea l-a gasit imperativ. In fund, cu ochii inchisi, impungea intunericul cu degetul, chemand-o. Fara sa o strige, doar desenand in aer necontrolat, scriindu-i epistole efemere, implorand-o, poruncindu-i intoarcerea. Dar totul a fost in zadar, caci ea nu a mai dat niciun semn de viata. Si-ar fi dorit doar sa o mai aiba alaturi de el o perioada, sa o stie acolo, sa o tina in mana sau sa o ascunda sub perna, chiar sa o auda cazand din pat pe parchetul rece pentru o noapte intreaga. Dar sa-i fie acolo, pe/ langa/ sub el, la nevoie.

Trei zile au trecut de atunci, ca in orice poveste. Trei zile si trei nopti, petrecute intr-o singuratate pe care nici eu, nici Lars, nici Rica Murdarica si nicio masina din lume nu o putem alunga, oricat am incerca. Trei zile si trei nopti in care si-a trait tristetea despartirii bruste si de neinteles cu demnitate, acceptand lucrurile asa cum sunt, cu intelepciunea pe care o castigi cu trecerea anilor, cu maturitatea pe care ti-o confera un an si opt luni.

Doar scrasnindu-si dintii de lapte.

De ziua lui si jumatate

2011-08-23T15:18:00.001+03:00

Anton s-a plimbat cu tractorul, a alergat descult prin iarba, a tras de mustati patru pisoi, a mangaiat doi vitei, s-a minunat de doua vaci, a dat de mancare la saisprezece pui, s-a cutremurat de scarba cand a vazut o rama, a prins trei pastravi la pastravarie si pe seara i-a mancat, a aruncat o mie de pietre in rau, a dormit sub un brad, s-a holbat la un porc de 250 de kilograme si nu a uitat de bunele maniere la masa.

Vara pe ulita

2011-08-02T11:55:00.000+03:00

Cand, iesind de la racoare, descoperi o raza de soare, intai o calci in picioare. Asta deoarece vorbim despre caldura ei, aruncata pe podea la lei, masurata si analizata de burice mici de degetele de pitici.

Cand vine vorba de lumina, atunci dam capul pe spate, cu pletele aliniate.Pentru ca la bec te poti uita, dar la soare ba.

Antonius dixit.

Deci nu va mai intrebati! Sa mai luam unele lucruri si ca atare. Si fara intelepciuni populare.

Saraca fata bogata

2011-07-30T11:50:00.000+03:00

Nu stiu cate din femeile pe pe care le cunosc viseaza la asa ceva. Nu mi-a zis nimeni nimic, dar am eu niste banuieli, asa, ca... of... Da e cheesy, poate fi si penibil. Totusi, noua nu ne prea displac chestiile astea. Daca intelegeti ce vreau sa spun… huh?

Parerea mea: slabe/minime sanse sa gresesti cu o faza din asta! Punctaj maxim!! Stiu, nu mai este nevoie, nu-i asa? Nici nu a fost vreodata... Mda…

Una peste alta, bai doamnelor, pentru ca sunt sigura ca doar voi o sa va uitati la filmulet (recunosc, nici eu nu m-am uitat chiar la tot, de la un punct incolo am mai sarit peste cateva secunde), ete ca se poate si fara rezervari, stres, rochii modificate pana la perfectiune, liste de melodii etc. Conditia e una singura. S.F.

Well, Nikki era sa lesine de cateva ori! Si ce lalaie era rochia aia pe ea! Si i s-a mai scurs si tot machiajul! Nu mai vorbesc ca aia care i-a varsat lu' baiatu' (… nu am retinut cum il chema, cu toate ca el e personajul cheie al postului) apa-n dreptul inimii era si mai misto decat ea. Mie mi s-a parut la inceput ca e Katy Perry si ma si gandeam: iote, frate, ce proasta e asta! Cum dracu de nu se prinde ca urmeaza ceva, o gluma, o faza, cand i-a aparut in fata Katy Perry si l-a agresat foarte familiar pe barbatu-su??

Oribil, ce pot sa spun! Doamne fereste de asa ceva!

Am sa ma-ntorc barbat

2011-06-27T15:21:00.000+03:00

Au fost odata ca niciodata ca daca n-ar fi nu s-ar mai povesti, intr-o tara nu foarte indepartata dar cam inapoiata, un rege cu o coroana mare in forma de N, o pereche de ochelari si niste blugi si o regina cu un coc prins cu un bat cumparat de la un indian, niste ochelari mari, dar de soare, si, normal, blugi. Cei doi aveau un baiat, pe nume Antoni (cu accent puternic pe "to" si cu i prelungit: anTOniiiii!)

Si dupa ce au purtat ei multe razboaie cu oamenii din tara lor, dupa ce si-au rupt bidivii toate potcoavele in gropile de pe cararile junglei in care traiau, dupa ce li s-au ponosit straiele regesti de atata frecat de aceleasi scaune rotative, au hotarat sa il ia pe micul print si sa plece intr-o calatorie. Pentru ca, da, in ciuda parerii pe care v-ati format-o deja pana acum, aceasta poveste este despre print. Caruia ii vom schimba numele in De Aur.

Si s-au trezit ei intr-o dimineata, au pus seile pe cai si au pornit spre marea cea mare si plina de soare si pesti prietenosi, cu plaje multe si marunte, cu plante vrajite de doi metri si bucate minunate, de oameni buni preparate. Dupa ce au mers doua zile si o noapte si au dormit in coliba unor batrani absenti in acel moment de acasa, acestia au ajuns la palatul unei negustorese marunte dar descurcarete, care noaptea caza iar ziua vindea (incusiv pe internet). Odaile nu erau chiar ca in descrierea din ravasul pe care il adusese porumbelul calator cu cateva saptamani inainte, plaja nu avea nisip fin, ci pietris iar oamenii buni erau cam plictisiti.

Lui De Aur nu i-a pasat, insa, de toate aceste detalii neinsemnate. A luat la pas curtea cea mare, a cazut de cateva ori, zdrelindu-si adanc genunchii, a inceput sa dezlipeasca melcii de pe palat si s-a strambat tremurat, dar cu zambetul pe buze, cand a gustat pasta miraculoasa cu castravete si usturoi, care parca nu mai avea acelasi gust ca pe vremuri. A dormit, apoi, un somn bun pana in urmatoarea zi, la pranz, cand s-a trezit cam cald. Pe dupa-amiaza a devenit fierbinte. Atunci, regina a scos din bagaj un buzdugan de zmeu si l-a aruncat catre tara lor, in cautarea vraciului care ii sfatuia cum sa il faca bine pe De Aur aunci cand era cazul. Surpriza, insa. Buzduganul s-a intors catre ei si cat pe ce sa le aplice una in cap, cand a cotit-o rapid spre golful alaturat si a picat in curtea unei casute cu soare. Vraciul parasise si el tara pentru cateva zile si soarta facuse sa se refugieze pe aceleasi meleaguri ca si familia regala. Dupa o privire scurta, vraciul a scos o licoare amara, dar fermecata, i-a turnat-o pe gat lui De Aur si a stabilit ca pana a doua zi acesta va fi bine.

Dar nu a fost asa. Noaptea s-au ridicat din iarba subtire si ascutita niste fiinte slabe, cu mai multe picioare decat ar fi firesc si cu un bazait prelung, de telefon nepus in furca, si l-au ciuruit pe micul De Aur, facandu-i niste buboaie de toata frumusetea. Parintii lui, deja usor disperati, au scos atunci o pulbele fina cu care l-au dat pe acesta pe corp in urmatoarea seara. S-a dovedit ca De Aur era alergic, asa ca s-a umplut de brobonite pe tot corpul.

Fierbinteala a durat vreo trei zile. In acest timp, gatul lui De Aur se inrosea pe interior, astfel incat acesta nu a mai putut sa manance si sa bea nimic. Eh, oricum bucatele nu era chiar atat de bune pe cat ni le aminteam noi, isi spuneau parintii lui, in timp ce ii desclestau dintii lui De Aur pentru a-i turna pe gat multe leacuri pentru gat si brobonite, dar si apa.

De Aur urla.

Dupa cateva zile afectiunile pareau sa nu mai aiba atata forta. Acum putem sa facem o baie, si-au zis regele si regina, care erau la malul marii de o saptamana, dar nici nu o vazusera. Zis si facut. I-au cumparat lui De Aur o caleasca gonflabila si au inceput sa cutreiere apele si sa infrunte valurile. A fost o dupa-amiaza placuta, dupa care De Aur a inceput sa tuseasca puternic si sa ii curga nasul. Imprevizibilul nu putea fi deloc controlat.

Cu rani in genunchi, frunte fierbinte, gat rosu, tusind si cu muci, cu bube si brobonite, nemancat si nebaut, basmul continua, chiar daca este spre final. Lupta dintre bine si rau se duce in continuare pe plaja cu pietris din curtea plina de lighioane a palatului cam darapanat, daca suntem realisti (avem tot dreptul, ca doar suntem intr-o poveste).

Axul principal al basmului nostru il reprezinta calatoria initiatica a lui (ii vom schimba numele in) El Greco, care trebuie sa se maturizeze, sa depaseasca mai mult de trei probe in mai mult de trei zile si trei nopti cum ar fi fost normal. Desi pare banala, povestea are, pe alocuri, accente de unicitate. Cum altfel poate fi descris momentul din noapte in care, la malul marii, pe un jilt aplecat pe spate, cu fata de perna preferata in loc de coroana, cearsafuri albe in loc de straiele de la curte si soseste cu otet in loc de conduri, micul El Greco a ascultat, tremurand, valurile si ritmurile de sade rata pe butoi, in perfecta armonie cu universul.

This is love

2011-05-16T17:46:00.000+03:00

Artwurst, ce chestie!!!

2011-05-10T10:48:00.000+03:00

ART WURST/ALERT Studio (prin P-ta Romana)/ Vineri, 13 mai, ora 19.00

Arta la sul! Si cei mai tari ilustratori, la crème de la crème, zece din zece: Saddo, Heliana, Matei Branea, Pisica Patrata, Ghica Popa, Nicu Duta, Kraimann, Re’Drops, Sinboy si Noper, va asteapta la ALERT studio vineri, 13 mai, la 19:00, cu prima serie de ilustratii “pe banda”, gata de luat acasa.

ARTWURST este primul experiment «carte blanche» la ALERT studio. Artistul caruia i se da mana libera nu mai este doar artist; el reformuleaza spatiul, se joaca de-a curatorul, isi invita prietenii, pe scurt, isi face de cap.

Adevarata Alba ca Zapada

2011-04-28T12:17:00.001+03:00

Pentru mine Alba ca Zapada nu a fost cea din desenele animate ale lui Walt Disney:

... ci aceea din cartea ilustrata de Iacob Desideriu. Alba ca Zapada mea nu se tinea de rochita, tinand degetelul mic in sus, ca sa pozeze. Nu isi intorcea usor capul, intr-un cochet semi profil, nu isi ridica sprancenele, nu isi aranja buclele. Nu avea bucle!!! Ea se aseza pe un trunchi de copac din padure, isi dadea parul pe spate si isi impreuna mainile senina, mandra, plina de bun simt. Nu era la photo session, nu trebuia sa dea bine in poza, ci pur si simplu facea o fotografie de familie. Dreapta, mandra, modesta, frumoasa.

Alba ca Zapada mea era profunda. Cu o privire patrunzatoare si inteligenta. A lu’ Disney e si ea fata buna, dar pare cam superficiala. Iar fundita aia rosie din cap nu o ajuta deloc.

Ah, iar piticii…. Cu astia chiar am o problema. Piticii mei erau oameni seriosi, cu chipuri incercate si barba alba, slabi si uscati, fara burti, caciulite roz in cap, gene lungi sau expresii de copii tembeli. Si, poate cel mai important lucru, nu aveau nume. Pentru mine nu au existat Mutulica, Rusinosul, Somnorosul sau alti penibili, piticii mei nu aveau timp si nici dispozitie de fasoane gen mi-e somn, rusine sau hapciu! Ei erau reali, aveau treaba si responsabilitati, munceau in mina cu adevarat, nu se jucau cu diamantele si nu cantau veseli dupa o zi de munca fizica haiho, haihooo!!!

Si ce nu am inteles niciodata in desenele lui Walt Disney a fost de ce a sarit peste prima parte a povestii, aceea in care mama adevarata isi pune dorinta de a avea un copil alb ca zapada, cu buzele rosii ca sangele si parul negru ca abanosul. Poate nu a inteles dl. Walt, dar aceea este o parte esentiala a povestii. Nimic din ce a urmat nu s-ar fi intamplat fara acel moment. Alba ca Zapada era atat de frumoasa pentru ca asta si-a dorit mama ei! Pentru ca trei picaturi de sange au cazut pe zapada alba asternuta pe pervazul negru de abanos! Pentru ca teoria haosului se aplica si in basme, si acest lucru ar trebui respectat!

Cristos a inviat!

2011-04-24T12:26:00.000+03:00

Anul acesta avem pe masa oua rosii, oua emo si traditionalele oua army. Ghici care pe care!

Oranduiala

2011-04-11T16:45:00.001+03:00

Se ia o mana de lighioane ale padurii, libere prin nastere, cu lanturi de picioare prin aruncare in viata, li se perie blana respectiv se lustruieste pielea, in functie de specie si de costum, se imperecheaza/ incoloneaza si se mana pe cararea intunecata din padure spre luminisul prevazut cu lac.

