Se ia o mana de lighioane ale padurii, libere prin nastere, cu lanturi de picioare prin aruncare in viata, li se perie blana respectiv se lustruieste pielea, in functie de specie si de costum, se imperecheaza/ incoloneaza si se mana pe cararea intunecata din padure spre luminisul prevazut cu lac.
Acolo se regrupeaza fiintele pe criterii civilizate de dentitie (de tip carnivor, respectiv ierbivor) si se tintuiesc pe pietre acoperite cu corpuri vegetative de muschi fierea pamantului. Li se da pe la nas cu surate sacrificate si ulterior impanate si afumate sau cu ierburi de cea mai buna calitate cu efect de inaltare dar nu in grad si li se explica despre vremurile pe care le traiesc, defrisarile incontrolabile, extinctiile moderne si sacrificiile necesare. Sunt asigurate de strangerea randurilor si de sprijinul necesar, iarba va fi cat de verde si apa cat de limpede cu putinta, soarele arzator un pic mai filtrat de vegetatie si biciul cat mai usor. Parul se va schimba mai rar, naravul mai des, iar iepurii vor intra intr-un un program de infrangere a pornirilor naturale deoarece planeta este prea mica iar noi deja prea multi si, oricum, sunt prea multe galerii de sapat ca sa mai aiba timp de altceva.
Se ia apoi fiecare vietate de botnita, i se cere parerea si se baga cu capul adanc in apa pentru purificarea sufletului, atat de necesara in vremuri grele, si pentru mai a dracu’ pretuire a vietii in fata atat de apropiata a mortii. Animalul se scutura apoi puternic, ca in fiecare zi, si se pulverizeaza cu arome erbacee si lemnoase, pentru a crea aparenta de veritabil si de integrat in absolutul natural al padurii.
La final se incurajeaza prietenia si solidaritatea intre organismele ecosistemului, respectul reciproc si intrajutorarea. Se reiau previziunile optimiste si taurii de coarne si se sacrifica o samanta putrezita pe altar, pentru belsug. Chermeza se incheie cu atacul fulgerator al carnasierelor la gatul unor consumatori din verigi mai slabe si prin calcarea in picioare de catre suple fitofage a painii lor cea de toate zilele, verde-n fata.
Deasupra tuturor, un paianjen, poate chiar vierme, oricum, in mod clar un nevertebrat, porneste laserele de club, isi intinde conturul negru spre clarul lunii si apasa butonul ce elibereaza pana in cele mai adanci hauri imnul ecosistemului
Acolo se regrupeaza fiintele pe criterii civilizate de dentitie (de tip carnivor, respectiv ierbivor) si se tintuiesc pe pietre acoperite cu corpuri vegetative de muschi fierea pamantului. Li se da pe la nas cu surate sacrificate si ulterior impanate si afumate sau cu ierburi de cea mai buna calitate cu efect de inaltare dar nu in grad si li se explica despre vremurile pe care le traiesc, defrisarile incontrolabile, extinctiile moderne si sacrificiile necesare. Sunt asigurate de strangerea randurilor si de sprijinul necesar, iarba va fi cat de verde si apa cat de limpede cu putinta, soarele arzator un pic mai filtrat de vegetatie si biciul cat mai usor. Parul se va schimba mai rar, naravul mai des, iar iepurii vor intra intr-un un program de infrangere a pornirilor naturale deoarece planeta este prea mica iar noi deja prea multi si, oricum, sunt prea multe galerii de sapat ca sa mai aiba timp de altceva.
Se ia apoi fiecare vietate de botnita, i se cere parerea si se baga cu capul adanc in apa pentru purificarea sufletului, atat de necesara in vremuri grele, si pentru mai a dracu’ pretuire a vietii in fata atat de apropiata a mortii. Animalul se scutura apoi puternic, ca in fiecare zi, si se pulverizeaza cu arome erbacee si lemnoase, pentru a crea aparenta de veritabil si de integrat in absolutul natural al padurii.
La final se incurajeaza prietenia si solidaritatea intre organismele ecosistemului, respectul reciproc si intrajutorarea. Se reiau previziunile optimiste si taurii de coarne si se sacrifica o samanta putrezita pe altar, pentru belsug. Chermeza se incheie cu atacul fulgerator al carnasierelor la gatul unor consumatori din verigi mai slabe si prin calcarea in picioare de catre suple fitofage a painii lor cea de toate zilele, verde-n fata.
Deasupra tuturor, un paianjen, poate chiar vierme, oricum, in mod clar un nevertebrat, porneste laserele de club, isi intinde conturul negru spre clarul lunii si apasa butonul ce elibereaza pana in cele mai adanci hauri imnul ecosistemului
Un comentariu:
genialisch!
Trimiteți un comentariu