Revederea

M-am reintors sa ma reconectez, speram sa te gasesc asa cum te-am lasat,
Mi-am luat si cizme verzi sa m-asortez, dar am simtit ca ne-am instrainat...
Peretii nu mai sunt ca de armata, acum sunt gri murdar, si cu faianta
Nici muzica nu e ce-a fost odata, ba nou, ba vechi... nasoala alternanta!
Pe ring incepe sa ma doara-n dreapta, vecina se indoaie de spinare,
Icnim si mergem repede pe treapta ce-n club simbolizeaza abdicare.
Pe vremuri poate A-ul medalion in care bate-un laser plictisit
Te-ar fi facut sa simti ca-mi esti campion... azi vine de la un om mult iubit!
Nu tin mortis sa-mi termin bautura ca sa te las, cum o faceam pe vremuri,
Acum mi-e somn si toata tevatura imi face rau de parca te cutremuri.
Ma uit in jur, vad niste cetateni, nu-mi regasesc aicea niciun rost,
Nu va cunosc, dragi tineri liceeni, stiu cine sunt, ma-ntreb cine am fost...

Fir intins!

N-am incercat sa pescuiesc, astfel de lucruri ma cam plictisesc,
Eu sunt o fire mai sociala, prefer sa nu stau foarte mult pe bara
Caci, mai ales de cand cu palaria, am cucerit cam toata galaxia.
Nu simt nevoia sa ma-nfoi in pene c-am prins un peste cat noua balene
Ma multumesc cu adevarul pur, acela ca sunt noul Raj Kapoor.
Un vierme viu in ac sa il strivesc, numai la gandul asta ma-ngrozesc...
De altfel sunt nascut sub semn de pesti, originile nu poti sa ti le contesti,
(Sunt constient ca am cam pierdut ritmul si rima, dar, ce sa fac, urasc si pantomima...
Cu toate ca nici sa va vorbesc deschis nu mi se pare chiar de vis,
Caci mi-am propus sa nu fiu vulnerabil, ci sa zambesc si sa raspund amabil).
Ca sa revin... Aveam un scop concret ce ma-ndemna sa scurm cu batul intr-un pet
(poate sa scurm nu este o buna exprimare, dar eu fac parte dintr-o clasa matura viitoare
In care poate si-un mare agramat va cotiza lunar la pensia de la stat
Ceea ce ar fi o mare realizare pentru adultii nostri din dotare).
Observ aici in treacat un regretabil obicei, acela de a ma-ntrerupe mereu din doi in trei,
Ceea ce nu ar fi, poate, o mare problema, daca nu s-ar extinde si la vorbitul in arena
Asta ar fi de-a dreptul periculos, caci risc sa ajung un leu ce roade singur la un os...
Ceea ce, poate, nu ar fi atat de rau, singur poate e mai sigur, osul ar fi doar al meu!
Stiu, sunt o fire cam nehotarata, mereu ma-ntreb: un lapte sau o suta?!
Sa trec iar la subiect, versuri mai scurte,  deci mai la obiect:
Stateam pe mal de lac sperand la un colac
Cand a venit curentu' si mi-am dat cu stangu-n dreptu'
(sper din suflet sa nu se repete, la propriu este, poate, acceptabil,
Dar un impiedicat la figurat ajunge pe forte proprii un mare ratat...)
Si mi-au zburat pantofii direct in colt de apa opus celui din care priveam eu cu mirare...
V-as scrie, zau, mai multe, despre actiunea-n sine, despre frustrari si spaime, despre rusini si vine 