Acolo se regrupeaza fiintele pe criterii civilizate de dentitie (de tip carnivor, respectiv ierbivor) si se tintuiesc pe pietre acoperite cu corpuri vegetative de muschi fierea pamantului. Li se da pe la nas cu surate sacrificate si ulterior impanate si afumate sau cu ierburi de cea mai buna calitate cu efect de inaltare dar nu in grad si li se explica despre vremurile pe care le traiesc, defrisarile incontrolabile, extinctiile moderne si sacrificiile necesare. Sunt asigurate de strangerea randurilor si de sprijinul necesar, iarba va fi cat de verde si apa cat de limpede cu putinta, soarele arzator un pic mai filtrat de vegetatie si biciul cat mai usor. Parul se va schimba mai rar, naravul mai des, iar iepurii vor intra intr-un un program de infrangere a pornirilor naturale deoarece planeta este prea mica iar noi deja prea multi si, oricum, sunt prea multe galerii de sapat ca sa mai aiba timp de altceva.

Se ia apoi fiecare vietate de botnita, i se cere parerea si se baga cu capul adanc in apa pentru purificarea sufletului, atat de necesara in vremuri grele, si pentru mai a dracu’ pretuire a vietii in fata atat de apropiata a mortii. Animalul se scutura apoi puternic, ca in fiecare zi, si se pulverizeaza cu arome erbacee si lemnoase, pentru a crea aparenta de veritabil si de integrat in absolutul natural al padurii.

La final se incurajeaza prietenia si solidaritatea intre organismele ecosistemului, respectul reciproc si intrajutorarea. Se reiau previziunile optimiste si taurii de coarne si se sacrifica o samanta putrezita pe altar, pentru belsug. Chermeza se incheie cu atacul fulgerator al carnasierelor la gatul unor consumatori din verigi mai slabe si prin calcarea in picioare de catre suple fitofage a painii lor cea de toate zilele, verde-n fata.

Deasupra tuturor, un paianjen, poate chiar vierme, oricum, in mod clar un nevertebrat, porneste laserele de club, isi intinde conturul negru spre clarul lunii si apasa butonul ce elibereaza pana in cele mai adanci hauri imnul ecosistemului

Mr. Lars Schlenker

2011-03-28T15:18:00.002+03:00

Cand am fost anuntati de Babycenter ca Anton intra in acea etapa a vietii lui in care ar trebui (sau ar fi bine, nu mai retin exact) sa se ataseze de o jucarie, paturica sau orice alta telecomanda am intrat in panica. Ne-am dat seama ca urmeaza poate cea mai importanta decizie de pana acum, dupa cea a numelui. Nu poti sa ii permiti sa se ataseze asa, de orice ii place lui, cine a zis ca dragoste cu forta nu se poate s-a inselat amarnic. Un copil nu poate fi lasat sa se ataseze de orice oribiliciune neconforma realitatii inconjuratoare, de orice aratare cu inima la vedere, cusuta de burta, maini retezate si mustati neglijente. Ca niste parinti obisnuiti ce suntem, constienti ca inca nu s-a nascut pe lume acel lucru ne/insufletit care sa se ridice la cei 76 de cm ai lui Anton si la pretentiile noastre, am inceput sa cautam cu privirile pierdute si parul valvoi cel mai bun compromis posibil in aceasta situatie. Dupa cum urmeaza:

1. Identificarea primara

Avand in vedere descrierea (noastra) anterioara si jucaria alaturata, am decis eliminarea Homo sapiens sapiensilor din schema si ne-am fixat la regnul animalia. Organismele pluricelulare au castigat la milimetru lupta impotriva eucariotelor, vertebratele contra nevertebratelor si poligamele impotriva celor cateva monogame (e.g. lupul, salamandra cu spatele rosu, paianjenul Argiope Aurantia, soarecele de preerie). Deoarece viata este dura iar gustul esential, la capitolul alimentatie am incercat sa fim cat mai aproape de obiceiurile alimentare ale omului si am ales omnivorele. Culoarea ne-am dorit-o mai antijeg, totusi nici chiar negru, pentru a nu influenta starile psihice ale copilului, dar ar fi mers un maro inchis. In final nu s-a putut, dar despre asta mai incolo.

2. Materia prima

Este importanta la aceasta varsta, deoarece poate tine loc de gustari intre mese, in somn, in ploaie. Nu ne pricepem foarte bine, dar analizand cu ochiul liber plasticul lucios, deseori sclipicios din care le-am gasit pe animale produse prin magazine ne-am speriat. Am zis ca hai, poate nu chiar bio, dar nici sa miroasa de la 3 metri a osul de plastic cu aroma de mucegai al lui Dexter. Si nici sa curga fulgii din el. Sau parti mici, inghitibile (eventual organele, cum i s-a intamplat prietenului din poza alaturata). Sau sa iti lase dare rosii pe obraz cand te apuca dragu’ de el. Am cautat ceva placut la pipait, imbratisat, pupat si mancat, dar nu am gasit. Nu in magazine, nu la noi. Criteriile au ramas, insa in picioare, si am atacat urmatorul subiect.

3. Infatisare si emotii

Ei bine, da, am vrut ceva frumos. Stiu ca sunt la moda Ugly Toysurile, dar mi se par mai potrivite pentru copii mari, de peste 20 de ani, decat pentru unu atat de mic, care TREBUIE sa se ataseze de el. Cum sa ii iau un vierme verde cu un ochi si sa ma astept sa doarma linistit cu el in brate noaptea? Jucaria trebuia sa fie dragalasa, irezistibila, lovable. Spune “Striveste-l ca pe un vierme!”si ai zis totul. Mesajul transmis trebuie sa fie de inocenta si dragutenie amestecate cu independenta si putere. O jucarie pe care sa o cocolosesti la piept si careia sa ii dai sa manance cu lingurita, dar care sa te apere in luptele cu monstrii nocturni.

Agonia nu a fost zadarnica. Am gasit jucaria perfecta: clasicul Teddy bear! (oare chiar era nevoie de atatea filtre?!). Ta-daaaa!!!

Aceasta a fost o gluma. Romaneasca, desigur, ca si producatorul minunatiei de ursulet. Pentru a face cea mai buna si documentata alegere am apelat la Wikipedia, am studiat istoricul ursuletilor de plus, am verificat firmele producatoare de astfel de minunatii cu istorie de cel putin 100 de ani, ne-am sucit, ne-am invartit, ne-am hotarat dar nu am gasit la noi, am gasit la ei dar nu livrau la noi, asa ca am apelat la rudele din Germania si asteptam Sarbatorile Pascale ca sa vina cu EL in dinti. Deci nemtesc, nu romanesc carpatin. Steiff. Non alergic. Crem, ca nu aveau si nici nu urmau sa aduca brun. Perfect! Numai gata de iubit! Daca nu va fi sa fie de Anton, (e deja) de mine!

Si iata-l! Cu un nume la fel de serios ca al stapanului. Antonescu, meet Mr. Lars Schlenker!

La multi ani, Anton! Si multumim!

2011-02-22T00:15:00.000+02:00

Happy B-day, Anton! from Irina Danielescu on Vimeo.

Vestitorul primaverii

2011-02-14T16:19:00.000+02:00

Mi-e clar ca primavara e aproape. Aud ursii cascand si foindu-se de pe-o parte pe alta in hibernarea lor pe care o invidiez, vad varfuri verzi - degete de extraterestri- iesind din pamantul dezghetat, simt falfaieli de berze patriotice care se intorc in tara, oricat de cald si bine si oricat de mare ar fi indemnizatia pe alte meleaguri.

Si mai simt si racoarea aia verde de ora sase dimineata din luna lu' marte.

Singura chestie pe care nu o inteleg e ce cauta chestiile astea albe la mine in mana- sunt foarte ciudate la prima atingere. Si nu mai inteleg nici ce cauta in postarea despre primavara.

Semneaza Antonel Vestitorel.

Acum, nu va luati dupa (pre)viziunile meteo ale unui copil de nici un an. Cica vine iar frigul, deci ghioceii jos si caciulile sus! Sus in cap, nu ca la admitere!

Pentru doamna bruneta

2011-02-09T12:51:00.004+02:00

Sau cu caciula de blana pe cap.

Prima data am simtit o privire sfredelitoare. Mi-am ridicat ochii si am zarit-o fixandu-ma insistent in timp ce se apropia jumatate om jumatate iepure pe cap, jumatate amabila, jumatate amenintatoare, si atunci am dat sa o salut, intrebandu-ma daca o cunosc sau nu. Eram destul de convinsa ca nu, dar suficient de activata la capitolul penibil/ respect fata de potentiali vecini incat sa risc. Nu am apucat sa zic ceva (gen buna ziua imi facusem io rapid planul, in timp ce imi si intindeam un zambet vag si usor amabil, dar sigur pe el) ca printre buzele-i subtiri au tasnit cuvintele ca acele bastinasilor din padurile indepartate si un pic mai putin civilizate decat berceniul cu b mare: "Dar acoperiti-i nasul cu fularul, ca raceste! Nu vedeti cat de frig este?". Ton dur. Privire ucigatoare. Gesturi de revoltare. Am inchis gura la loc, mi-am indreptat privirea in directia de mers care nu era pe linia ei si am mers ~~calma~~ mai departe.

A doua oara era iar sa o salut. De data aceasta nu doar din cauza privirii insistente. Acum mi se parea si cunoscuta si nu stiam de unde sa o iau... Mi-am amintit brusc in momentul in care m-a apostrofat din nou: "Vaai, dar puneti-i fularul peste nas ca o sa raceasca pe gerul asta, nu vedeti ce rosu e?". Antonescu cel b(l)ond era acum rosu... M-am facut iar ca nu o aud si am continuat sa imping caruciorul in directia prestabilita, scrasnind din dinti.

Nu o sa ii explic acum d-nei de ce nu avea Anton fularul peste nas si de ce nici nu o sa il aiba vreodata. Pentru ca nu trebuie sa ii explic oricarui om al strazii de ce nu fac/ fac anumite lucruri dupa capul meu, iar nu in functie de parerile lui bine documentate, expunandu-mi, astfel, copilul, unor riscuri extreme, precum temperatura de afara. Voi spune doar ca asa am invatat noi la cursul de puericultura :)

Si doamna bruneta sau cu caciula de blana pe cap ar face bine sa nu isi mai bage nasul in treburile altora de acum inainte, ci, eventual, intr-un fular. Si sa ne mai lase in pace, sa ne plimbam linistiti printre cainii comunitari si drogatii de pe strada noastra.

La multi ani, Anton!

2011-01-17T12:50:00.000+02:00

Azi, de Sf. Antonie cel Mare! Porti un nume... asa cum am dorit noi! Si iti promitem, draga Antonescu, sa nu ti se spuna niciodata Toni/y!

New year's resolution

2010-12-31T14:47:00.001+02:00

Am descoperit de pe Google Analytics ca pe blogul nostru s-a ajuns (si) prin sarci pe goagal dupa "cum scapi de caca mai repede- durerea de burta rapid" (?!), "ce inseamna sfert matematic" (deci pana acum nu prea avem motive de mandrie...si ma voi opri aici), "statusuri de regret pentru terminarea liceului", "sange la dinti", "urlet de singuratate". In general, deci, mai mult dupa rau decat dupa bine.

Asa ca vom incerca anul viitor sa folosim mai mult cuvinte gen "armonie", "bogatie" (sufleteasca, desigur), "floricele", "veselie", "vis", ~~"roz"~~ "alb". Chiar daca pentru asta va trebui sa inchegam niste mici povestioare SF.

Un An Nou macar cu 25% mai bun ca 2010!

(si asa se politizeaza blogul pe zi ce trece...)

Anton si tehnologia

2010-12-24T11:59:00.000+02:00

Pe YouTube, Antonescu e cel mai tare la capitolul "iPhone si copii intre 0-10 luni". La categoria Anton e unic. Asa am hotarat noi, desigur. Insist asupra obiectivitatii si impartialitatii ce ne caracterizeaza si va dau mai jos dovada.

Comunicat

2010-12-17T13:28:00.000+02:00

Buna ziua,

Revenim cu un comunicat important pentru ~~familie~~ tara. Eu nu as fi pus problema asa, dar americanii au inceput, asa ca am intrat in joc. Deci in seara aceasta marea finala Layer Tennis. Singurul roman din competitie, Noper, a invins toti americanii cu care a stat fata in fata si a ajuns in meciul final.

Pe aceasta cale ii uram si noi mult succes si numai bucurii! Vom incerca sa stam departe de el in seara asta, sa nu deranjam procesul creator si sa votam pe twitter! Se voteaza cu "#lyt #noper".

Pa, ne ducem sa ne aruncam in lupte de strada berceniana prin zapada!

p.s. Dorim sa cumparam aceasta ilustratie pt headerul blogului nostru. Oferim un pic mai putin decat niste mii de euro pe care tb sa le platesc la casa de asigurari de sanatate, ca urmare a somatiei pe care am primit-o ieri. As dori sa deschid o cauza pe fb pt a strange banii, dar nu stiu cum. Astept it-isti cu experienta si ong-uri.

Noapte buna, copii!

2010-12-14T11:13:00.002+02:00

Pentru ca nu toate lucrurile se desfasoara in ordinea lor fireasca, noi mai intai am dormit, si apoi nu am mai dormit. Noptile. In primele luni, Anton a fost wonderkidul care nu m-a deranjat noaptea. Dormeam ca un om normal, pana pe la 8. Poate chiar 9. Am prins chiar si 10. O data si 10 jumate. Asta fara pauza, ca asta e schepsisul de fapt. De vreo doua luni s-a terminat. Fara niciun motiv (sau poate cu unul nedescoperit de simtul meu matern deci foarte dezvoltat), Anton a inceput sa se zbata de vreo doua- trei ori pe noapte.

