Repetitia este mama invataturii

...sau nu? Avem in blocul vecin un suflet sensibil care invata sa cante la pian. Merge foarte greu. Deja am intrat in a doua saptamana in care incearca (cate o ora, de doua ori pe zi) sa cante Love Story. La inceput a fost dragut. Acum e insuportabil. Nu poate sa cante decat primele acorduri ("Where do I begin, to tell the story of...") si se poticneste in mod evident. Ceva merge brusc wrong. Nu mai pot cu Love Story.

La Anton, totusi, se aplica principiul din titlu. Deja a intors capul la 170 de grade de suficient de multe ori incat sa stie ca, daca face asta, da cu ochii in televizor. Si lui ii place sa se uite la televizor. Bineinteles, nu are voie. Logic, asta nu conteaza. De pe pozitia pe burta, cu spatele la televizor, capul lui se ridica rapid, se intoarce ca-ntr-un film pe care nu o sa il mentionez aici si ochii se fixeaza, se holbeaza pe ecran. Deocamdata nu este selectiv, orice, numai sa fie dat drumu' la televizor.

Si la Dexter se aplica principiul sus-mentionat. Dupa numai cateva sedinte de dresaj, "a facut o figura foarte buna" la expozitia C.A.C. Bucuresti 2010 si a iesit "B.O.B.- Best of Breed" si "R.P.J.- Romania Prime Junior". In curand punem si filmuletul, sa va dovedim ca avem un caine ascultator si frumos umblator si ca si-a meritat din plin titlurile. Chiar daca inca mai face caca in casa atunci cand are el chef. Si pishu.

In concluzie, cel mai prost din cartier a picat in acest post vecinu'. Huo! 25 % din salariu!

De criza

Mishu a fost concediat. Se cauta impunator de faianta.
Exista viata si dupa Mishu.

Scrisoare deschisa catre Ionela

Draga Ionela,

Acesta este un raspuns la commentul tau de acum cateva minute. Si ca sa iti dai seama de importanta raspunsului meu (pentru mine, fireste), nu scriu la categoria comentarii, ci un post separat.

Pentru inceput, permite-mi sa fac mentiunea ca esti un personaj generic reprezentand, desigur, fiinta umana apropiata mie, la care tin si care imi doreste binele, esti societatea insasi care incearca sa ma opreasca din a face o mare greseala. Sincer, eu iti inteleg intentiile bune. Mai mult, apreciez si iau in calcul parerea si sfatul tau.

Dar as dori sa intelegi si tu ca sunt destul de receptiva si pricep usor. Macar uneori. Ma rog, nu conteaza, important este ca, in situatia de fata, pricep (pentru ca nu e greu), receptionez si iau in calcul mesajele pe care mi le trimiti. Prea des. Tot timpul. De fiecare data cand ai ocazia. Nu uita ca esti un personaj generic, deci imagineaza-ti ca mi se intampla chestia asta foarte des, poate zilnic, si deja este un subiect foarte sensibil si care pune o presiune foarte mare pe noi, in incercarea noastra de a fi, totusi, responsabili, dar de a face o alegere si in conformitate cu gusturile noastre, ok, mai ciudate, dure si anoste.

Dupa cum tocmai am spus, aici nu e vorba doar despre a intelege, ci si despre a alege. De inteles am inteles. Oricum, numai Anton nu. Chiar am inteles. Si nu mai pot sa imi mai zici inca o data. Te rog, nu te supara. Sincer, nu ma indoiesc de bunele intentii si iti mai multumesc o data. Anton, care-ti toarna... stiu... E cam sec. Stiu.

Asta am vrut sa iti spun! Ai incredere in mine!

In final, ca sa fiu sigura ca suntem ok, iti fac si-o dedicatie muzicala care sa ne apropie si mai mult.