(nu vini! caci de rusine m-am asezat mai bine, pe vine, cum am scris, ma dor si-acum genunchii, ceva de nedescris...)
V-as spune despre cum e sa fii descult afara, sa ai ca alinare doar ca e primavara,
Sa fii speriat si umed pe zece degetele si sa incerci sa tragi de blugi, bai, peste ele,
Si sa te vada altii, iar ei sa se pretinda cautatori scafandri cu scoala de pe grinda,
V-as spune despre vantul ce-mi vajaia sub unghii, sperand sa mi le rupa si sa hraneasca lupii
As plange amintindu-mi de batatura mare, ce s-a intins ca pleasca la ambele picioare,
As rupe batu-n doua si-n lac as da cu el, si mi-as croi opinci din fir de brusturel.
Dar stau si ma gandesc si cred in armonia
Pe care ti-o da lupta cu scolecifobia
Deci n-o sa zic nimic, voi sta cu demnitate, descult pe malul apei, mimand seninatate
Voi lua in mana batul, prin apa-l voi plimba, apoi o rama groasa o voi sacrifica
Si o sa par puternic si-atat de natural, de parca m-am nascut special sa fiu pescar.
Si printre-atatea fiinte din jur antropofage, voi astepta momentul sa urlu si eu: "Trage!!!"

Maturizare in sevraj

Cel mai crunt scrasnet de dinti nu este cel al unui boxér la intrarea in ring, nici cel al unei mame in travaliu, nici cel al lui Basescu la vederea casetei cu dosul de palma. Cel mai crunt scrasnet de dinti este cel al dintilor de lapte.

Fara nicio lacrima. Fara sa ceara inapoi ceea ce ii fusese sursa de liniste de zi si de noapte. Fara sa imi bata obrazul sau sa imi urle in urechi. Doar scrasnindu-si dintii, lovind cu pumnul in tablia patului, mestecandu-si limba, sugandu-si buzele, dand zeci de ture in jurul pernei. Intr-un final, epuizat de lupta muta pe care o purtase, a adormit. 

Noaptea l-a gasit imperativ. In fund, cu ochii inchisi, impungea intunericul cu degetul, chemand-o. Fara sa o strige, doar desenand in aer necontrolat, scriindu-i epistole efemere, implorand-o, poruncindu-i intoarcerea. Dar totul a fost in zadar, caci ea nu a mai dat niciun semn de viata. Si-ar fi dorit doar sa o mai aiba alaturi de el o perioada, sa o stie acolo, sa o tina in mana sau sa o ascunda sub perna, chiar sa o auda cazand din pat pe parchetul rece pentru o noapte intreaga. Dar sa-i fie acolo, pe/ langa/ sub el, la nevoie.

Trei zile au trecut de atunci, ca in orice poveste. Trei zile si trei nopti, petrecute intr-o singuratate pe care nici eu, nici Lars, nici Rica Murdarica si nicio masina din lume nu o putem alunga, oricat am incerca. Trei zile si trei nopti in care si-a trait tristetea despartirii bruste si de neinteles cu demnitate, acceptand lucrurile asa cum sunt, cu intelepciunea pe care o castigi cu trecerea anilor, cu maturitatea pe care ti-o confera un an si opt luni. 

Doar scrasnindu-si dintii de lapte.

Am sa ma-ntorc barbat

Au fost odata ca niciodata ca daca n-ar fi nu s-ar mai povesti, intr-o tara nu foarte indepartata dar cam inapoiata, un rege cu o coroana mare in forma de N, o pereche de ochelari si niste blugi si o regina cu un coc prins cu un bat cumparat de la un indian, niste ochelari mari, dar de soare, si, normal, blugi. Cei doi aveau un baiat, pe nume Antoni (cu accent puternic pe "to" si cu i prelungit: anTOniiiii!) 

Si dupa ce au purtat ei multe razboaie cu oamenii din tara lor, dupa ce si-au rupt bidivii toate potcoavele in gropile de pe cararile junglei in care traiau, dupa ce li s-au ponosit straiele regesti de atata frecat de aceleasi scaune rotative, au hotarat sa il ia pe micul print si sa plece intr-o calatorie. Pentru ca, da, in ciuda parerii pe care v-ati format-o deja pana acum, aceasta poveste este despre print. Caruia ii vom schimba numele in De Aur.