Cateodata scap cu apa. Anton, vrei apa? El, cu ochii inchisi, deschide gura (asta ca sa stiti ca intelege intrebarea chiar si in somn, si nu glumesc!!), gogaltaie (iar simt nevoia unor diacritice) niste h2o si se culca satisfacut la loc. Iar eu ii urmez exemplul.

Alteori, insa, apa nu este suficienta, si trebuie sa ma dau jos din pat, sa incalzesc apa, sa ii fac lapte si sa ma intorc sa ii dau sa bea ca sa ma lase in pace sa dorm. La inceput deschideam televizorul si ma uitam pana cand, cu burta plina, Anton sforaia linistit in patutul lui. De fapt nu pana atunci, si de aici izvoraste si problema mea, ci pana se termina filmul. Orice film prindeam la televizor, in general pe Hallmark - un film de duzina, sau pe ProCinema, in general cu Hercule Poirot. Si pentru ca trebuia sa aflu cine e criminalul, ramaneam cu televizorul aprins pana la final, rugandu-ma sa se termine mai repede, ca sa pot sa ma culc la loc.

Prinzandu-ma eu ca sunt pe cale sa dobandesc un nou obicei ~~prost~~, m-am hotarat sa nu mai cedez acestei tentatii si sa incerc sa inlocuiesc televizorul cu altceva. Exact, cu telefonul. La ore foarte tarzii din noapte, optiunile sunt foarte putine, asa ca am ajuns pe facebook. Nici aici nu prea am de unde sa aleg. Statusuri cu "nu mi-e somn" sau "mi-e somn", dupa caz. Sau prietenul Craioveni de pretutindeni care mai prezinta cate o victorie a vreunui oltean emigrat cu succes(e) prin tari straine. Intr-un minut epuizam tot ce se postase in ultimele 6 ore. Asta pana cand m-am imprietenit cu National Geographic. Sau pana l-am apreciat, nu mai stiu exact.

Ziua lui National Geographic este noaptea mea. Active, amandoua. E suficienta o singura postare a noului meu prieten/ apreciat (in geneal informatii foarte interesante) si am cel putin 100 de comentarii de citit. Noi specii de bacterii, meteoriti, mame leopard, toate starnesc comentarii care mai de care mai interesante sau tembele. Citeam cu detasare, pana cand...

Intr-o noapte hranitoare, National Geographic posteaza urmatoarea informatie: "Imaginary chewing and swallowing can reduce your real appetite for specific foods, according to a new study. The discovery could lead to new ways to control obesity and battle other addictions."

Wow, I knew it! Am apasat pe buton si am iesit din aplicatia de facebook. Am deschis aplicatia de lanterna a telefonului pe care mi l-am plasat sub barbie si i-am soptit foarte serios lui Anton: "Frate, uite care-i treaba. Un studiu recent efectuat de cercetatorii britanici a relevat faptul ca mestecatul si inghititul imaginar pot reduce apetitul real pentru lapte. Asta cica ar fi o cale de a controla obezitatea si de a invinge dependenta de biberon. Eu stiu ca nu este cazul tau, mai ales ca te-ai situat intotdeauna spre limita inferioara a greutatii normale pentru varsta ta, insa coroborand rezultatele acestui studiu cu sustinerile doctorului Emil Capraru in emisiunea "Genialii" de pe TVR1 conform carora bazele obezitatii la adulti se pun inca din primul an de viata, eu zic sa o lasi mai moale. Si spun asta pentru tine, nu pentru mine... Asa stimulam si imaginatia, ca doar vrem sa fii un copil creativ, nu? Nu ma apuc acum sa iti dau instructiuni, sunt sigura ca ai inteles si singur ce trebuie sa faci. Totusi, nu ma pot abtine: deci, ne e foame noaptea? Ne imaginam un biberon plin cu lapte la temperatura ideala, pe care il mestecam si apoi il inghitim. Laptele, biberonul, nu conteaza. Oricum, totul e imaginar, deci nu ne poate pica rau la stomac. Si asa, absolut intamplator, poate mai si dormim. So... we're in this together, ok?".

Anton s-a uitat doar cu un ochi la mine, incruntat si deranjat de lumina, dar a dat afirmativ din cap. Stiam eu ca nu poate fi atat de greu! Atata vreme cat stii cum sa pui problema, folosind un ton ferm si argumente solide, stiintifice, copilul nu are de ce sa nu inteleaga si sa nu te asculte! Trebuie sa comunici, sa te impui si, din momentul in care stapanesti aceasta arta, uite cat de usor poti obtine ceea ce iti doresti!

M-am culcat linistita si sigura de rezultate. Care nu au intarziat sa apara, fix 24 de ore mai tarziu:

Copil cuminte, ce sa mai

2010-12-06T15:44:00.001+02:00

Anton nu se mai dadea culcat in noaptea in care urma sa vina Mos Nicolae. Statea la panda (bine ca nu la koala, dar asta este o alta discutie - cu diacritice sau fara?), pe varfuri, dand din cap in ritmuri comerciale contemporane si rontaind la pat. Intr-un final de zi, cu putin timp inainte de ora 12, a cedat. Surprinzator pt nelinistea pe care o manifesta in legatura cu (ne)venirea mosului, nu s-a mai trezit pana dimineata. Cand dupa un biberon de lapte, s-a culcat la loc. La 10 jumate, insa, extrem de activ, a inceput sa cante si sa intinda capul, doar doar o vedea un pachet pe care sa-i fie scris numele. Intrucat nu ii gasise ghetutele pe niciunde (erau la mine in geanta, si hai de gaseste ceva intr-un astfel de loc in care salasluiesc haosul si haul), cadoul lui fusese abandonat intr-o punga de la Diverta, in bucatarie...

Astfel de jucarii reprezinta fast-foodul copiilor. Cat timp nu au acces la McDonald's si KFC, porcariile de mancat sunt reprezentate de plastice, plusuri, cartoane. Eh, dar sa lasam si asta. Mai jos e dovada ca lui Anton i-a placut cadoul de la mosu, cadou pe care si l-a deschis singur. Bravooo!!!

p.s. Cand ati primit ultimul cadou aproape cat voi de mare?

Singuratate cu sange printre dinti

2010-11-23T12:27:00.001+02:00

Lui Anton nu prea ii place sa stea singur. Mai are momente cand accepta aceasta stare si se consoleaza cu o jucarie rasucita printre degete, niste desene animate privite printre zabrele sau cu ture de patut facute pe varfuri. Dar pentru destul de putina vreme. Si cand se plictiseste incepe. Bombaneli, tipete, balmajeli. Aiaaia, baba-baba, heeeei, brrrrrrr etc. Sau simplu: aaaaaa!

Cand deja se ingroasa gluma si nimeni nu ii rasare in fata ochilor, se autoexileaza in coltul patutului care are vedere spre usa. Isi intinde gatul si scruteaza orizonturile, in speranta ca cineva o sa intre si o sa il salveze. Si tipa iar. Mai enervat: aaaaaarghhhh! Deja nu ne mai jucam. Suzeta nu mai inseamna nimic pentru el in acele momente. Poate doar "Alejandro" l-ar scoate din criza, dar pe minimax nu se da.

Si cand realitatea trebuie acceptata si se cer masuri radicale se produce ceva. Urletele de singuratate se transforma brusc in urlete de durere. Diferenta o faci usor de la un punct incolo, all u need is experience. Urletele de singuratate sunt nervoase, scurte si multe. Cele de durere sunt prelungi si sfasietoare. De capul lui sau de o mana invizibila, Anton a facut cumva- necumva si a dat un dinte de sus de patut. Cand unu', cand altu'. Si, intrand in camera cu sufletul la gura si detergent pe maini (deci nu cu tigara in mana), vezi sange. Pe marginea patutului. La gura lui Anton. Pe dinti. In caz ca nu te simteai suficient de vinovat, na de-aci niste sange de copil de cateva luni!

Ajuns in brate tremurande, mai urla de cateva ori si se opreste, uitandu-se cu ochii umflati la tine si oftand in cascade. Ii stergi lacrimile si sangele cu maneca si il intrebi de ce e rau si nu poate sa stea si el singur putin, cat timp tu... (diverse). Dar el nu raspunde. Te priveste ca si cum ti-ar fi dat o lectie dureroasa pentru el si a carei necesitate nu o intelege. De ce a trebuit sa se ajunga aici, pare el a zice. Si ofteaza din nou.

Surprinzator, dintii ii cresc in continuare.

Mai jos- Anton, cu altceva pe la gura.

Va uram aterizare placuta!

2010-09-28T09:10:00.001+03:00

Q: Ce poate fi mai minunat decat sa ai sapte luni si sa bei lapte cu viermi? Proaspat desigilat si cumparat din farmacie. Borat in jet garantat! Partide de urlat nocturn! Pete rosii miscatoare pe tot corpul! Privire sticloasa si zambet fortat!

A: Sa fii pe cale sa calci pe o coaja de banana in timp ce cobori scarile, purtand in brate personajul sus mentionat. Eu stiu ce inseamna sa calci pe o coaja de banana, si nu din Tom & Jerry. Am cazut de doua ori, in doua zile consecutive, acum multi ani. In acelasi loc. Am inteles (a doua oara) ca undeva, intr-o scara, in spatele unor tufisuri sau intr-un copac trebuie sa fie o gasca de copii cretini care mor de ras ca niste dobitoci. Pentru ca, da, cred ca este spectaculos sa vezi un om care aluneca pe o coaja de banana. Nu ai nicio sansa. Daca pasesti pe o placinta de gheata perfida de sub un strat subtire de zapada ai toate sansele din lume sa iti pastrezi/ restabilesti echilibrul biped, fara sa se cutremure pamantul sub tine cand te trantesti cu fundul puternic de el. Asta intr-un caz, totusi, fericit... Coaja de banana nu iti ofera nicio sansa de scapare. Actiunea se petrece violent si extrem de rapid, astfel incat nu ai timp sa intelegi ce ti s-a intamplat decat cand te ridici ravasit, indurerat si umilit si vezi pe ce ai calcat.

Revenind, pe o scara de bloc unde locuiesc patru copii sub doi ani, o coaja de banana este tot ce iti poti dori pentru a avea inca un element de siguranta pentru tine si copilul tau. Viermi si coji de banana. No fun in this post. De aici si titlul. Sau poate ati fi preferat "Viermuiala placuta!".

O "prima data cand..."

2010-08-12T16:21:00.001+03:00

Nu imi plac dovleceii, nu mi-au placut niciodata. Gustul lor dulce-acrisor scarbos, semintele acelea stravezii, pana si numele de "dovlecel", totul imi repugna. Prajiti, pane, in ciorba... scarba suprema.

Aliatul meu in lupta contra dovleceilor a fost in copilarie vara-mea.Toata lumea incerca sa ne convinga cat de sanatos este dovlecelul si cum vom fi mult mai frumoase si destepte daca acceptam sa mancam asa ceva. Dar noi, arogante, ne multumeam cu ce aveam si strambam din nas, intorcand capul ferm si refuzand cu nesupunere mancarurile ce contineau in ele orice urma, oricat de fina de dovlecel. Eram noi doua impotriva lumii. Si nimic nu ne putea dobori, strangeam din dinti, ne priveam una pe cealalta si suportam cu stoicism orice reprosuri, amenintari, perspective sumbre si, din cate intelegeam, inevitabile, care ne erau adresate de catre cei din jurul nostru.

Am functionat asa multa vreme. Eram echipa perfecta. Ne-am luat de mana si nu ne-am mai dat drumul, am strabatut mari si tari, ne-am refugiat in nori, am fugit in alte galaxii, ne-am catarat in copaci si am sapat transee, am facut tot ce am putut ca sa ne aparam de atacul dovleceilor.

Pana intr-o seara. Era in plin sezon. Ca de obicei, dovleceii ranjeau dezgustatori si pane dintr-o farfurie mare si alba, ale carei margini contrastau puternic cu pigmentul lor bronzat, intr-o usoara alianta cu noi doua. "Luati, ca sunt buni, sa cresteti etc", eternul refren care nu ne mai atingea demult. Stateam nemiscata, precum o stanca si priveam in gol, tacand apasator. La urma urmei, era inca o batalie ca oricare alta de pana atunci. Eram calma, victoria era asigurata. Intr-adevar, urma o lupta pe viata si pe moarte, dar ii stiam deja finalul. Inevitabil fericit.

"Biine, ma, hai sa incerc". Mi-am ridicat privirea catre aliata mea si nu mi-a venit sa cred. Imi mai amintesc doar bretonul ei taiat perfect drept si furculita care s-a infipt nepasatoare intr-o felie de dovlecel. "E, uite ca nu e chiar atat de rau!".

Fara nicio avertizare prealabila, fara niciun regret, fara nicio privire, alianta impotriva legumei inamice s-a rupt. Si am ramas singura. Singura care era neascultatoare, care nu asculta de cei mari ca sa creasca mare si frumoasa. Singura si infometata, pe o creanga de copac inalt, intr-o campie fara niciun orizont, in arsita. Si s-a deschis pamantul si am intrat in el, si transeele noastre, sapate in atatea veri fierbinti s-au pravalit peste mine, si tunetele m-au tunat si fulgerele m-au aprins, valurile m-au invartit de mii de ori si m-au aruncat in intuneric.

