Mr. Lars Schlenker

Cand am fost anuntati de Babycenter ca Anton intra in acea etapa a vietii lui in care ar trebui (sau ar fi bine, nu mai retin exact) sa se ataseze de o jucarie, paturica sau orice alta telecomanda am intrat in panica. Ne-am dat seama ca urmeaza poate cea mai importanta decizie de pana acum, dupa cea a numelui. Nu poti sa ii permiti sa se ataseze asa, de orice ii place lui, cine a zis ca dragoste cu forta nu se poate s-a inselat amarnic. Un copil nu poate fi lasat sa se ataseze de orice oribiliciune neconforma realitatii inconjuratoare, de orice aratare cu inima la vedere, cusuta de burta, maini retezate si mustati neglijente. Ca niste parinti obisnuiti ce suntem, constienti ca inca nu s-a nascut pe lume acel lucru ne/insufletit care sa se ridice la cei 76 de cm ai lui Anton si la pretentiile noastre, am inceput sa cautam cu privirile pierdute si parul valvoi cel mai bun compromis posibil in aceasta situatie. Dupa cum urmeaza:

1. Identificarea primara

Avand in vedere descrierea (noastra) anterioara si jucaria alaturata, am decis eliminarea Homo sapiens sapiensilor din schema si ne-am fixat la regnul animalia. Organismele pluricelulare au castigat la milimetru lupta impotriva eucariotelor, vertebratele contra nevertebratelor si poligamele impotriva celor cateva monogame (e.g. lupul, salamandra cu spatele rosu, paianjenul Argiope Aurantia, soarecele de preerie). Deoarece viata este dura iar gustul esential, la capitolul alimentatie am incercat sa fim cat mai aproape de obiceiurile alimentare ale omului si am ales omnivorele. Culoarea ne-am dorit-o mai antijeg, totusi nici chiar negru, pentru a nu influenta starile psihice ale copilului, dar ar fi mers un maro inchis. In final nu s-a putut, dar despre asta mai incolo.

2. Materia prima

Este importanta la aceasta varsta, deoarece poate tine loc de gustari intre mese, in somn, in ploaie. Nu ne pricepem foarte bine, dar analizand cu ochiul liber plasticul lucios, deseori sclipicios din care le-am gasit pe animale produse prin magazine ne-am speriat. Am zis ca hai, poate nu chiar bio, dar nici sa miroasa de la 3 metri a osul de plastic cu aroma de mucegai al lui Dexter. Si nici sa curga fulgii din el. Sau parti mici, inghitibile (eventual organele, cum i s-a intamplat prietenului din poza alaturata). Sau sa iti lase dare rosii pe obraz cand te apuca dragu’ de el. Am cautat ceva placut la pipait, imbratisat, pupat si mancat, dar nu am gasit. Nu in magazine, nu la noi. Criteriile au ramas, insa in picioare, si am atacat urmatorul subiect.

3. Infatisare si emotii

Ei bine, da, am vrut ceva frumos. Stiu ca sunt la moda Ugly Toysurile, dar mi se par mai potrivite pentru copii mari, de peste 20 de ani, decat pentru unu atat de mic, care TREBUIE sa se ataseze de el. Cum sa ii iau un vierme verde cu un ochi si sa ma astept sa doarma linistit cu el in brate noaptea? Jucaria trebuia sa fie dragalasa, irezistibila, lovable. Spune “Striveste-l ca pe un vierme!”si ai zis totul. Mesajul transmis trebuie sa fie de inocenta si dragutenie amestecate cu independenta si putere. O jucarie pe care sa o cocolosesti la piept si careia sa ii dai sa manance cu lingurita, dar care sa te apere in luptele cu monstrii nocturni.

Agonia nu a fost zadarnica. Am gasit jucaria perfecta: clasicul Teddy bear! (oare chiar era nevoie de atatea filtre?!). Ta-daaaa!!!

Aceasta a fost o gluma. Romaneasca, desigur, ca si producatorul minunatiei de ursulet. Pentru a face cea mai buna si documentata alegere am apelat la Wikipedia, am studiat istoricul ursuletilor de plus, am verificat firmele producatoare de astfel de minunatii cu istorie de cel putin 100 de ani, ne-am sucit, ne-am invartit, ne-am hotarat dar nu am gasit la noi, am gasit la ei dar nu livrau la noi, asa ca am apelat la rudele din Germania si asteptam Sarbatorile Pascale ca sa vina cu EL in dinti. Deci nemtesc, nu romanesc carpatin. Steiff. Non alergic. Crem, ca nu aveau si nici nu urmau sa aduca brun. Perfect! Numai gata de iubit! Daca nu va fi sa fie de Anton, (e deja) de mine!

Si iata-l! Cu un nume la fel de serios ca al stapanului. Antonescu, meet Mr. Lars Schlenker!