Visul nostru- Visul lui Anton

Acesta este un exemplu de proiect ratat. Proiect misto, dar care nu a ajuns sa fie finalizat.

Pe scurt, era vorba despre aventurile lui Anton, puse saptamanal in trei-patru casute de banda desenata ce urmau sa fie publicate in revista sora vitrega de Catavenci, Kamikaze. Dupa prima saptamana (de asteptare, nu de publicare), revista s-a hotarat ca vrea sa ramana cu bulele despre Iliescu, povestile despre fripturisti si comentariile lui Mitica Dragomir si a comandat, prin urmare, lucrari din aceasta zona.

Pe aventurile lui Anton s-a asternut praful, praf greu si gri de Bucuresti. L-am sters astazi, cu manutele micute si dragute ale lui Anton (oricum el pune mana pe orice fir de praf de pe lumea asta, nu avea sens sa ne mai manjim si noi mainile, basca fpt ca el e minor si, deci, scapam mai ieftin...) si le-am publicat (in sfarsit, l-am publicat!!!) aici. Au cam expirat, Anton era pe vremea aia mic, acum e mare, noi aveam locuri de munca, acum nu mai avem, atunci era vara si noi eram in Vama, acum e sfarsit de toamna de Vasile Alcsandri si noi suntem acasa, lipiti de cele doua calorifere din casa si suspinand in tacere dupa entuziasmul si nebunia de altadata.

Am sa ma-ntorc barbat

Au fost odata ca niciodata ca daca n-ar fi nu s-ar mai povesti, intr-o tara nu foarte indepartata dar cam inapoiata, un rege cu o coroana mare in forma de N, o pereche de ochelari si niste blugi si o regina cu un coc prins cu un bat cumparat de la un indian, niste ochelari mari, dar de soare, si, normal, blugi. Cei doi aveau un baiat, pe nume Antoni (cu accent puternic pe "to" si cu i prelungit: anTOniiiii!) 

Si dupa ce au purtat ei multe razboaie cu oamenii din tara lor, dupa ce si-au rupt bidivii toate potcoavele in gropile de pe cararile junglei in care traiau, dupa ce li s-au ponosit straiele regesti de atata frecat de aceleasi scaune rotative, au hotarat sa il ia pe micul print si sa plece intr-o calatorie. Pentru ca, da, in ciuda parerii pe care v-ati format-o deja pana acum, aceasta poveste este despre print. Caruia ii vom schimba numele in De Aur.

Si s-au trezit ei intr-o dimineata, au pus seile pe cai si au pornit spre marea cea mare si plina de soare si pesti prietenosi, cu plaje multe si marunte, cu plante vrajite de doi metri si bucate minunate, de oameni buni preparate. Dupa ce au mers doua zile si o noapte si au dormit in coliba unor batrani absenti in acel moment de acasa, acestia au ajuns la palatul unei negustorese marunte dar descurcarete, care noaptea caza iar ziua vindea (incusiv pe internet). Odaile nu erau chiar ca in descrierea din ravasul pe care il adusese porumbelul calator cu cateva saptamani inainte, plaja nu avea nisip fin, ci pietris iar oamenii buni erau cam plictisiti. 

Lui De Aur nu i-a pasat, insa, de toate aceste detalii neinsemnate. A luat la pas curtea cea mare, a cazut de cateva ori, zdrelindu-si adanc genunchii, a inceput sa dezlipeasca melcii de pe palat si s-a strambat tremurat, dar cu zambetul pe buze, cand a gustat pasta miraculoasa cu castravete si usturoi, care parca nu mai avea acelasi gust ca pe vremuri. A dormit, apoi, un somn bun pana in urmatoarea zi, la pranz, cand s-a trezit cam cald. Pe dupa-amiaza a devenit fierbinte. Atunci, regina a scos din bagaj un buzdugan de zmeu si l-a aruncat catre tara lor, in cautarea vraciului care ii sfatuia cum sa il faca bine pe De Aur aunci cand era cazul. Surpriza, insa. Buzduganul s-a intors catre ei si cat pe ce sa le aplice una in cap, cand a cotit-o rapid spre golful alaturat si a picat in curtea unei casute cu soare. Vraciul parasise si el tara pentru cateva zile si soarta facuse sa se refugieze pe aceleasi meleaguri ca si familia regala. Dupa o privire scurta, vraciul a scos o licoare amara, dar fermecata, i-a turnat-o pe gat lui De Aur si a stabilit ca pana a doua zi acesta va fi bine. 

Dar nu a fost asa. Noaptea s-au ridicat din iarba subtire si ascutita niste fiinte slabe, cu mai multe picioare decat ar fi firesc si cu un bazait prelung, de telefon nepus in furca, si l-au ciuruit pe micul De Aur, facandu-i niste buboaie de toata frumusetea. Parintii lui, deja usor disperati, au scos atunci o pulbele fina cu care l-au dat pe acesta pe corp in urmatoarea seara. S-a dovedit ca De Aur era alergic, asa ca s-a umplut de brobonite pe tot corpul.