Nu e chiar atat de rau??? Imposibil!!!

Vara-mea isi aminteste o alta varianta. Incearca sa se disculpe acum, invocand faptul ca ea de fapt nu a stiut ce mananca, si ca a aflat abia dupa ce isi exprimase parerea asupra acestora. Dar ea nu isi aminteste bine, nu a fost o experienta care sa o marcheze. La urma urmei, pentru ea a fost cel mult prima oara cand i-au placut dovleceii.

Pentru mine a fost prima tradare de care imi amintesc. Din pacate, nu si singura. Din fericire, singura din partea ei. Din pacate, singura de care imi amintesc acum fara sa incerc sentimente negative, ci cu zambetul pe buze.

Nu imi mai amintesc exact cand am iertat-o. Probabil in seara in care am invatat-o cum sa il faca pe 5.

Eveniment

2010-07-29T14:00:00.001+03:00

Antonescu o sa mearga vineri sa il vada pe taica-su cum deseneaza la McCann Garage. Nu a inteles exact ce se intampla acolo, se vand niste chestii si banii stransi vor fi trimisi oamenilor din zonele inundate (deci si vecinei noastre de jos). Important este, deci, ca Papa Noper va desena pe aceste "chestii" (upon request, desigur), spre marea fericire a micului Antonescu, care isi doreste toate creioanele colorate varate in gura, frecate de gingii si, inevitabil, zgariate de cei doi dinti, unul mai mare si mai zimtat decat celalalt.

Va asteptam sa va coloram (sau decoloram, in funtie de culoarea pielii, no rasism, bro), pe Jules Michelet nr. 18, chiar la sediul McCann!

Compliment

2010-07-14T09:30:00.000+03:00

Ce te faci cand, la intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului, o persoana care ti-a fost colega de clasa si in primii ani de scoala iti spune: "Vai, draga, ce bine arati! Tot asa, inalta si slaba, nu te-ai schimbat deloc! Pe cuvantul meu, esti la fel ca-n clasa intai!"?!

Despre nazuinte de sezon si alte alea

2010-06-10T12:23:00.002+03:00

In primul rand, mi-am dorit foarte mult in ultima vreme sa dispara din casa noastra gandacul din baie. Gandacul negru, de teava de Berceni, maaare, care aparea numai cand intram eu in baie. Si care era foaaarte rapid. Nu ca as fi incercat sa il prind, sa il zdrobesc sub papuc, pentru ca numai gandul de a il auzi strivit, de a auzi acel crack infiorator m-ar fi traumatizat pe viata. As fi putut sa incerc tactica Rambo, si sa urlu prelung in timpul actiunii de gandacocid pentru a nu-i auzi ultimele cuvinte, dar si asa banuiesc ca as fi simtit ceva in talpa, pt ca, insist, dimensiunile erau considerabile, iar papucii mei nu au platforme. Ah, ma cutremur. Intr-un final a disparut. Brusc, asa cum aparuse.

Revenind la prima perioada de canicula a acestui an, ma duc cu gandul la revelionul de acum 3 ani din Istanbul. Ce misto e sa te distrezi in halu' ala intr-un oras care se pregateste ca in urmatoarea zi sa plece la munca/ scoala, sa iti danseze un buric milog la nas si sa mananci un peste, cel mai bun peste din lume, sub un pod, intr-o bodega, ca un aurolac fericit! Acum vreau sa ne intoarcem cu Anton acolo. Sa ii cumparam un sugiuc ca sa-i inchidem gura, sa il ducem in bazarul zgomotos, ca sa nu-l mai auzim in caz ca nu merge prima varianta si sa ii cumparam salvari, ca sa aiba mai mult loc pentru caca.

Si cand s-o face mai mare, mergem cu gandul mai departe la muzeele din Londra, unde sa ne intrebe si noi sa ii explicam. Si daca nu stim sa ii explicam, sa inventam. Important e sa ii dam un raspuns.

Si sa mergem si in Grecia, sa ne balacim printre aricii de mare, sa mancam cea mai buna mancare din lume si sa ne zambeasca toata lumea. Si sa facem ceva ce nu am mai facut de muuulta vreme, adica un castel de nisip, cu canale si turnulete multe, multe. Asta cu fundu' in nisip si galetusa de plastic in mare. Dimineata si seara. Atat.

Bine, ar fi frumos si un 2 Mai, acuma, na! Ati inteles. Vine vara si noi nu stim daca o sa mergem pe undeva. Depindem de Anton. Cu toate ca ne vor lipsi vacantele de altadata, nu suferim. Acceptam si ne bucuram de jocul cu jucariile fosnitoare, de somnul pe burta si de sucul de mere.

Suna telefonul. "Alo! Salut! Sunt eu, gandacul din baie!".

Repetitia este mama invataturii

2010-05-19T15:21:00.000+03:00

...sau nu? Avem in blocul vecin un suflet sensibil care invata sa cante la pian. Merge foarte greu. Deja am intrat in a doua saptamana in care incearca (cate o ora, de doua ori pe zi) sa cante Love Story. La inceput a fost dragut. Acum e insuportabil. Nu poate sa cante decat primele acorduri ("Where do I begin, to tell the story of...") si se poticneste in mod evident. Ceva merge brusc wrong. Nu mai pot cu Love Story.

La Anton, totusi, se aplica principiul din titlu. Deja a intors capul la 170 de grade de suficient de multe ori incat sa stie ca, daca face asta, da cu ochii in televizor. Si lui ii place sa se uite la televizor. Bineinteles, nu are voie. Logic, asta nu conteaza. De pe pozitia pe burta, cu spatele la televizor, capul lui se ridica rapid, se intoarce ca-ntr-un film pe care nu o sa il mentionez aici si ochii se fixeaza, se holbeaza pe ecran. Deocamdata nu este selectiv, orice, numai sa fie dat drumu' la televizor.

Si la Dexter se aplica principiul sus-mentionat. Dupa numai cateva sedinte de dresaj, "a facut o figura foarte buna" la expozitia C.A.C. Bucuresti 2010 si a iesit "B.O.B.- Best of Breed" si "R.P.J.- Romania Prime Junior". In curand punem si filmuletul, sa va dovedim ca avem un caine ascultator si frumos umblator si ca si-a meritat din plin titlurile. Chiar daca inca mai face caca in casa atunci cand are el chef. Si pishu.

In concluzie, cel mai prost din cartier a picat in acest post vecinu'. Huo! 25 % din salariu!

Bejoux

2010-05-07T18:18:00.001+03:00

Zana Botoshel si-a dat (de) doua (ori) cu bagheta-n cap si s-a transformat in prietena noastra, Simina. Si, ca sa nu fie plictisitoare si sa aiba un talent pe lumea asta, a pus iar mana pe bagheta pe post de croseta (...cred. sau pe doua pe post de andrele?!) si s-a pus pe treaba.

Cand a vrut sa faca ceva deosebit, a cautat sa se inspire din realitatile minore (chiar fara buletin). Si, in timp ce Anton descoperea foarte serios ca are doua maini si se rostogolea precoce de pe burta pe spate si-napoi si incerca s-o ia la picior dar hai! ca asta ar fi chiar culmea, in acest timp, spuneam, Simina ne anunta ca avem o linie vestimentara ce ii poarta numele (mai jos...).

Ii multumim si ii transmitem ca Anton poarta cu placere pulovarasul, dar botoseii pur si simplu nu-i mai da jos din picioare, oricat de rau i-ar transpira!

You can do anything but lay off of my blue suede shoeees!

This is love

2010-05-03T16:23:00.001+03:00

Pentru ca e mic, si deci dragut,
pentru ca rade (atat de frumos) dimineata, urla seara si doarme (toata) noaptea,
pentru ca scuipa,
pentru ca e singurul copil sub 6 luni care nu doarme cand il plimbam cu caruciorul prin parc,
pentru ca are vocea din Chip si Dale,
pentru ca e minor,
pentru ca e cool in alb,
deci nu in negru (?!),
pentru ca nu miscam in front in fata lui,
pentru ca tipa la animalele din carusel,
pentru ca mananca de cinci ori pe zi
si ragaie tot de atatea ori,
pentru ca e fascinat de elefantul albastru,
pentru ca are o ureche ciupita,
pentru ca sta cu degetul mic in sus,
pentru ca il tinem in brate non stop cand e treaz, chiar daca stim ca ne santajeaza,
pentru ca ii cresc unghiile cu viteza luminii,
pentru ca e ninja,
pentru ca, desi nu are par in cap, are vartej,
pentru ca nu il baga in seama pe Dexter,
ci doar accepta uneori sa il linga pe cap,
pentru ca ajungem sa spunem si sa intelegem vorba "a dormi ca un ingeras",
pentru ca e al nostru,
din mii si mii de motive
dar mai ales
pentru ca agu, ng, ghe si iii.

13 - Zi de sarbatoare, deci si o postare

2010-04-13T16:02:00.001+03:00

Ii uram pe aceasta cale la multi ani sotului si tatalui din familia noastra si ii uram mult succes in activitatea profesionala la noul job! Mai jos, father and son! Agu! (dulcegariile acasa :P)

Cine-si cauta scuze, gaseste

2010-04-07T18:07:00.004+03:00

1. Stiu, stiu de ce nu mai scriu! Pai nu vedeti headerul blogului, vi se pare ca mai e de actualitate? Pai Antonescu deja e mare acum, zambeste dimineata si tipa la animalele din carusel! Daca vrea, poate sa (ne) si santajeze! In rest oricum nu s-au petrecut foarte multe. Tatal si-a dat demisia iar mama inca mai spera ca intr-o zi vor cumpara si ei un carucior!

2. Incep sa admir insistenta de om nebun a personajului pe care il cheama Remus Cernea si care candideaza pentru orice pozitie de doamne-ajuta care este anuntata pe piata si pentru care este necesara si campanie electorala cu postere pe toti peretii capitalei. Remus este cel mai tare. El vrea acum (iar) sa fie parlamentar, asa ca nu mai conteaza ca nu indeplineste nicio conditie din cele sine qua non. Pe o traiectorie circulara, Remus se inscrie, i se respinge, ataca, i se respinge din nou. Pica, dar se ridica si o ia de la capat. Dar de la capat!!! Remus, fii capitanul nostru!

3. In aceeasi ordine de idei, nu stiu cati stiti ce e aia o molifta. molíftă (molífte), s.f. – Slujba, serviciu religios celebrat in afara slujbelor obisnuite. Ca atunci cand vine la biserica o femeie extrem de pacatoasa cum ar fi, de exemplu intamplator, cea care tocmai a nascut un copil, si popa trebuie sa ii citeasca din cartea magica de rugaciuni ca sa mai aiba dreptul sa intre in biserica. Ei bine, si aici exista multe conditii sine qua non. Pe care nici eu nu le indeplineam cand (nu inteleg exact de ce) am fost sa imi fac si io "molifta de 40 de zile". De exemplu nu am facut molfta de o zi. Nici pe cea ce 8 zile. Si copilu, unde e copilu? De ce acasa, cand trebuie sa il duca popa prin altar? Pai stiti ca bate vantu' rau afara... Dupa doua ore si doua biserici mi-am dat seama ca incep sa o iau pe urmele lui Remus si ca incep sa nu ma las cand ar trebui de fapt sa ma duc acasa.

Ceea ce am si facut. Si de acum inainte voi castiga meciurile cu popii prin neprezentare.

Dexter. Un an.

2010-03-25T10:59:00.000+02:00

Draga Dexter, we love you mucho!!! Happy B'Day!!!

Cum am ratat la mustata marele premiu la Roblogfest

2010-03-24T17:39:00.001+02:00

Bine, nici macar nu stiu daca exista un mare premiu, dar daca ar fi existat...

Pe scurt, Radu e in juriu. Daca nu ar mai fi fost nevoie sa voteze si cititorii... si daca ar fi fost Radu singurul membru al juriului. Desigur, ar fi trebuit si eu sa scriu pe blog, si nu numai la zile de sarbatoare familiale sau legale. De fapt, daca as fi desenat, nu scris, ca e in juriul de la sectiunea de design or something. Simt ca am trecut uite-asheea pe langa un premiu, ceva. Si eu, care voiam faima!

Oricum, le transmit pe aceasta cale celor ce vor castiga Roblogfest ca alta ar fi fost soarta concursului daca altfel ar fi stat lucrurile!

P.S. Maine iar avem o zi de sarbatoare in familie! :P Abia astept!

La multi... luni!

2010-03-22T15:58:00.000+02:00

Nici mie nu-mi vine sa cred ca Anton face azi o luna si ca mai postez si io ceva pe blog. Noroc, deci, cu pozele...

La multi ani de Ziua Mamei!

2010-03-08T12:24:00.000+02:00

...mie? WOW!

Anton

2010-03-02T20:06:00.002+02:00

De cand nu am mai scris... mi-a luat ceva timp pana sa imi amintesc parola...

Anton nu a vrut sa se nasca in ziua estimata de doctori, calendar si stele (18 februarie). Poate pentru ca nu a vrut ca evenimentul sa fie eclipsat de nasterea mediatizata a fetitei doamnei de 240 de kilograme, care s-a petrecut in acea zi. Sau poate ca a asteptat sa se schimbe zodia, nu ca s-ar pricepe el la d-astea, nu de alta, dar nu avea de la cine sa invete. Sau o fi vrut sa treaca w-endul... Donno. Ideea e ca s-a nascut luni, 22 februarie- deci pesti (?!), la ora 22.50.