Si s-au trezit ei intr-o dimineata, au pus seile pe cai si au pornit spre marea cea mare si plina de soare si pesti prietenosi, cu plaje multe si marunte, cu plante vrajite de doi metri si bucate minunate, de oameni buni preparate. Dupa ce au mers doua zile si o noapte si au dormit in coliba unor batrani absenti in acel moment de acasa, acestia au ajuns la palatul unei negustorese marunte dar descurcarete, care noaptea caza iar ziua vindea (incusiv pe internet). Odaile nu erau chiar ca in descrierea din ravasul pe care il adusese porumbelul calator cu cateva saptamani inainte, plaja nu avea nisip fin, ci pietris iar oamenii buni erau cam plictisiti. 

Lui De Aur nu i-a pasat, insa, de toate aceste detalii neinsemnate. A luat la pas curtea cea mare, a cazut de cateva ori, zdrelindu-si adanc genunchii, a inceput sa dezlipeasca melcii de pe palat si s-a strambat tremurat, dar cu zambetul pe buze, cand a gustat pasta miraculoasa cu castravete si usturoi, care parca nu mai avea acelasi gust ca pe vremuri. A dormit, apoi, un somn bun pana in urmatoarea zi, la pranz, cand s-a trezit cam cald. Pe dupa-amiaza a devenit fierbinte. Atunci, regina a scos din bagaj un buzdugan de zmeu si l-a aruncat catre tara lor, in cautarea vraciului care ii sfatuia cum sa il faca bine pe De Aur aunci cand era cazul. Surpriza, insa. Buzduganul s-a intors catre ei si cat pe ce sa le aplice una in cap, cand a cotit-o rapid spre golful alaturat si a picat in curtea unei casute cu soare. Vraciul parasise si el tara pentru cateva zile si soarta facuse sa se refugieze pe aceleasi meleaguri ca si familia regala. Dupa o privire scurta, vraciul a scos o licoare amara, dar fermecata, i-a turnat-o pe gat lui De Aur si a stabilit ca pana a doua zi acesta va fi bine. 

Dar nu a fost asa. Noaptea s-au ridicat din iarba subtire si ascutita niste fiinte slabe, cu mai multe picioare decat ar fi firesc si cu un bazait prelung, de telefon nepus in furca, si l-au ciuruit pe micul De Aur, facandu-i niste buboaie de toata frumusetea. Parintii lui, deja usor disperati, au scos atunci o pulbele fina cu care l-au dat pe acesta pe corp in urmatoarea seara. S-a dovedit ca De Aur era alergic, asa ca s-a umplut de brobonite pe tot corpul.

Fierbinteala a durat vreo trei zile. In acest timp, gatul lui De Aur se inrosea pe interior, astfel incat acesta nu a mai putut sa manance si sa bea nimic. Eh, oricum bucatele nu era chiar atat de bune pe cat ni le aminteam noi, isi spuneau parintii lui, in timp ce ii desclestau dintii lui De Aur pentru a-i turna pe gat multe leacuri pentru gat si brobonite, dar si apa. 

De Aur urla.

Dupa cateva zile afectiunile pareau sa nu mai aiba atata forta. Acum putem sa facem o baie, si-au zis regele si regina, care erau la malul marii de o saptamana, dar nici nu o vazusera. Zis si facut. I-au cumparat lui De Aur o caleasca gonflabila si au inceput sa cutreiere apele si sa infrunte valurile. A fost o dupa-amiaza placuta, dupa care De Aur a inceput sa tuseasca puternic si sa ii curga nasul. Imprevizibilul nu putea fi deloc controlat.

Cu rani in genunchi, frunte fierbinte, gat rosu, tusind si cu muci, cu bube si brobonite, nemancat si nebaut, basmul continua, chiar daca este spre final. Lupta dintre bine si rau se duce in continuare pe plaja cu pietris din curtea plina de lighioane a palatului cam darapanat, daca suntem realisti (avem tot dreptul, ca doar suntem intr-o poveste). 

Axul principal al basmului nostru il reprezinta calatoria initiatica a lui (ii vom schimba numele in) El Greco, care trebuie sa se maturizeze, sa depaseasca mai mult de trei probe in mai mult de trei zile si trei nopti cum ar fi fost normal. Desi pare banala, povestea are, pe alocuri, accente de unicitate. Cum altfel poate fi descris momentul din noapte in care, la malul marii, pe un jilt aplecat pe spate, cu fata de perna preferata in loc de coroana, cearsafuri albe in loc de straiele de la curte si soseste cu otet in loc de conduri, micul El Greco a ascultat, tremurand, valurile si ritmurile de sade rata pe butoi, in perfecta armonie cu universul.