Fierbinteala a durat vreo trei zile. In acest timp, gatul lui De Aur se inrosea pe interior, astfel incat acesta nu a mai putut sa manance si sa bea nimic. Eh, oricum bucatele nu era chiar atat de bune pe cat ni le aminteam noi, isi spuneau parintii lui, in timp ce ii desclestau dintii lui De Aur pentru a-i turna pe gat multe leacuri pentru gat si brobonite, dar si apa. 

De Aur urla.

Dupa cateva zile afectiunile pareau sa nu mai aiba atata forta. Acum putem sa facem o baie, si-au zis regele si regina, care erau la malul marii de o saptamana, dar nici nu o vazusera. Zis si facut. I-au cumparat lui De Aur o caleasca gonflabila si au inceput sa cutreiere apele si sa infrunte valurile. A fost o dupa-amiaza placuta, dupa care De Aur a inceput sa tuseasca puternic si sa ii curga nasul. Imprevizibilul nu putea fi deloc controlat.

Cu rani in genunchi, frunte fierbinte, gat rosu, tusind si cu muci, cu bube si brobonite, nemancat si nebaut, basmul continua, chiar daca este spre final. Lupta dintre bine si rau se duce in continuare pe plaja cu pietris din curtea plina de lighioane a palatului cam darapanat, daca suntem realisti (avem tot dreptul, ca doar suntem intr-o poveste). 

Axul principal al basmului nostru il reprezinta calatoria initiatica a lui (ii vom schimba numele in) El Greco, care trebuie sa se maturizeze, sa depaseasca mai mult de trei probe in mai mult de trei zile si trei nopti cum ar fi fost normal. Desi pare banala, povestea are, pe alocuri, accente de unicitate. Cum altfel poate fi descris momentul din noapte in care, la malul marii, pe un jilt aplecat pe spate, cu fata de perna preferata in loc de coroana, cearsafuri albe in loc de straiele de la curte si soseste cu otet in loc de conduri, micul El Greco a ascultat, tremurand, valurile si ritmurile de sade rata pe butoi, in perfecta armonie cu universul.

Bilant 2009

Nu obisnuiesc sa fac bilanturi la sfarsit de an, ci doar planuri pentru cel care vine. Dar zilele acestea, probabil datorita lui Anton (nu il cheama asa, dar asa ii spun eu), dar si planurilor extrem de concrete pe care le am pentru 2010, am reflectat putin la anul care se termina azi. Doar ca, in afara de doua lucruri majore si yeee amandoua fericite, nu prea am ce trece pe lista! Nimic. Sau, hai, mai mult nimicuri.

Am muncit si apoi am venit acasa pentru o emisiune politica de o ora si apoi somn, am fost in doua concedii reusite, mi-am facut mai multi nervi in trafic ca niciodata. Am cumparat (la propriu, cu bani) mai multa bunavointa ca niciodata atunci cand aveam nevoie si de la oameni care ar fi trebuit sa mi-o acorde neconditionat, "in pretul" salariului lor. 

Am intalnit si dispretuit mai mult ca in alt an lasitatea, ipocrizia si indiferenta. Mi s-au inchis in fata usi la care bateam in trecut oricand aveam nevoie si de la care credeam chiar ca am cheia de rezerva, si asta doar pentru ca oamenii, relatiile, interesele si contextele se schimba. Asa ca am inceput sa practic si eu trantitul usii in fata, cu greu la inceput, dar cu obtinerea unui sentiment de usurare si eliberare pe parcurs, atunci cand chiar si intredeschisul usii ar fi presupus un risc de talharie a prieteniei pe care o ofer, de invadare a spatiului si gradului de liniste de care are orice om nevoie.

Am descoperit cea mai buna bere din lume (nu ca m-as pricepe, ceea ce o sa si dovedesc mai departe) fix atunci cand nu puteam sa beau: Mythos :P Si, dupa ani de zile, avem termopane!!! Si cauciucuri de iarna! Patru!!!

Si daca pana acum nu e nimic impresionant, ei bine, aflati ca am reusit si sa imi depun declaratia de venituri pentru 2008 :)) Termenul limita a fost in mai, eu am fost azi, cu o ora inainte de inchiderea programului! O functionara care isi ia salariul si din impozitul pe care il platesc eu imi urla cu regret si frustrare ca nici macar amenda nu are cum sa imi dea, ca nu am unde sa o platesc pentru ca a plecat casiera mai devreme! :))

Totusi, am reusit sa imi indeplinesc un vis pe care il aveam inca din liceu: concert Oasis pe Wembley! Yeeee! Si am incercat puternicul sentiment de mandrie cand Radu a fost selectat si publicat in "Luerzer's Archive: 200 Best Illustrators Worldwide", cand a avut expozitiile si cand a desenat ce se vede in headerul blogului.

Cele doua mari realizari ale anului s-au petrecut in aceeasi saptamana! Ce aliniere tare a planetelor! :)) In saptamana in care a sosit Dexter in casa noastra am aflat si ca urmeaza sa mai vina si Anton! Prin urmare... ce ne mai intereseaza de orice altceva... Acum suntem cei mai puternici!

Incheiem deci acest an twice surprinzator pe profit. Dar stim ca, pentru noi, anul viitor va fi cel mai bun! Ceea ce va uram si voua!