Suntem deja de 5 zile impreuna acasa si s-au petrecut multe chestii pentru prima data... de la primul luat in brate si primele "tine-i bine capuuuuu'!!", pana la prima baie (urlata), primul pampers schimbat, primul ragait, primul zambet...

Mai e mult pana ne vom da seama exact ce si cum. Suntem, totusi, optimisti. Anton este foarte simpatic, ne place de el din ce in ce mai mult. Probabil ca nici noi nu ii suntem chiar antipatici, altfel nu vad de ce ar vrea sa petreaca atata timp cu noi, mai ales noaptea...

Distractii de w-end

2010-02-08T13:42:00.014+02:00

Nu stim ce fac altii sambata seara, dar noi, o data la 3-4 saptamani il prindem pe doctor in garda la spital si dam o fuga sa ne mai faca o ecografie si sa mai stam de vorba. Asta am facut si sambata aceasta, fix cand a a inceput viscolul. Am luat-o prin troiene si prin vantul ascutit si am intrat victoriosi pe poarta spitalului. Cum este si firesc si cum ar face toata lumea, am profitat de faptul ca noaptea curtile spitalelor sunt linistite si goale, si am inceput sa ne pozam pe sub toate felinarele, ca sa iasa fulgii mai poetici. Cu analizele in mana, caciuli pe cap si fulare ninja, am zambit (deci degeaba), ne-am schimonosit si harjonit prin zapada de parca am fi fost la derdelus, nu la doctor. Intr-un final, ne-am hotarat, inghetati, sa intram si in spital sa facem lucrurile pentru care veniseram. Adica sa ii luam pulsul lui Anton, a propus doctorul, pentru inceput. Mai jos aveti un extras din… dovada materiala a pulsului (nu ii cunosc denumirea oficiala).

Ii rugam pe finii nostri cititori sa observe atat ora la care eram noi la spital nu pentru o urgenta, ci pentru un control de rutina (insist, intr-o sambata seara), cat si ...scrisul marunt si vertical care imparte cumva foaia in trei (/patru), separand o linie intr-un vag zig-zag (in stanga) de o linie a pulsului extrem de accelerat din dreapta. Este linia care face diferenta intre pulsul unui alt copilas si cel al lui Anton. Desigur, predecesorul nostru semana probabil cu parintii lui, care pareau oameni extrem de pasnici. Tatal astepta frumos afara, in timp ce mama statea de 20 de minute singura si netulburata cu niste chestii rotunde pe burta. Cand ne-a venit noua randul, am intrat amandoi in camera, unde ne-am petrecut cele 20 de minute cu plasticele rotunde pe burta continuand hlizeala de afara. Fotografii lomo.

Perspectiva celui ce nu era intins pe pat (asupra romanului perfect care crede in existenta curentului produs de un geam intredeschis si se fereste de posibilele efecte catastrofale ale acestuia):

Perspectiva celei cu chestii reci pe burta:

Am considerat ca am primit un avertisment cat se poate de ferm cu privire la sfarsitul apropiat si iminent al somnului nostru de noapte si ne-am hotarat sa profitam la maxim de urmatoarele 10 zile (si nopti)… Am inceput prin a indeparta stratul gros de zapada care se asternuse pe masina si prin a evita un Tico ce mergea noaptea, pe viscol, cu farurile stinse.

p.s. adaugat la doua ore dupa postare. desigur, linia verticala de care vorbeam nu imparte pagina in trei, si nici in patru. pentru ca ea, linia, este doar una, acest lucru ar fi imposibil. daca ar exista o zmeura de aur a matematicii mondiale, cu siguranta mi-ar trimite premiul acasa. da, ea, zmeura... pe ea... mai bine tac... pentru ca una e-n doua, si alta pe unde.... si nu inteleg nici ce se intampla cu fontu', de ici e mic, dincolo-i mare.... de fapt invers. cand vine una, vin toate!

De criza

2010-02-03T10:56:00.003+02:00

Mishu a fost concediat. Se cauta impunator de faianta.
Exista viata si dupa Mishu.

Nu mai pot cu Mishu

2010-01-25T18:46:00.004+02:00

Mishu e zugrav, pune parchet, repara glafuri si trage de timp ca un nesimtit (ce e). Cand zice maine, trebuie sa intelegi ca peste o saptamana. Mi-a povestit (la o bere, tuica, la un vin pe care si le ia singur din frigider) ca e divortat, are doi copii si (parca) 4 frati. Cand avea 16 ani, taica-su a aruncat cu un cutit in el. A scapat cu viata pentru ca s-a aplecat sa ia o gura de ciorba si cutitu' s-a infipt in dulapul din spatele lui. De atunci a plecat de acasa si s-a mai intors (cand altcandva) decat dupa 20 de ani. Cand stranuta ai senzatia ca tocmai si-a dat cu ciocanu' in mana sau ca a picat zidul pe el. Cand ma enervez si gesticulez violent imi spune gutural "caaaalm, caaalm, copiiilul, important!". Inteleg cu greu si imi ia mult timp sa pricep ca "ga-la-ta" nu e galeata, ci salata. Nu mai pot cu Mishu!

Mentionez detaliul neimportant ca Mishu e surdo-mut. Cum era si de asteptat in tara tuturor posibilitatilor, ma tine de vorba mai mult decat un ~~meserias~~ om obisnuit (am taiat meserias sa nu se creada ca sunt genul care discrimineaza).

Are si planuri de viitor. Sper ca unul din ele este sa plece de la noi din casa anu' asta, dar nu cred. Mi-a spus doar ca de la primavara vrea sa lucreze la o discoteca in afara Bucurestiului. Dupa ce am vorbit atata cu el, as vrea sa il vad si cum danseaza.

Tot despre copilarie

2010-01-19T22:22:00.002+02:00

O doamna respectabila din Italia a venit si ea, ca atatia altii dupa 1990, sa cumpere un copil orfan din Romania, pe 4.000 de dolari. Vanzatorii ii spusesera ca nu mai au decat o bucata, un baiat mai mare, la vreo 8 ani, asa ca s-a grabit sa nu rateze sansa vietii si sa isi achizitioneze copilul mult dorit.

Marcel a fost imbracat frumos, de la Romarta Copiilor si a fost invatat sa spuna mama si bambino. A privit gales in ochii doamnei care, rapita de candoarea acestuia, a platit imediat imediat pretul si l-a luat cu dansa la hotel, urmand sa prinda primul avion spre casa.

Adevarul a iesit la iveala la prima baie. Marcel avea o inaltime de 1.30, dar si 17 ani si partea lui de 1.000 de dolari din afacere.

Aceasta este o poveste scarboasa, dar adevarata. Romaneasca. Doamna a intrat in stare de soc. Cei de la hotel au murit de ras. Marcel traieste si astazi, scapand din baia care i-a pus capac pe scara de incendiu si spune despre el ca e bine proportionat, doar ca i-a stagnat lungimea.

In concluzie, la Radio Erevan se intreaba:

- Domnu' redactor, este adevarat ca si americanii au pitici?

- In principiu da, dar cei romanesti sunt mai mari!

Un curcubeu

2010-01-18T16:43:00.007+02:00

Este o panza tesuta de vant din cer in pamant.
N-ajungi la el decat cu o pensula luuunga (doar pentru asta isi imprumuta culorile), cu care trebuie apoi sa desenezi pe-o alta panza (de data asta tesuta de o tesatoare de la mare) stelute colorate, tot de pe cer luate.
De-ncerci sa-l furi, sa te grabesti si sa-l pandesti!
Indiciu: apare dupa ploaie, cam inainte de-asfintit. (de cineva l-a vazut noaptea, sa-mi dea de veste negresit!)

Relansare mult asteptata

2010-01-18T14:31:00.004+02:00

NEW work + NEW website = NEW noper

Check it out at noper.ro

p.s. in animatia de Valentine's suntem noi 2 :P

15 ianuarie. Oda.

2010-01-15T13:09:00.000+02:00

Scrisoare deschisa catre Ionela

2010-01-14T21:47:00.006+02:00

Draga Ionela,

Acesta este un raspuns la commentul tau de acum cateva minute. Si ca sa iti dai seama de importanta raspunsului meu (pentru mine, fireste), nu scriu la categoria comentarii, ci un post separat.

Pentru inceput, permite-mi sa fac mentiunea ca esti un personaj generic reprezentand, desigur, fiinta umana apropiata mie, la care tin si care imi doreste binele, esti societatea insasi care incearca sa ma opreasca din a face o mare greseala. Sincer, eu iti inteleg intentiile bune. Mai mult, apreciez si iau in calcul parerea si sfatul tau.

Dar as dori sa intelegi si tu ca sunt destul de receptiva si pricep usor. Macar uneori. Ma rog, nu conteaza, important este ca, in situatia de fata, pricep (pentru ca nu e greu), receptionez si iau in calcul mesajele pe care mi le trimiti. Prea des. Tot timpul. De fiecare data cand ai ocazia. Nu uita ca esti un personaj generic, deci imagineaza-ti ca mi se intampla chestia asta foarte des, poate zilnic, si deja este un subiect foarte sensibil si care pune o presiune foarte mare pe noi, in incercarea noastra de a fi, totusi, responsabili, dar de a face o alegere si in conformitate cu gusturile noastre, ok, mai ciudate, dure si anoste.

Dupa cum tocmai am spus, aici nu e vorba doar despre a intelege, ci si despre a alege. De inteles am inteles. Oricum, numai Anton nu. Chiar am inteles. Si nu mai pot sa imi mai zici inca o data. Te rog, nu te supara. Sincer, nu ma indoiesc de bunele intentii si iti mai multumesc o data. Anton, care-ti toarna... stiu... E cam sec. Stiu.

Asta am vrut sa iti spun! Ai incredere in mine!

In final, ca sa fiu sigura ca suntem ok, iti fac si-o dedicatie muzicala care sa ne apropie si mai mult.

Extremely pregnant

2010-01-14T11:10:00.002+02:00

35 weeks gone, 5 more to go. I can count the weeks left on one hand now!

Cool Guy and Fool Guy

2010-01-09T23:59:00.002+02:00

Dilema

2010-01-08T17:03:00.003+02:00

Anton Pavlovici Cehov

Antonio Vivaldi

Anton Bruckner

Antoine de Saint Exupery

<- Anton Pann

....

Anton Pop? Cu diminutivul Antonescu?

Cei mai prosti din clasa

2010-01-06T10:36:00.001+02:00

Ne-am simtit noi ieri, la cursul de puericultura. Nu stiam nimic, spre deosebire de majoritatea celor din incapere, care stiau mii de detalii despre orice, cu toate ca, dupa fete, nu i-am fi suspectat ca ar avea potential sa fie parinti mai buni ca noi.

Ne-am notat cele mai importante sfaturi, mai ales legate de greseli pe care cu siguranta le-am fi facut:

- fara avionu' si alte zgaltaieri ale copilului, care pt duce la leziuni grave si permanente la nivel cerebral;

- cine arunca copilu'n tavan trebuie neaparat sa il si prinda;

- nu se pune fular pe nasul si gura copilului iarna (asta ne-a revoltat peste masura pe noi, care vrem sa-l facem ninja);

- baia se face de catre tata (hihihihi);

- restul de mama;

- fara saltea de burete (aici noi chiar reflectaseram adanc si in intelepciunea si marea noastra de cunostinte din acest domeniu ajunseseram la concluzia ferma ca cea mai buna saltea e cea de burete);

- pentru mamele care vor sa alapteze mult si bine, cica e bun ceaiul de chimen si anason. Am notat informatia. Am subliniat-o cand am aflat ca anasonul este si un puternic halucinogen.

In final, tatal a primit atestatul de puericultor, intrucat "a insusit temeinic notiunile elementare teoretice si practice in vederea ingrijirii copilului mic, necesare participarii efective a tatalui la ingrijirea copilului nou-nascut".

Primul efect al cursurilor asupra noastra a fost acela ca ne-au terminat fizic si psihic pe amandoi, am plecat tarandu-ne pe gheata pana la masina, si de-acolo in lume. Unde am inceput sa ne certam pe diverse aspecte despre care habar nu aveam pana aseara, dar pe care le-am asimilat si inteles extrem de rapid, ba chiar asupra carora ne-am format si mai rapid pareri extrem de ferme si pertinente (mai ales eu). Opinii, logic, diferite. Compromisuri? Avem nevoie de o vacanta...

Uf. Puericultura, tevatura, -ncheietura... Dincolo de geamandura.

Jucarii pentru copii (?!)

2010-01-05T11:32:00.004+02:00

Daca vreti sa fiti la curent cu noutatile, cititi acest blog. Acum o luna s-a lansat in Bucuresti prima jucarie urbana, Sando.

Vazandu-l, am avut doar doua nelamuriri: de ce (doar) urbana si de ce atat de tare? Nu le oferim si copiilor de la tara sansa sa isi sparga capetele unii altora cu noul toy?

However, Sando este foarte dragut, are mii de fete, ca oricine, numai ca, de data asta, desenate de diversi artisti. Mai sus am ales, la pura intamplare, un Sando oarecare.

RIP Lhasa

2010-01-04T12:54:00.000+02:00

Bilant 2009

2009-12-31T21:55:00.003+02:00

Nu obisnuiesc sa fac bilanturi la sfarsit de an, ci doar planuri pentru cel care vine. Dar zilele acestea, probabil datorita lui Anton (nu il cheama asa, dar asa ii spun eu), dar si planurilor extrem de concrete pe care le am pentru 2010, am reflectat putin la anul care se termina azi. Doar ca, in afara de doua lucruri majore si yeee amandoua fericite, nu prea am ce trece pe lista! Nimic. Sau, hai, mai mult nimicuri.

