Bilant 2009

Nu obisnuiesc sa fac bilanturi la sfarsit de an, ci doar planuri pentru cel care vine. Dar zilele acestea, probabil datorita lui Anton (nu il cheama asa, dar asa ii spun eu), dar si planurilor extrem de concrete pe care le am pentru 2010, am reflectat putin la anul care se termina azi. Doar ca, in afara de doua lucruri majore si yeee amandoua fericite, nu prea am ce trece pe lista! Nimic. Sau, hai, mai mult nimicuri.

Am muncit si apoi am venit acasa pentru o emisiune politica de o ora si apoi somn, am fost in doua concedii reusite, mi-am facut mai multi nervi in trafic ca niciodata. Am cumparat (la propriu, cu bani) mai multa bunavointa ca niciodata atunci cand aveam nevoie si de la oameni care ar fi trebuit sa mi-o acorde neconditionat, "in pretul" salariului lor. 

Am intalnit si dispretuit mai mult ca in alt an lasitatea, ipocrizia si indiferenta. Mi s-au inchis in fata usi la care bateam in trecut oricand aveam nevoie si de la care credeam chiar ca am cheia de rezerva, si asta doar pentru ca oamenii, relatiile, interesele si contextele se schimba. Asa ca am inceput sa practic si eu trantitul usii in fata, cu greu la inceput, dar cu obtinerea unui sentiment de usurare si eliberare pe parcurs, atunci cand chiar si intredeschisul usii ar fi presupus un risc de talharie a prieteniei pe care o ofer, de invadare a spatiului si gradului de liniste de care are orice om nevoie.

Am descoperit cea mai buna bere din lume (nu ca m-as pricepe, ceea ce o sa si dovedesc mai departe) fix atunci cand nu puteam sa beau: Mythos :P Si, dupa ani de zile, avem termopane!!! Si cauciucuri de iarna! Patru!!!

Si daca pana acum nu e nimic impresionant, ei bine, aflati ca am reusit si sa imi depun declaratia de venituri pentru 2008 :)) Termenul limita a fost in mai, eu am fost azi, cu o ora inainte de inchiderea programului! O functionara care isi ia salariul si din impozitul pe care il platesc eu imi urla cu regret si frustrare ca nici macar amenda nu are cum sa imi dea, ca nu am unde sa o platesc pentru ca a plecat casiera mai devreme! :))

Totusi, am reusit sa imi indeplinesc un vis pe care il aveam inca din liceu: concert Oasis pe Wembley! Yeeee! Si am incercat puternicul sentiment de mandrie cand Radu a fost selectat si publicat in "Luerzer's Archive: 200 Best Illustrators Worldwide", cand a avut expozitiile si cand a desenat ce se vede in headerul blogului.

Cele doua mari realizari ale anului s-au petrecut in aceeasi saptamana! Ce aliniere tare a planetelor! :)) In saptamana in care a sosit Dexter in casa noastra am aflat si ca urmeaza sa mai vina si Anton! Prin urmare... ce ne mai intereseaza de orice altceva... Acum suntem cei mai puternici!

Incheiem deci acest an twice surprinzator pe profit. Dar stim ca, pentru noi, anul viitor va fi cel mai bun! Ceea ce va uram si voua!

Craciunul zero

La noi acasa, unii am impodobit un brad frumos si ciudat de suplu, am mancat sarmale, salata boeuf si tort, ne-am uitat la filme, am dormit si ne-am mai jucat putin cu Dexter (caruia ii place foarte mult varza murata).

Altii s-au foit non-stop, ne-au dat unora dintre noi, oameni bine intentionati si neputinciosi, picioare si capete in coaste, s-au asezat pe ficatul nostru si ne-au intins niste ligamente prin partea dreapta de am vazut stele verzi si in afara bradului...

Ne bucuram ca am trecut si de acest Craciun cu bine, ca am reusit si noi sa ne punem termopane si ca masina a scapat intreaga din zapezile si gheturile din Bucuresti, dar si din craterele aparute ca prin minune dupa topirea acestora. Suntem nerabdatori sa intram in noul an, care se anunta de vis, cu multi someri, salarii mai mici si preturi mai mari. 

Deja ii tinem pumnii (cu drag, mandrie si speranta intr-o soarta mai buna pe care sa ne-o croiasca) lui Honorius in lupta pentru un loc in parlamentul Romaniei, mai luam un distonocalm dupa faza asta si fugim sa facem plinu' la masina, ca se scumpeste benzina brusc cu 30% de la 1 ianuarie, iar pe 31 sigur se vor face cozi la benzinarii si poate se va termina si benzina, ce bine ca s-a votat jos comunismul!