Mr. Lars Schlenker

Cand am fost anuntati de Babycenter ca Anton intra in acea etapa a vietii lui in care ar trebui (sau ar fi bine, nu mai retin exact) sa se ataseze de o jucarie, paturica sau orice alta telecomanda am intrat in panica. Ne-am dat seama ca urmeaza poate cea mai importanta decizie de pana acum, dupa cea a numelui. Nu poti sa ii permiti sa se ataseze asa, de orice ii place lui, cine a zis ca dragoste cu forta nu se poate s-a inselat amarnic. Un copil nu poate fi lasat sa se ataseze de orice oribiliciune neconforma realitatii inconjuratoare, de orice aratare cu inima la vedere, cusuta de burta, maini retezate si mustati neglijente. Ca niste parinti obisnuiti ce suntem, constienti ca inca nu s-a nascut pe lume acel lucru ne/insufletit care sa se ridice la cei 76 de cm ai lui Anton si la pretentiile noastre, am inceput sa cautam cu privirile pierdute si parul valvoi cel mai bun compromis posibil in aceasta situatie. Dupa cum urmeaza:

1. Identificarea primara

Avand in vedere descrierea (noastra) anterioara si jucaria alaturata, am decis eliminarea Homo sapiens sapiensilor din schema si ne-am fixat la regnul animalia. Organismele pluricelulare au castigat la milimetru lupta impotriva eucariotelor, vertebratele contra nevertebratelor si poligamele impotriva celor cateva monogame (e.g. lupul, salamandra cu spatele rosu, paianjenul Argiope Aurantia, soarecele de preerie). Deoarece viata este dura iar gustul esential, la capitolul alimentatie am incercat sa fim cat mai aproape de obiceiurile alimentare ale omului si am ales omnivorele. Culoarea ne-am dorit-o mai antijeg, totusi nici chiar negru, pentru a nu influenta starile psihice ale copilului, dar ar fi mers un maro inchis. In final nu s-a putut, dar despre asta mai incolo.

2. Materia prima

Este importanta la aceasta varsta, deoarece poate tine loc de gustari intre mese, in somn, in ploaie. Nu ne pricepem foarte bine, dar analizand cu ochiul liber plasticul lucios, deseori sclipicios din care le-am gasit pe animale produse prin magazine ne-am speriat. Am zis ca hai, poate nu chiar bio, dar nici sa miroasa de la 3 metri a osul de plastic cu aroma de mucegai al lui Dexter. Si nici sa curga fulgii din el. Sau parti mici, inghitibile (eventual organele, cum i s-a intamplat prietenului din poza alaturata). Sau sa iti lase dare rosii pe obraz cand te apuca dragu’ de el. Am cautat ceva placut la pipait, imbratisat, pupat si mancat, dar nu am gasit. Nu in magazine, nu la noi. Criteriile au ramas, insa in picioare, si am atacat urmatorul subiect.

3. Infatisare si emotii

Ei bine, da, am vrut ceva frumos. Stiu ca sunt la moda Ugly Toysurile, dar mi se par mai potrivite pentru copii mari, de peste 20 de ani, decat pentru unu atat de mic, care TREBUIE sa se ataseze de el. Cum sa ii iau un vierme verde cu un ochi si sa ma astept sa doarma linistit cu el in brate noaptea? Jucaria trebuia sa fie dragalasa, irezistibila, lovable. Spune “Striveste-l ca pe un vierme!”si ai zis totul. Mesajul transmis trebuie sa fie de inocenta si dragutenie amestecate cu independenta si putere. O jucarie pe care sa o cocolosesti la piept si careia sa ii dai sa manance cu lingurita, dar care sa te apere in luptele cu monstrii nocturni.

Agonia nu a fost zadarnica. Am gasit jucaria perfecta: clasicul Teddy bear! (oare chiar era nevoie de atatea filtre?!). Ta-daaaa!!!

