(o sa) Avem un baietel. Ce facem cu el?

Lumea spune ca ce o sa simtim noi ca e mai bine. Haha, asta a fost tare!

Nu ne-a spus nimeni nimic nici la cursurile de proprietate intelectuala si nici la cele de initiere in desen, culoare si compozitie iar experientele personale de partea cealalta a baricadei, a caror rememorare ne-ar prinde atat de bine in acest moment, sunt disparute undeva in negura primei copilarii. Cum simtim noi... Adica ce, o sa vrea el, asa, miiic-miiiic, cu degetelele alea ale lui minuscule, sa manance cu noi slanina cu mustar la 11 noaptea, sa faca repede un dus, sa-si sufle singur nasul in servetel sau hartie igienica, sa accepte o frectie sanatoasa cu spirt daca raceste sau sa se uite noaptea la Valentin Stan? Si daca o sa vrea, este de bine?!

Pentru toate acestea si-nca multe altele, ne cautam cursuri de puericultura (de noapte sau w-end). O sa mergem sa ciulim urechile, sa cascam ochii si sa inchidem gura, sa hranim, spalam, infasam cat mai putin periculos papusile sinistre pe care se face practica, urmand ca la sfarsitul acestei pregatiri sa ne mandrim cu diplomele de absolvire (care unora le vor aduce doua saptamani in plus de concediu la anu’... cel putin teoretic! Of, totul in acest post este atat de teoretic!).

Explicatii, demonstratii, simulari... This is not real life. E asa, ca un joc pe calculator. Interactiv. Fun. Eu sunt impotriva. Pierdere de timp si de bani? Habar n-am. Dar ce altceva sa facem? Incercam si noi, nu? Cred ca deja facem de simtim noi mai bine. Cum zic altii.

De fapt, lasa, mai bine sa pice papusa in cap...

DE SE NU

O seara placut desenata si colorata de domnul sot al meu, Noper, al carui fan no. 1 tin sa ma declar in orice moment si pe orice cale, deci si acum, aici! Cine e pe primuu' looc? [plus o declaratie dulceaga si adevarata de cuplu]

Sfarsit senin de saptamana muncitoreasca

Saptamana aceasta am organizat un nou photo session. A fost interactiv si distractiv, si m-am intors acasa cu niste poze si filmulete reusite, foarte entuziasmata de energia debordanta de care a dat dovada Minipop, care s-a foit non stop. Mi-am amintit cu aceasta ocazie de printul la Hard Rock Café Oslo in care prin burta mare a unei mamici se vad doua degete (aratatorul si degetul mic) ale conlocuitorului, intinse paralel in sus. Asta deoarece din seria pozei din stanga avem si un filmulet in care Minipop face exact ca in print. Ca sa intelegeti, actiunea s-a desfasurat dupa cum urmeaza: cum statea el asa pe ganduri si isi mai punea capu-n piept sa zambeasca superior, brusc a ridicat degetele cu pricina pret de cateva secunde, intr-un gest hard rock incontestabil!

Cautand pe net si alte interpretari ale gestului, am aflat ca au existat in trecut si amulete avand aceasta reprezentare, mano cornuta, care se presupune ca protejau impotriva deochiului si, in general, a oricarui rau, iar intr-o alta interpretare, gestul apare chiar ca o forma de binecuvantare (fotografia Papei).

Dupa ce am pus la punct aceste aspecte de interpretare care de fapt nu ne interesau deloc (dar asa e la birou intr-o zi de vineri cu soare si somn, cand nu ai chef sa muncesti, trebuie sa faci ceva), am trecut la partea pragmatica a problemei. Sa publicam filmuletul, m-am gandit eu. Dar Radu considera filmuletul, si in general ecografiile 4D, spooky, asa ca.. daca tatal crede asta, ce vor spune ceilalti oameni?? Si, cum noua ne pasa ce cred si ce zic ceilalti, am facut doua coloane.

Pro:

- este un filmulet dragut cu un Copil si mai dragut;

- ideea acestui blog a fost sa surprinda anumite aspecte ale evolutiei lui Minipop, dar si a noastra, ca viitori parinti (inca putin speriati de fiecare data cand rostim/ scriem acest cuvant referindu-ne la noi);

- pana si Remus Cernea si-a gasit sustinatori si admiratori, adunand cele 200.000 de semnaturi necesare ca sa candideze la presedintie (ca de Ninel Potirca nu ne miram), deci exista public pentru orice si oricine pe lumea asta;

- faza cu „ne intereseaza ce cred si ce zic oamenii” era o gluma nesarata, dar necesara pentru a nu ni se umfla picioarele in al treilea trimestru;

- filmuletul chiar este foaaarte dragut, la modul cel mai obiectiv (insist eu de fiecare data!).

Contra:

- master of the illustrated freaks il considera freaky.

Desigur, numaratoarea argumentelor pro si contra s-a desfasurat in mod corect in toate sectiile de rationare de pe teritoriul blogului nostru, fara a fi afectata de autobuzele cu pareri ce se infiltrau printre liniutele de enumerare sau de plasele cu slabiciuni, porniri materne si subiectivisme inevitabile intr-un astfel de proces. Urnele au fost deschise (doar) de mine, in absenta oricarei alte persoane careia sa ii cer parerea sau ajutorul. Rezultat: nu publicam filmuletul, dar insistam asupra faptului ca avem un Minirocker printre noi.

Urmand firul logic al postarii, ne si va uram w-end placut si speram sa nu se mai confirme niciun alt caz de AH1N1 la Radu la munca, in afara de cel de saptamana aceasta. De asemenea, dorim sa informam populatia si pe dl. Streinu Cercel ca noi, daca ne simtim rau, stam acasa, pentru ca, spre deosebire de altii care nu se simt bine, nu vrem sa transmitem mai departe bolile noastre si celor nevinovati si sanatosi din jurul nostru! Ceea ce va dorim si dvs!