Am muncit si apoi am venit acasa pentru o emisiune politica de o ora si apoi somn, am fost in doua concedii reusite, mi-am facut mai multi nervi in trafic ca niciodata. Am cumparat (la propriu, cu bani) mai multa bunavointa ca niciodata atunci cand aveam nevoie si de la oameni care ar fi trebuit sa mi-o acorde neconditionat, "in pretul" salariului lor.

Am intalnit si dispretuit mai mult ca in alt an lasitatea, ipocrizia si indiferenta. Mi s-au inchis in fata usi la care bateam in trecut oricand aveam nevoie si de la care credeam chiar ca am cheia de rezerva, si asta doar pentru ca oamenii, relatiile, interesele si contextele se schimba. Asa ca am inceput sa practic si eu trantitul usii in fata, cu greu la inceput, dar cu obtinerea unui sentiment de usurare si eliberare pe parcurs, atunci cand chiar si intredeschisul usii ar fi presupus un risc de talharie a prieteniei pe care o ofer, de invadare a spatiului si gradului de liniste de care are orice om nevoie.

Am descoperit cea mai buna bere din lume (nu ca m-as pricepe, ceea ce o sa si dovedesc mai departe) fix atunci cand nu puteam sa beau: Mythos :P Si, dupa ani de zile, avem termopane!!! Si cauciucuri de iarna! Patru!!!

Si daca pana acum nu e nimic impresionant, ei bine, aflati ca am reusit si sa imi depun declaratia de venituri pentru 2008 :)) Termenul limita a fost in mai, eu am fost azi, cu o ora inainte de inchiderea programului! O functionara care isi ia salariul si din impozitul pe care il platesc eu imi urla cu regret si frustrare ca nici macar amenda nu are cum sa imi dea, ca nu am unde sa o platesc pentru ca a plecat casiera mai devreme! :))

Totusi, am reusit sa imi indeplinesc un vis pe care il aveam inca din liceu: concert Oasis pe Wembley! Yeeee! Si am incercat puternicul sentiment de mandrie cand Radu a fost selectat si publicat in "Luerzer's Archive: 200 Best Illustrators Worldwide", cand a avut expozitiile si cand a desenat ce se vede in headerul blogului.

Cele doua mari realizari ale anului s-au petrecut in aceeasi saptamana! Ce aliniere tare a planetelor! :)) In saptamana in care a sosit Dexter in casa noastra am aflat si ca urmeaza sa mai vina si Anton! Prin urmare... ce ne mai intereseaza de orice altceva... Acum suntem cei mai puternici!

Incheiem deci acest an twice surprinzator pe profit. Dar stim ca, pentru noi, anul viitor va fi cel mai bun! Ceea ce va uram si voua!

Craciunul zero

2009-12-30T00:17:00.001+02:00

La noi acasa, unii am impodobit un brad frumos si ciudat de suplu, am mancat sarmale, salata boeuf si tort, ne-am uitat la filme, am dormit si ne-am mai jucat putin cu Dexter (caruia ii place foarte mult varza murata).

Altii s-au foit non-stop, ne-au dat unora dintre noi, oameni bine intentionati si neputinciosi, picioare si capete in coaste, s-au asezat pe ficatul nostru si ne-au intins niste ligamente prin partea dreapta de am vazut stele verzi si in afara bradului...

Ne bucuram ca am trecut si de acest Craciun cu bine, ca am reusit si noi sa ne punem termopane si ca masina a scapat intreaga din zapezile si gheturile din Bucuresti, dar si din craterele aparute ca prin minune dupa topirea acestora. Suntem nerabdatori sa intram in noul an, care se anunta de vis, cu multi someri, salarii mai mici si preturi mai mari.

Deja ii tinem pumnii (cu drag, mandrie si speranta intr-o soarta mai buna pe care sa ne-o croiasca) lui Honorius in lupta pentru un loc in parlamentul Romaniei, mai luam un distonocalm dupa faza asta si fugim sa facem plinu' la masina, ca se scumpeste benzina brusc cu 30% de la 1 ianuarie, iar pe 31 sigur se vor face cozi la benzinarii si poate se va termina si benzina, ce bine ca s-a votat jos comunismul!

Boc, Boc, we’re back!

2009-12-17T12:35:00.001+02:00

Dupa o lunga si chinuitoare boala (neindentificata pentru ca suntem in Romania) care m-a pus la pat timp de 10 zile, ne intoarcem pe blog precum Boc in guvern, nu ca ar fi fost plecat vreodata, vai ce ma speriasem! Sa se revizuiasca primesc! Dar sa nu se schimbe nimic! Poate doar daca o pun pe Udrea la justitie si atunci chiar ca ne gandim serios sa ne luam burta la plimbare spre orice alte meleaguri mai putin populate, pentru ca ne-am descoperim brusc foarte inadaptati lumii in care traim, intoleranti, obtuzi si, nu-i asa, comunisti.

Revenind la atmosfera calda si placuta din familia noastra, spuneam deci de boala. Pe scurt, a fost cu multa febra, frisoane (puternic zgaltaitoare, iar nu tremurande), dureri musculare, de cap, 4 spitale la fel de romanesti ca si politica, cu doctori nepasatori si asistente nesimtite ca-n obsesiile mele, teste ah1n1, ecografii la rinichi, coldrex, algocalmin, ceaiuri si portocale, infigere de ace in vena unu pentru recoltare sange, infigere de ace in vena doi (de fapt o data in vena si de doua ori pe langa, dar in ordine inversa) pentru fixare branula prin care sa picure perfid antibiotic si perfuzii atarnate de lampa cu picior din sufragerie.

Inca nu mi-au iesit toate rezultatele de la analize. Cred ca atunci cand esti grav bolnav in Romania analizele nu se fac cu scopul de a descoperi ce ai si de a te trata, ci pentru a afla de ce ai murit fara sa mai fie nevoie sa iti faca autopsia.

Partea placuta a acestei perioade a fost reprezentata de primirea si deci citirea unei carti foarte frumoase, care mi-a mai luminat un pic ultimele zile de agonie. Daca Aida ne recomanda chestii grele si profunde (20 de carti care ne-au schimbat viziunea despre lume din ultimii 20 de ani), eu pastrez linia blogului si va propun 1001 Children's Books You Must Read Before You Grow Up. Este o carte despre carti minunate (pe unele deja le-am pus in cos pentru a le comanda de pe Amazon pentru Cel pe Care Timp de Doua Saptamani L-am Numit Anton), in care am descoperit cu mandrie Ciresarii si La Medeleni.

Concluzie brusca din care veti intelege si de ce vine atat de brusc in acest post oricum dezlanat: ce bine ca m-am facut bine si ca m-am intors la birou, unde colegii de echipa ma asteptau cu bratele deschise si cu multe proiecte de terminat pana la sfarsitul anului!

What's in a name?

2009-12-04T16:40:00.002+02:00

That which we call a rose by any other name would smell as sweet...

Intr-un volum recent al albumului de nostru de poze (vorba vine...) am regasit aceasta poza. Eram la Cozia, in drum spre Voineasa, in luna martie a acestui an. O zi frumoasa petrecuta cu prieteni si in care un membru al familiei noastre a declarat hotarat si din senin (sau poate intr-un context pe care nu mi-l mai amintesc acum), cu un turture mare in mana, pentru a conferi mai multa greutate momentului: “Daca o sa am un baiat o sa ii pun numele Parvu”.

Am ras mult si cu detasare, dupa care am uitat. Doua luni mai tarziu aveam un baiat. Si ni s-a amintit legamantul facut atunci, zi in care eram preocupati sa cumparam tincturi de propolis si crema de galbenele de la taranii de pe marginea drumului. Oameni seriosi, ne-am lepadat de acel nume. Si asa am ramas fara nimic.

A trecut ceva vreme de atunci. Intre timp, am epuizat toate listele de nume de pe internet, de pe Iphone, din carti si toate propunerile familiei, prietenilor, colegilor. Le-am respins pe toate. Suntem in faza in care cautam cu infrigurare orice nume nou pe care poate l-am ratat, la care poate nu ne-am gandit, care poate doar ce a fost inventat. Citim pe ecusoane numele ospatarilor din restaurante, listele eroilor neamului de la Mausoleumul Eroilor de la Mateias, insiruirea parcalabilor Castelului Bran...

Am ajuns la limita. Simtim ca, daca nu gasim mai repede un nume care sa fie suficient de bun pentru copilul nostru, o sa ne pierdem linistea (ca sa folosesc un eufemism). Nu vreau sa ma gandesc cum o sa fie cand va trebui sa luam decizii cu adevarat grele in privinta Celui Mic si Fara Nume Inca.

Jiu jitsu sau kung fu?

(o sa) Avem un baietel. Ce facem cu el?

2009-11-26T16:40:00.003+02:00

Lumea spune ca ce o sa simtim noi ca e mai bine. Haha, asta a fost tare!

Nu ne-a spus nimeni nimic nici la cursurile de proprietate intelectuala si nici la cele de initiere in desen, culoare si compozitie iar experientele personale de partea cealalta a baricadei, a caror rememorare ne-ar prinde atat de bine in acest moment, sunt disparute undeva in negura primei copilarii. Cum simtim noi... Adica ce, o sa vrea el, asa, miiic-miiiic, cu degetelele alea ale lui minuscule, sa manance cu noi slanina cu mustar la 11 noaptea, sa faca repede un dus, sa-si sufle singur nasul in servetel sau hartie igienica, sa accepte o frectie sanatoasa cu spirt daca raceste sau sa se uite noaptea la Valentin Stan? Si daca o sa vrea, este de bine?!

Pentru toate acestea si-nca multe altele, ne cautam cursuri de puericultura (de noapte sau w-end). O sa mergem sa ciulim urechile, sa cascam ochii si sa inchidem gura, sa hranim, spalam, infasam cat mai putin periculos papusile sinistre pe care se face practica, urmand ca la sfarsitul acestei pregatiri sa ne mandrim cu diplomele de absolvire (care unora le vor aduce doua saptamani in plus de concediu la anu’... cel putin teoretic! Of, totul in acest post este atat de teoretic!).

Explicatii, demonstratii, simulari... This is not real life. E asa, ca un joc pe calculator. Interactiv. Fun. Eu sunt impotriva. Pierdere de timp si de bani? Habar n-am. Dar ce altceva sa facem? Incercam si noi, nu? Cred ca deja facem de simtim noi mai bine. Cum zic altii.

De fapt, lasa, mai bine sa pice papusa in cap...

DE SE NU

2009-11-22T22:08:00.003+02:00

O seara placut desenata si colorata de domnul sot al meu, Noper, al carui fan no. 1 tin sa ma declar in orice moment si pe orice cale, deci si acum, aici! Cine e pe primuu' looc? [plus o declaratie dulceaga si adevarata de cuplu]

Sfarsit senin de saptamana muncitoreasca

2009-11-20T15:37:00.006+02:00

Saptamana aceasta am organizat un nou photo session. A fost interactiv si distractiv, si m-am intors acasa cu niste poze si filmulete reusite, foarte entuziasmata de energia debordanta de care a dat dovada Minipop, care s-a foit non stop. Mi-am amintit cu aceasta ocazie de printul la Hard Rock Café Oslo in care prin burta mare a unei mamici se vad doua degete (aratatorul si degetul mic) ale conlocuitorului, intinse paralel in sus. Asta deoarece din seria pozei din stanga avem si un filmulet in care Minipop face exact ca in print. Ca sa intelegeti, actiunea s-a desfasurat dupa cum urmeaza: cum statea el asa pe ganduri si isi mai punea capu-n piept sa zambeasca superior, brusc a ridicat degetele cu pricina pret de cateva secunde, intr-un gest hard rock incontestabil!

Cautand pe net si alte interpretari ale gestului, am aflat ca au existat in trecut si amulete avand aceasta reprezentare, mano cornuta, care se presupune ca protejau impotriva deochiului si, in general, a oricarui rau, iar intr-o alta interpretare, gestul apare chiar ca o forma de binecuvantare (fotografia Papei).

Dupa ce am pus la punct aceste aspecte de interpretare care de fapt nu ne interesau deloc (dar asa e la birou intr-o zi de vineri cu soare si somn, cand nu ai chef sa muncesti, trebuie sa faci ceva), am trecut la partea pragmatica a problemei. Sa publicam filmuletul, m-am gandit eu. Dar Radu considera filmuletul, si in general ecografiile 4D, spooky, asa ca.. daca tatal crede asta, ce vor spune ceilalti oameni?? Si, cum noua ne pasa ce cred si ce zic ceilalti, am facut doua coloane.

Pro:

- este un filmulet dragut cu un Copil si mai dragut;

- ideea acestui blog a fost sa surprinda anumite aspecte ale evolutiei lui Minipop, dar si a noastra, ca viitori parinti (inca putin speriati de fiecare data cand rostim/ scriem acest cuvant referindu-ne la noi);

- pana si Remus Cernea si-a gasit sustinatori si admiratori, adunand cele 200.000 de semnaturi necesare ca sa candideze la presedintie (ca de Ninel Potirca nu ne miram), deci exista public pentru orice si oricine pe lumea asta;

- faza cu „ne intereseaza ce cred si ce zic oamenii” era o gluma nesarata, dar necesara pentru a nu ni se umfla picioarele in al treilea trimestru;

- filmuletul chiar este foaaarte dragut, la modul cel mai obiectiv (insist eu de fiecare data!).