Aceasta a fost o gluma. Romaneasca, desigur, ca si producatorul minunatiei de ursulet. Pentru a face cea mai buna si documentata alegere am apelat la Wikipedia, am studiat istoricul ursuletilor de plus, am verificat firmele producatoare de astfel de minunatii cu istorie de cel putin 100 de ani, ne-am sucit, ne-am invartit, ne-am hotarat dar nu am gasit la noi, am gasit la ei dar nu livrau la noi, asa ca am apelat la rudele din Germania si asteptam Sarbatorile Pascale ca sa vina cu EL in dinti. Deci nemtesc, nu romanesc carpatin. Steiff. Non alergic. Crem, ca nu aveau si nici nu urmau sa aduca brun. Perfect! Numai gata de iubit! Daca nu va fi sa fie de Anton, (e deja) de mine!

Si iata-l! Cu un nume la fel de serios ca al stapanului. Antonescu, meet Mr. Lars Schlenker!

Singuratate cu sange printre dinti

Lui Anton nu prea ii place sa stea singur. Mai are momente cand accepta aceasta stare si se consoleaza cu o jucarie rasucita printre degete, niste desene animate privite printre zabrele sau cu ture de patut facute pe varfuri. Dar pentru destul de putina vreme. Si cand se plictiseste incepe. Bombaneli, tipete, balmajeli. Aiaaia, baba-baba, heeeei, brrrrrrr etc. Sau simplu: aaaaaa! 

Cand deja se ingroasa gluma si nimeni nu ii rasare in fata ochilor, se autoexileaza in coltul patutului care are vedere spre usa. Isi intinde gatul si scruteaza orizonturile, in speranta ca cineva o sa intre si o sa il salveze. Si tipa iar. Mai enervat: aaaaaarghhhh! Deja nu ne mai jucam. Suzeta nu mai inseamna nimic pentru el in acele momente. Poate doar "Alejandro" l-ar scoate din criza, dar pe minimax nu se da.

Si cand realitatea trebuie acceptata si se cer masuri radicale se produce ceva. Urletele de singuratate se transforma brusc in urlete de durere. Diferenta o faci usor de la un punct incolo, all u need is experience. Urletele de singuratate sunt nervoase, scurte si multe. Cele de durere sunt prelungi si sfasietoare. De capul lui sau de o mana invizibila, Anton a facut cumva- necumva si a dat un dinte de sus de patut. Cand unu', cand altu'. Si, intrand in camera cu sufletul la gura si detergent pe maini (deci nu cu tigara in mana), vezi sange. Pe marginea patutului. La gura lui Anton. Pe dinti. In caz ca nu te simteai suficient de vinovat, na de-aci niste sange de copil de cateva luni!

Ajuns in brate tremurande, mai urla de cateva ori si se opreste, uitandu-se cu ochii umflati la tine si oftand in cascade. Ii stergi lacrimile si sangele cu maneca si il intrebi de ce e rau si nu poate sa stea si el singur putin, cat timp tu... (diverse). Dar el nu raspunde. Te priveste ca si cum ti-ar fi dat o lectie dureroasa pentru el si a carei necesitate nu o intelege. De ce a trebuit sa se ajunga aici, pare el a zice. Si ofteaza din nou.

Surprinzator, dintii ii cresc in continuare.

Mai jos- Anton, cu altceva pe la gura.

Cei mai prosti din clasa

Ne-am simtit noi ieri, la cursul de puericultura. Nu stiam nimic, spre deosebire de majoritatea celor din incapere, care stiau mii de detalii despre orice, cu toate ca, dupa fete, nu i-am fi suspectat ca ar avea potential sa fie parinti mai buni ca noi.