Boc, Boc, we’re back!

Dupa o lunga si chinuitoare boala (neindentificata pentru ca suntem in Romania) care m-a pus la pat timp de 10 zile, ne intoarcem pe blog precum Boc in guvern, nu ca ar fi fost plecat vreodata, vai ce ma speriasem! Sa se revizuiasca primesc! Dar sa nu se schimbe nimic! Poate doar daca o pun pe Udrea la justitie si atunci chiar ca ne gandim serios sa ne luam burta la plimbare spre orice alte meleaguri mai putin populate, pentru ca ne-am descoperim brusc foarte inadaptati lumii in care traim, intoleranti, obtuzi si, nu-i asa, comunisti.

Revenind la atmosfera calda si placuta din familia noastra, spuneam deci de boala. Pe scurt, a fost cu multa febra, frisoane (puternic zgaltaitoare, iar nu tremurande), dureri musculare, de cap, 4 spitale la fel de romanesti ca si politica, cu doctori nepasatori si asistente nesimtite ca-n obsesiile mele, teste ah1n1, ecografii la rinichi, coldrex, algocalmin, ceaiuri si portocale, infigere de ace in vena unu pentru recoltare sange, infigere de ace in vena doi (de fapt o data in vena si de doua ori pe langa, dar in ordine inversa) pentru fixare branula prin care sa picure perfid antibiotic si perfuzii atarnate de lampa cu picior din sufragerie.

Inca nu mi-au iesit toate rezultatele de la analize. Cred ca atunci cand esti grav bolnav in Romania analizele nu se fac cu scopul de a descoperi ce ai si de a te trata, ci pentru a afla de ce ai murit fara sa mai fie nevoie sa iti faca autopsia.

Partea placuta a acestei perioade a fost reprezentata de primirea si deci citirea unei carti foarte frumoase, care mi-a mai luminat un pic ultimele zile de agonie. Daca Aida ne recomanda chestii grele si profunde (20 de carti care ne-au schimbat viziunea despre lume din ultimii 20 de ani), eu pastrez linia blogului si va propun 1001 Children's Books You Must Read Before You Grow Up. Este o carte despre carti minunate (pe unele deja le-am pus in cos pentru a le comanda de pe Amazon pentru Cel pe Care Timp de Doua Saptamani L-am Numit Anton), in care am descoperit cu mandrie Ciresarii si La Medeleni.

Concluzie brusca din care veti intelege si de ce vine atat de brusc in acest post oricum dezlanat: ce bine ca m-am facut bine si ca m-am intors la birou, unde colegii de echipa ma asteptau cu bratele deschise si cu multe proiecte de terminat pana la sfarsitul anului!

What's in a name?

That which we call a rose by any other name would smell as sweet...

 

Intr-un volum recent al albumului de nostru de poze (vorba vine...) am regasit aceasta poza. Eram la Cozia, in drum spre Voineasa, in luna martie a acestui an. O zi frumoasa petrecuta cu prieteni si in care un membru al familiei noastre a declarat hotarat si din senin (sau poate intr-un context pe care nu mi-l mai amintesc acum), cu un turture mare in mana, pentru a conferi mai multa greutate momentului: “Daca o sa am un baiat o sa ii pun numele Parvu”.

Am ras mult si cu detasare, dupa care am uitat. Doua luni mai tarziu aveam un baiat. Si ni s-a amintit legamantul facut atunci, zi in care eram preocupati sa cumparam tincturi de propolis si crema de galbenele de la taranii de pe marginea drumului. Oameni seriosi, ne-am lepadat de acel nume. Si asa am ramas fara nimic.

A trecut ceva vreme de atunci. Intre timp, am epuizat toate listele de nume de pe internet, de pe Iphone, din carti si toate propunerile familiei, prietenilor, colegilor. Le-am respins pe toate. Suntem in faza in care cautam cu infrigurare orice nume nou pe care poate l-am ratat, la care poate nu ne-am gandit, care poate doar ce a fost inventat. Citim pe ecusoane numele ospatarilor din restaurante, listele eroilor neamului de la Mausoleumul Eroilor de la Mateias, insiruirea parcalabilor Castelului Bran...

Am ajuns la limita. Simtim ca, daca nu gasim mai repede un nume care sa fie suficient de bun pentru copilul nostru, o sa ne pierdem linistea (ca sa folosesc un eufemism). Nu vreau sa ma gandesc cum o sa fie cand va trebui sa luam decizii cu adevarat grele in privinta Celui Mic si Fara Nume Inca.

Jiu jitsu sau kung fu?