Contra:

- master of the illustrated freaks il considera freaky.

Desigur, numaratoarea argumentelor pro si contra s-a desfasurat in mod corect in toate sectiile de rationare de pe teritoriul blogului nostru, fara a fi afectata de autobuzele cu pareri ce se infiltrau printre liniutele de enumerare sau de plasele cu slabiciuni, porniri materne si subiectivisme inevitabile intr-un astfel de proces. Urnele au fost deschise (doar) de mine, in absenta oricarei alte persoane careia sa ii cer parerea sau ajutorul. Rezultat: nu publicam filmuletul, dar insistam asupra faptului ca avem un Minirocker printre noi.

Urmand firul logic al postarii, ne si va uram w-end placut si speram sa nu se mai confirme niciun alt caz de AH1N1 la Radu la munca, in afara de cel de saptamana aceasta. De asemenea, dorim sa informam populatia si pe dl. Streinu Cercel ca noi, daca ne simtim rau, stam acasa, pentru ca, spre deosebire de altii care nu se simt ~~bine~~, nu vrem sa transmitem mai departe bolile noastre si celor nevinovati si sanatosi din jurul nostru! Ceea ce va dorim si dvs!

P.S. Pe modelul politicienilor de succes si aflandu-ne in saptamana alegerilor, m-am razgandit partial si m-am hotarat sa pun macar un instantaneu al momentului evocat si dezbatut de una singura mai sus.

Completare la piscot

2009-11-18T21:39:00.007+02:00

"DE SE NU?"

"D gallery" are placerea sa va prezinte un mix de abordari individuale asupra unei lungi legaturi personale cu desenul.

Vernisaj: Vineri, 20.11.2009 ora 19

Expozitia deschisa intre: 20.11-04.12.2009

"D gallery": Str.Theodor Burada nr. 12 (langa Facultatea de Drept)

Deschis: Marti-Sambata, 15-19

Dormi pentru tine, visezi pentru altul

2009-11-11T15:51:00.004+02:00

Azi-noapte Radu a visat o stare de uimire in care intrase ca urmare a faptului ca doua personaje din viata reala care se urasc si se cearta non stop erau acum impreuna, se tineau tandru de mana si isi defineau relatia drept „a love- hate relationship”. In acelasi timp, eu visam o stare conflictuala apocaliptica creata de Realitatea si Antena 3.... care se certau la televizor (nu stiu pe ce). Oricum, foarte important era faptul ca cei de la Realitatea le luasera sediul de pe calea Victoriei alora de la B1. Ne-am trezit foarte obositi, cu toate ca se stie vorba aceea cu cine a visat inseamna ca a dormit...

Si apropo de ce se stie si de elementul comun al viselor noastre de azi-noapte – cearta, trebuie sa mentionez ca ne-am inceput dimineata cu o neintelegere urlata in masina, ca sa o numesc asa (nu pe masina). Foarte pe scurt: totul a inceput de la angajatii de la metrou care ameninta (iar) cu greva si de la afirmatia mea ca „nu inteleg ce mai vor, ca doar se stie ca astia de la Metrorex castiga, totusi, mai bine fata de alte categorii”. A urmat o intrebare: "dar tu de unde stii?", la care s-a raspuns, cumva repetitiv: "se stie!!!!!!"

Domnul sot nu poate accepta de ani de zile nicio afirmatie a mea care incepe cu „se stie ca...”. Lui sa ii zic de unde stiu. Din ziare? De la televizor? Cunosc pe cineva care lucreaza la metrou? Nu asaaa.. ca se stie! Uite ca el nu stie! Si unui om care nu stie nu poti, zice el, sa ii aduci ca unic argument intr-o discutie faptul ca „se stie”, pentru ca este evident ca nu ai cum sa il convingi!

„Nu e, de exemplu, suficient sa iti zic ca se stie ca pamantul e rotund???” am izbucnit eu disperata dupa zece minute de delir contradictoriu pe marginea informatiilor general cunoscute, forta sau relativitatea acestora si nemurirea sufletului. Acesta a fost inceputul sfarsitului: „Dar pamantul nu e rotund, are forma geoida. Cum, (diminutiv de cuplu), tu nu stiai asta?”.

Am continuat singura cearta, in gand.

Ca sa-l neutralizez pe Base... de fapt, ca sa ies pe plus!

2009-11-09T16:53:00.004+02:00

Mie cel mai mult in ultima vreme imi place sa merg la ecografii, de fiecare data se intampla ceva care ma surprinde. Imi place chiar mai mult decat salata verde. Spre exemplu, sambata seara l-am vazut pe (numitul de tata) Minipop... clipind!!!

CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a îndepărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. (!!!!!!!!!!)

Incredibil ce face copilul nostru la numai minus 3 luni! E clar, tragem aceleasi concluzii ca inainte si ca ale celorlalti parinti din lumea-ntreaga despre copiii lor. Tot cel mai frumos... si tot cel mai destept si talentat.

Si asta obiectiv vorbind.

P.S. Sobru... ca cine?? :P

De cand nu am mai ras atat...

2009-11-09T11:17:00.002+02:00

Sursa: blogu' lu ciutacu

Maine, poimaine pleaca de acasa...

2009-11-02T12:34:00.002+02:00

Luni, 2 noiembrie, o zi mare pentru noi. Este prima zi de scoala a lui Dexter.

Pentru ca vine cand il strigi numai daca are el chef, rontaie papuci si reviste, face caca (si) in casa, ne maraie daca nu ii convine ceva si pute. Stim, stim ca are si foarte multe calitati (explodeaza de fericire cand ajungem acasa, nu rontaie pantofi, haine, mobila, nu-l mananca (inca) pe Duracell, are o dantura perfecta, are gusturi bune cand vine vorba de jucarii, mancare si locuri de dormit, ne apara de pisici si de pitici, face caca (si) pe presul vecinei), dar am ajuns la concluzia ca putina disciplina nu ii strica.

Asa ca din aceasta seara va intra intr-un program intensiv de dresaj cu cel pe care noi il alintam cu drag „nebunu’ de la parter” sau „nazistu’”, proprietar al unui Malinois si al unui Pit Bull pe care ii plimba de doua ori pe zi fara lesa sau botnita. L-am ales pe el pentru ca stim ca este un dresor foarte bun, cand iese din scara toti copiii zboara doua scari mai incolo pentru ca „asa le-a zis el”, dar si pentru ca avem un punct comun foarte important, el fiind proaspatul tatic al unui baietel care probabil o sa il bata pe al nostru prin fata blocului peste cativa ani.

Acestea fiind spuse, ne inarmam cu ghiozdan, cascaval si buzdugan si pornim in osideea spre maturizare a catelusului de trei kile jumate pe cale sa devina o fiara neinduplecata, care sa isi merite numele! Ca doar mecla il ajuta!

Despre Dexter si celula de baza a societatii

2009-10-26T12:44:00.001+02:00

They're creepy and they're kooky, mysterious and spooky,

They're all together ooky, it’s our Family!

Nu vrem sa raportam fotografia de mai sus la imaginea clasica a cuplurilor de tineri parinti, dar nu ne putem abtine. Cu toate acestea, intr-o lectura fireasca a imaginii si analizand semnificatia personajelor, nu o sa spunem decat atat: ne pare rau pentru Baietelul Familiei (Addams), dar aceasta este realitatea. Asa arata parintii lui in momentele in care se imbraca frumos pentru un eveniment fericit (casa de piatra inca o data lui Fluffy si Elenei!).

Expresiile de pe fetele noastre, pline de blandetea si sensibilitatea specifice unor viitori parinti, ma infioara pana si pe mine. Privind fotografia, nu ne mai intrebam de ce serialul nostru preferat este Dexter si de ce avem wallpaper-uri cu sange pe telefoanele noastre. Nici macar nu mai inteleg oare ce m-o fi apucat pe mine cu creaturile de pe pereti... Ma bucur doar ca the Cutest Dog a venit in casa noastra cu doua zile inainte sa aflam ca vom fi parinti, altfel nu am mai avea acum atatea batai de cap cu privire la nume, ci am asista cu siguranta la povestea Baietelului Dexter, iar pe catelul cu acelasi nume l-ar chema probabil Rex(ter).

Semneaza zambind Morticia si Gomez.

Detaliu: profil de Baietel

2009-10-21T13:25:00.001+03:00

Inteleg pe surse sigure si de incredere de pe net ca, la 23 de saptamani, Baietelul cel Mic cu Botic aude cam tot ce se intampla in jurul sau si, prin urmare, va recunoaste vocile pe care le aude cel mai frecvent in aceasta perioada si dupa ce se va naste (cica in special pe cea a mamei). Poate fi o explicatie pentru atitudinea defensiva pe care a afisat-o in poza de mai sus. In timp ce noi ne rugam de el sa zica cheese, el lasa capu-n piept si isi incrucisa mainile, ganditor. Cred si eu! Cui i-ar surade ideea de a il avea drept mama pe Mihai Gadea?

Space - the final frontier!

2009-10-20T14:11:00.000+03:00

Odata cu vremea, s-a schimbat si starea psihica sau fizica a unora dintre noi. Referindu-ma doar la ultima, observam ca se petrec niste transformari infricosatoare, care ar putea duce la schimbarea cartii de identitate ce-mi apartine cu carnetul de sanatate si pedigreeul lui Dexter. M-am gandit la asta pentru ca, de trei- patru zile, Dexter pare a evolua treptat, incepand sa isi foloseasca numai trei picioare pentru a merge, ba chiar cersind biped pentru multa vreme atunci cand isi doreste ceva ce ii depaseste statura, asta in timp ce eu am sarit direct la ultimul stadiu, tarandu-ma in patru labe de tot felul de dureri/trairi/(ne)simtiri.

Nu ar fi nicio problema, mi-e groaza doar de faptul ca ar trebui probabil sa imi implantez microcipul care ii era destinat lui Dexter pentru a mai ajunge vreodata sa prind batul pe o plaja din Grecia, si totul, pana la injectii-n ceafa!

Doctorul pare sa infirme, insa, ipoteza mea. Ma refer la veterinar, bineinteles. Problema lui Dexter este una fireasca, ce tine de specia lui, si nu presupune deloc, sustine acesta, sansa de a evolua intr-o fiinta superioara (afirmatie la randul ei discutabila, desigur). Astfel incat i-a administrat o injectie-n piciorul opus celui pe care il ridica (foarte logic, indeed) si i-a prescris niste vitamine. Simplu. Asta in timp ce eu raman in pozitia sus-mentionata, intreband cat costa halatu’ si rontaind un bob de Chappi.

Reading bedtime stories about people like us

2009-10-15T10:21:00.000+03:00

Encouraging myself

2009-10-12T18:37:00.001+03:00

Oh, happy day!

2009-10-12T12:18:00.000+03:00

Saptamana patimilor financiare s-a terminat, totusi, fericit, cu Jessy Dixon. Pentru ca am fost cuminti, umili si am platit cu varf si-ndesat pentru toate pacatele, soarta a considerat ca meritam un semn de bunavointa si ne-a trimis invitatii la concertul de sambata seara. Baietelul Gospel s-a zbantuit fara incetare timp de doua ore si a fost foarte mandru de Tatal Gospel, caruia Jessy (deja suntem prieteni) i-a intins mana de pe scena pentru a i-o strange calduros. Talent la talent trage, am concluzionat firesc, si am plecat topaind sa mancam la miezul noptii niste furnici in copac.

Stiu ca e pacat, dar mi s-a-ntamplat!

2009-10-08T16:37:00.000+03:00

Stim cu totii vorba aceea din batrani „nu-ti incepe saptamana de marti, cu plata impozitului dis-de-dimineata, ca-ti merge rau trei zile ata” . Nu-i asa ca ati respectat-o intotdeauna? O stiam si noi. Eu. Dar am nesocotit-o. Si asa am ramas fara masina.

Da, bine, o parcasem neregulamentar! Dar stiu si vorba cu capra vecinului, asa ca pe celelalte, care erau parcate la fel de neregulamentar, chiar pe trecerea de pietoni, de ce nu le-au ridicat? Aaa, pentru ca le-au luat doar pe cele din dreptul casei babei nebune care ii suna frecvent si le urla in telefon sa vina sa ridice masinile parcate (neregulamentar, da) langa casa ei? Raspuns afirmativ, ca sa nu repet.

Sa stiti ca daca vi se ridica masina din sectorul 1 trebuie sa ajungeti pe aleea Ma-te-lo-ti-lor nr. 31-...-43. Neaparat sa luati un taxi, altfel nu aveti nicio sansa sa o bunghiti! E frumos pe aleea Ma-te-lo-ti-lor, multa liniste, padure in stanga, lac in dreapta (pe aleea, insist, Ma-te-lo-ti-lor, cum altfel?!), pasarele...

Am gasit la fata locului trei retardati si-o doamna, in doua maghernite dintr-un cotet imens de masini, care mi-au scris pe procesul- verbal ca imi restituie autovehiculul marca „Peugot”, asta dupa ce initial au refuzat sa mi-o dea pentru ca pe talon e trecut numele sotului. Si ce sa le explici handicapatilor de comuniunea de bunuri a sotilor cand ei se activeaza imediat ca de fapt ce tot spui tu ca esti sotia, cand te cheama altfel ca pe cel despre care sustii ca ti-e sot. Deci da. Aici, stiu deja din experienta, lupta e pierduta. Am dat o declaratie ca eu sunt sotia, in ciuda aparentelor create de nume. Dupa care m-am hotarat sa gasesc si cateva zgarieturi pe masina pe care sa le trec pe procesul- verbal. Ca le-am facut eu, ca le-au facut ei, sa lasam pe altii sa decida. Eu mi-am deschis drumul.