Ne-am notat cele mai importante sfaturi, mai ales legate de greseli pe care cu siguranta le-am fi facut:

- fara avionu' si alte zgaltaieri ale copilului, care pt duce la leziuni grave si permanente la nivel cerebral;

- cine arunca copilu'n tavan trebuie neaparat sa il si prinda;

- nu se pune fular pe nasul si gura copilului iarna (asta ne-a revoltat peste masura pe noi, care vrem sa-l facem ninja);

- baia se face de catre tata (hihihihi);

- restul de mama;

- fara saltea de burete (aici noi chiar reflectaseram adanc si in intelepciunea si marea noastra de cunostinte din acest domeniu ajunseseram la concluzia ferma ca cea mai buna saltea e cea de burete);

- pentru mamele care vor sa alapteze mult si bine, cica e bun ceaiul de chimen si anason. Am notat informatia. Am subliniat-o cand am aflat ca anasonul este si un puternic halucinogen.

In final, tatal a primit atestatul de puericultor, intrucat "a insusit temeinic notiunile elementare teoretice si practice in vederea ingrijirii copilului mic, necesare participarii efective a tatalui la ingrijirea copilului nou-nascut".

Primul efect al cursurilor asupra noastra a fost acela ca ne-au terminat fizic si psihic pe amandoi, am plecat tarandu-ne pe gheata pana la masina, si de-acolo in lume. Unde am inceput sa ne certam pe diverse aspecte despre care habar nu aveam pana aseara, dar pe care le-am asimilat si inteles extrem de rapid, ba chiar asupra carora ne-am format si mai rapid pareri extrem de ferme si pertinente (mai ales eu). Opinii, logic, diferite. Compromisuri? Avem nevoie de o vacanta...

Uf. Puericultura, tevatura, -ncheietura... Dincolo de geamandura.

Boc, Boc, we’re back!

Dupa o lunga si chinuitoare boala (neindentificata pentru ca suntem in Romania) care m-a pus la pat timp de 10 zile, ne intoarcem pe blog precum Boc in guvern, nu ca ar fi fost plecat vreodata, vai ce ma speriasem! Sa se revizuiasca primesc! Dar sa nu se schimbe nimic! Poate doar daca o pun pe Udrea la justitie si atunci chiar ca ne gandim serios sa ne luam burta la plimbare spre orice alte meleaguri mai putin populate, pentru ca ne-am descoperim brusc foarte inadaptati lumii in care traim, intoleranti, obtuzi si, nu-i asa, comunisti.

Revenind la atmosfera calda si placuta din familia noastra, spuneam deci de boala. Pe scurt, a fost cu multa febra, frisoane (puternic zgaltaitoare, iar nu tremurande), dureri musculare, de cap, 4 spitale la fel de romanesti ca si politica, cu doctori nepasatori si asistente nesimtite ca-n obsesiile mele, teste ah1n1, ecografii la rinichi, coldrex, algocalmin, ceaiuri si portocale, infigere de ace in vena unu pentru recoltare sange, infigere de ace in vena doi (de fapt o data in vena si de doua ori pe langa, dar in ordine inversa) pentru fixare branula prin care sa picure perfid antibiotic si perfuzii atarnate de lampa cu picior din sufragerie.

Inca nu mi-au iesit toate rezultatele de la analize. Cred ca atunci cand esti grav bolnav in Romania analizele nu se fac cu scopul de a descoperi ce ai si de a te trata, ci pentru a afla de ce ai murit fara sa mai fie nevoie sa iti faca autopsia.

Partea placuta a acestei perioade a fost reprezentata de primirea si deci citirea unei carti foarte frumoase, care mi-a mai luminat un pic ultimele zile de agonie. Daca Aida ne recomanda chestii grele si profunde (20 de carti care ne-au schimbat viziunea despre lume din ultimii 20 de ani), eu pastrez linia blogului si va propun 1001 Children's Books You Must Read Before You Grow Up. Este o carte despre carti minunate (pe unele deja le-am pus in cos pentru a le comanda de pe Amazon pentru Cel pe Care Timp de Doua Saptamani L-am Numit Anton), in care am descoperit cu mandrie Ciresarii si La Medeleni.

Concluzie brusca din care veti intelege si de ce vine atat de brusc in acest post oricum dezlanat: ce bine ca m-am facut bine si ca m-am intors la birou, unde colegii de echipa ma asteptau cu bratele deschise si cu multe proiecte de terminat pana la sfarsitul anului!