P.S. Pe modelul politicienilor de succes si aflandu-ne in saptamana alegerilor, m-am razgandit partial si m-am hotarat sa pun macar un instantaneu al momentului evocat si dezbatut de una singura mai sus.

Completare la piscot

"DE SE NU?"

"D gallery" are placerea sa va prezinte un mix de abordari individuale asupra unei lungi legaturi personale cu desenul.

Vernisaj: Vineri, 20.11.2009 ora 19

Expozitia deschisa intre: 20.11-04.12.2009

"D gallery": Str.Theodor Burada nr. 12 (langa Facultatea de Drept)

Deschis: Marti-Sambata, 15-19

Dormi pentru tine, visezi pentru altul

Azi-noapte Radu a visat o stare de uimire in care intrase ca urmare a faptului ca doua personaje din viata reala care se urasc si se cearta non stop erau acum impreuna, se tineau tandru de mana si isi defineau relatia drept „a love- hate relationship”. In acelasi timp, eu visam o stare conflictuala apocaliptica creata de Realitatea si Antena 3.... care se certau la televizor (nu stiu pe ce). Oricum, foarte important era faptul ca cei de la Realitatea le luasera sediul de pe calea Victoriei alora de la B1. Ne-am trezit foarte obositi, cu toate ca se stie vorba aceea cu cine a visat inseamna ca a dormit...

Si apropo de ce se stie si de elementul comun al viselor noastre de azi-noapte – cearta, trebuie sa mentionez ca ne-am inceput dimineata cu o neintelegere urlata in masina, ca sa o numesc asa (nu pe masina). Foarte pe scurt: totul a inceput de la angajatii de la metrou care ameninta (iar) cu greva si de la afirmatia mea ca „nu inteleg ce mai vor, ca doar se stie ca astia de la Metrorex castiga, totusi, mai bine fata de alte categorii”. A urmat o intrebare: "dar tu de unde stii?", la care s-a raspuns, cumva repetitiv: "se stie!!!!!!"

Domnul sot nu poate accepta de ani de zile nicio afirmatie a mea care incepe cu „se stie ca...”. Lui sa ii zic de unde stiu. Din ziare? De la televizor? Cunosc pe cineva care lucreaza la metrou? Nu asaaa.. ca se stie! Uite ca el nu stie! Si unui om care nu stie nu poti, zice el, sa ii aduci ca unic argument intr-o discutie faptul ca „se stie”, pentru ca este evident ca nu ai cum sa il convingi!

„Nu e, de exemplu, suficient sa iti zic ca se stie ca pamantul e rotund???” am izbucnit eu disperata dupa zece minute de delir contradictoriu pe marginea informatiilor general cunoscute, forta sau relativitatea acestora si nemurirea sufletului. Acesta a fost inceputul sfarsitului: „Dar pamantul nu e rotund, are forma geoida. Cum, (diminutiv de cuplu), tu nu stiai asta?”.

Am continuat singura cearta, in gand.

Ca sa-l neutralizez pe Base... de fapt, ca sa ies pe plus!

Mie cel mai mult in ultima vreme imi place sa merg la ecografii, de fiecare data se intampla ceva care ma surprinde. Imi place chiar mai mult decat salata verde. Spre exemplu, sambata seara l-am vazut pe (numitul de tata) Minipop... clipind!!!

CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a îndepărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. (!!!!!!!!!!)

Incredibil ce face copilul nostru la numai minus 3 luni! E clar, tragem aceleasi concluzii ca inainte si ca ale celorlalti parinti din lumea-ntreaga despre copiii lor. Tot cel mai frumos... si tot cel mai destept si talentat.

Si asta obiectiv vorbind.

P.S. Sobru... ca cine?? :P

De cand nu am mai ras atat...

Sursa: blogu' lu ciutacu

Maine, poimaine pleaca de acasa...

Luni, 2 noiembrie, o zi mare pentru noi. Este prima zi de scoala a lui Dexter.

Pentru ca vine cand il strigi numai daca are el chef, rontaie papuci si reviste, face caca (si) in casa, ne maraie daca nu ii convine ceva si pute. Stim, stim ca are si foarte multe calitati (explodeaza de fericire cand ajungem acasa, nu rontaie pantofi, haine, mobila, nu-l mananca (inca) pe Duracell, are o dantura perfecta, are gusturi bune cand vine vorba de jucarii, mancare si locuri de dormit, ne apara de pisici si de pitici, face caca (si) pe presul vecinei), dar am ajuns la concluzia ca putina disciplina nu ii strica.

Asa ca din aceasta seara va intra intr-un program intensiv de dresaj cu cel pe care noi il alintam cu drag „nebunu’ de la parter” sau „nazistu’”, proprietar al unui Malinois si al unui Pit Bull pe care ii plimba de doua ori pe zi fara lesa sau botnita. L-am ales pe el pentru ca stim ca este un dresor foarte bun, cand iese din scara toti copiii zboara doua scari mai incolo pentru ca „asa le-a zis el”, dar si pentru ca avem un punct comun foarte important, el fiind proaspatul tatic al unui baietel care probabil o sa il bata pe al nostru prin fata blocului peste cativa ani.

Acestea fiind spuse, ne inarmam cu ghiozdan, cascaval si buzdugan si pornim in osideea spre maturizare a catelusului de trei kile jumate pe cale sa devina o fiara neinduplecata, care sa isi merite numele! Ca doar mecla il ajuta!