Ah, era sa uit! Am platit si o taxa. Un fleac, cum ar spune comisarul Moldovan. 8 milioane jumate.

Prin urmare, fac trimitere (fara obscenitati) la origini. Adica la sursa. Vorbesc de baba care solicita aproape zilnic ridicarea masinilor parcate neregulamentar in dreptul casei ei, loc in care parchez si eu, de altfel, atunci cand merg la piscina dimineata (pentru ca nu exista locuri de parcare in zona!!!! dar nu o sa vorbesc acum despre raportul de 398.940 de masini in sectorul 1 la 123.000 de locuri de parcare, o lasam pe data viitoare). Nu poate sa ramana asa! Spun asta mergand tot pe pe o vorba veche, „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. De fapt, ce spun eu vorba, cand e lege! Si daca azi mie mi s-a aplicat legea, sa i se aplice si ei, vorba vorbei-lege!

Legea talionului!

Articol unic. Persoanei care a produs un prejudiciu trebuie sa i se provoace un rau identic sau similar celui pe care aceasta l-a produs victimei, pentru a se mentine egalitatea intre fapta si rasplata.

Astept acoliti fara scrupule!

P.S. Si eu, care nu credeam in horoscop...

Marti. Incepem o noua saptamana.

2009-10-06T12:07:00.000+03:00

Ce-ti poti dori mai mult dupa o duminica agonizanta, cu dureri musculare, stari febrile, dureri in gat si multe batiste la-ndemana? Bineinteles, un chiul de la munca, dar motivat! Si organizat, grupat, de neuitat, in doi! Intr-o astfel de zi speciala te trezesti si primul lucru pe care il faci este un concurs. Asa ca te arunci in lupta pentru suprematia “celui care se simte mai rau dintre noi doi”. (Arbitru a fost termometrul, am pierdut… )

Al doilea concurs care iti poate condimenta ziua este acela de a incerca sa iti amintesti numele cat mai multor personaje din “Tanar si nelinistit”. (Am pierdut si aici, scorul a fost strans pana la fara zece, m-am tinut tare pana la sfarsit, cand a aparut in cadru Victor. Am pierdut deci cu 0-1.)

Pe la pranz, razbit de foame, te hotarasti sa faci ceva ce n-ai mai facut demult. O ciorba si niste chestii la cuptor. Dupa un mic incendiu in care arde o carpa de bucatarie si un deget lipit de cuptorul incins, te gandesti ca mai bine mananci data viitoare, si te gandesti sa te culci. Nu poti, pentru ca se hotaraste Oprescu sa se lanseze in lupta pentru Cotroceni, dupa care PDL-ul fura trei parlamentari de la PNL, apoi familia de la Clejani se razboieste in direct cu presa ca ei nu se cearta cu fata lor care vrea sa se marite cu Sorinel de Aur, pentru ca, de fapt, ea nici macar nu vrea sa se marite!

Ziua se poate termina criminal cu noul episod din Dexter. Nu va amagiti, termometrul va arata iar o crestere a temperaturii, dar maine chiar nu aveti ce face. Back to work.

Am platit impozitul. Si lumina. De doua ori aceeasi factura. It's twice or nothing.

Etat d'esprit

2009-10-02T18:06:00.000+03:00

Cu ce ne laudam:

1. Cu 20 de saptamani de companie discreta a Celui Mai Baietel. Mai avem inca atatea pana il cunoastem, si abia asteptam!

2. aaaaa……

3. Ai platit lumina?

Cu ce nu ne laudam:

1. Pai nu ne laudam cu cele de mai sus (asta doar pentru ca nu suntem laudarosi din fire, nu pentru ca nu am avea cu ce!);

2. Cu datoriile la stat pe care le a(ve)m si care ma obsedeaza (prin urmare le tot aduc in discutie);

3. Cu faptul ca nu imi vine sa mananc nimic (unde-s poftele de altadata?);

4. Cu Dexter, care probabil nu o sa invete niciodata sa isi faca nevoile NUMAI afara;

5. Cu diminetile in care ne certam pentru ca eu ma trezesc la 6 sa mergem la piscina/sala si dupa o jumatate de ora de incercari ratate de a-l trezi ajung la eternul inevitabil “io ti-am zis sa nu mai stai pana la doua noaptea la calculator ca nu te trezesti dimineata”;

6. Cu rufele spalate in public.

In rest… armonie, numele tau e jobul meu!

Analiza stelara financiara

2009-10-01T14:50:00.000+03:00

Imi trimite un coleg horoscopul pentru aceasta luna. Printre altele, la zodia mea zice asa: "Referitor la bani, intrarea lui Marte in Leu anunta inceputul unei perioade de interes sporit pentru venituri suplimentare, investitii, imprumuturi si plati."

O mica analiza. Interes sporit, spun stelele, pentru:

- Venituri suplimentare (cat: active);

- Investitii, imprumuturi, plati (cat: pasive).

Atat am avut de spus.

Backstabbing

2009-09-28T20:07:00.000+03:00

de aici

Sa v(is)ezi si sa nu crezi

2009-09-28T13:49:00.000+03:00

Pe scurt: l-am visat pe Cel Mai Baietel in saptamana in care (zice netu’) incepea sa ii creasca parul. Daca pana acum (in stare constienta) nu mi-l puteam imagina, in vis mi-a aparut cu niste trasaturi foarte clare, ca ale niciunui alt copil vazut vreodata de mine (foaaarte frumos, cel mai frumos, marturisesc) si cu mult par. “Wow, are freza’ ca Beatlesii”, ma gandeam eu! Si sa(-l) vedeti, ca asa o sa fie!

P.S. Netu’ l-am citit dupa ce am visat!

Tradare, tradare, de trei ori tradare!

2009-09-24T18:20:00.001+03:00

Scrisoare deschisa catre sot

Eu te-am crezut. In momentele in care imi era cel mai rau si tu imi promiteai ca o sa incetezi si ca sursa raului meu va disparea. In momentele in care eu ma incovoiam si hotaram de comun acord ca trebuie neaparat sa facem ceva. In momentele in care ai promis ca nu o sa repeti niciodata acea greseala. Te-am crezut.

Am fost sigura ca viata noastra o sa fie de acum inainte linistita si ca nu o sa ne mai lovim de aceasta problema vreodata, cu toate ca stiam ca iti placuse foarte mult si ca ai renuntat cu greu. Am trecut peste tot. Am uitat. Am iertat. Si mi-a fost mai bine.

Si acum totul s-a naruit! Credeai ca nu o sa te prind? Ca o sa poti sa faci asta la infinit, profitand de diminetile in care eu plecam mai devreme la munca si de serile in care adormeam inaintea ta? Nu stiai ca totul iese la suprafata, mai devreme sau mai tarziu? Ma bucur cel putin ca nu ai incercat sa negi in momentul in care semnele mi-au indicat ca, de fapt, ma mintisei atatea luni.

Te rugasem sa arunci Protexul din Grecia pt ca nu mai suportam cum miroase si mi se facea foarte rau!!! Si tu nu l-ai aruncat! L-ai ascuns intr-un colt al baii, continuand sa il folosesti pe ascuns!

Trebuia sa astepti si azi-dimineata sa plec inaintea ta...

Artistic kick

2009-09-22T10:08:00.000+03:00

(Mi-am dat seama ca in postarea anterioara intentionam de fapt sa spun cu totul altceva, dar am ramas cu ochii pe pereti…)

Baietelul Numit In Multe Feluri are acum o insigna portocalie care il defineste, 18 saptamani dupa calcule si 20 cm/200 gr dupa informatiile de pe net. Pentru a furniza si o informatie receptionata personal, a inceput si marea “Interactiune”. Ne imaginam ca Cel Mai Talentat Baietel deja experimenteaza tehnica de action painting a lui Pollock si de aici ghionturile, loviturile si invartelile. Ca doar n-am putea sa ne imaginam „lovituri cu capul” sau „sut cu stangul”, trebuie sa pastram specificul familiei, care nu are nicio legatura cu fotbalul!

Hai Craiova!!!

Beware the Jabberwock, my son!

2009-09-21T12:38:00.000+03:00

Tin sa precizez (si) pe aceasta cale ca astfel de personaje gri (muscandu-se, intrebandu-se, holbandu-se la noi de pe peretii locuintei in care traim) vor disparea pana in februarie 2010. Cum au aparut, asa sa si dispara! Discret, in secret, fara regret!

Eu vad mai multe posibile cai de salvare:

1. Metamorfoza. Spre exemplu, aratarea din stanga imaginii poate sa se dea de trei ori peste cap si sa se transforme intr-un personaj de basm ce va fi citit Celui din Dreptul Insignei, doamna cu prea multe maini care este mai in dreapta peretelui, ferita de obiectivul camerei in fotografia ce ilustreaza prezenta postare, poate sa se mai coafeze, aranjeze, opereze si sa capete (macar) o forma umanoida, patul care a fost desenat (tot pe perete) in incercarea noastra de a ne da seama cum vrem sa ni-l facem pe cel din dormitor poate sa isi pastreze natura si sa devina un patut etc.

2. Distrugerea. Ma imaginez (pe mine sau pe "cineva" platit) aruncandu-ma in lupta, manuind o lumina alba, asa, ca de vopsea, coborand incet dar sigur peste formele contorsionate ce isi vor da ultima suflare.

3. Autodistrugerea (lor!!!). Cu toate ca nu imi imaginez cum ar fi posibil ! Asa, ca si cum m-as intoarce acasa intr-o zi si, ca din senin, n-as mai vedea cai verzi pe pereti?! (Roger! Roger!)

Nu am nimic personal cu aceste creaturi, sa ne intelegem (ba chiar marturisesc ca ganditorul la rachete, muscator de mana si cu o usoara nevoie de aparat dentar este chiar monstrul meu preferat!). Doar ca prefer ca aceste...a sa fie inlocuite de Personajul Pozitiv si Dragut ce ne va intra in casa din luna februarie, si care ar face bine sa nu deschida ochii fix pe astfel de imagini... macar pana o sa inceapa si el sa deseneze!

Prima gafa-n blogosfera

2009-09-18T10:35:00.001+03:00

Imi cer scuze celor care m-au creditat cu atata talent si incredere incat m-au felicitat pentru poezia de mai jos. Imi cer scuze deoarece poezia nu este a mea, numai ca mi-a placut foarte mult si ilustra foarte bine ideea pe care vroiam sa o transmit intr-o zi de aniversare. Si pentru ca ar trebui sa stiu foarte bine cum este cu drepturile de autor si cu folosirea unor opere fara a le mentiona autorul, doresc sa precizez ca poezia se numeste ca in titlul postului meu si ii apartine lui Nichita Stanescu.

Alta matematica

2009-09-16T15:02:00.000+03:00

Noi stim ca unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o para nu stim cat face.

Stim ca cinci fara patru fac unu,
dar un nor fara o corabie nu stim cat face.

Stim, noi stim ca opt impartit la opt fac unu,
dar un munte impartit la o capra nu stim cat face.

Stim ca unu plus unu fac doi,
dar eu si cu tine
nu stim, vai, nu stim cat facem.

Oficial noi stim cat facem! 3 ani in 2!

Si de la anu-n 3!

Eclipsa (noastra) totala

2009-09-14T18:17:00.001+03:00

Acesta este un baietel. Dar nu orice baietel din milioanele de baietei din lumea intreaga. Acesta este al nostru! As dori deci sa trag inca din start cateva concluzii personale, fiind in mod evident extrem de impartiala, dura, realista si familista, si bazandu-mi opiniile pe realitati obiective si extrem de evidente legate de baietelul nostru (cum ar fi simplul fapt ca este al nostru):

- Este cel mai frumos.

- Este cel mai destept.

- Este cel mai cuminte.

- Este cel mai talentat.

Sigur, pot fi spuse multe alte lucruri. Dar cu siguranta nu ca ma insel (imi permiteti sa generalizez ultima afirmatie si sa o intaresc cu un “ Niciodata!”?)[1].

Pana si pleonasmul isi pierde natura de eroare daca il folosesc in aceasta postare. Cum ziceam ca e? Cel mai minunat, cel mai extraordinar, fenomenal, uluitor, cel mai nemaivazut si nemaintalnit baietel de pana acum!

Este CEL MAI Baietel!

[1] Era o intrebare retorica.

De unde pana unde? Despre cine?? Despre tine!!!

2009-09-08T15:29:00.000+03:00

Nene, nene!

Eu am facut primul pas.... Mi-a luat ore intregi, asa ca acum e randul tau!

Salveaza atmosfera si arunca o umbra de normalitate, nu creaturi posedate, limbi incrucisate, mii de degete-nclestate, mecle deprimate, femei dezmatate.... cum sunt acasa desenate!!! Fa ceva, orice, shimba-i fata, culorile, fonturile, cuvintele, numele.... orice, numai sa nu te atingi de cele trei personaje si-un sfert!!!

Ai tu o idee mai buna? Sa spunem ca, nefiind convinsa de nimic, sunt deschisa la propuneri si chiar la compromisuri...

Ca ploua-afara, uite, e urat!
Si tot cu mintea goala sunt de-o vreme,
Pana si melcul sta cam amarat,
(ne)Gandind la episteme...

TBTC!