That which we call a rose by any other name would smell as sweet...
Intr-un volum recent al albumului de nostru de poze (vorba vine...) am regasit aceasta poza. Eram la Cozia, in drum spre Voineasa, in luna martie a acestui an. O zi frumoasa petrecuta
cu prieteni si in care un membru al familiei noastre a declarat hotarat si din senin (sau poate intr-un context pe care nu mi-l mai amintesc acum), cu un turture mare in mana, pentru a conferi mai multa greutate momentului: “Daca o sa am un baiat o sa ii pun numele Parvu”.
Am ras mult si cu detasare, dupa care am uitat. Doua luni mai tarziu aveam un baiat. Si ni s-a amintit legamantul facut atunci, zi in care eram preocupati sa cumparam tincturi de propolis si crema de galbenele de la taranii de pe marginea drumului. Oameni seriosi, ne-am lepadat de acel nume. Si asa am ramas fara nimic.
A trecut ceva vreme de atunci. Intre timp, am epuizat toate listele de nume de pe internet, de pe Iphone, din carti si toate propunerile familiei, prietenilor, colegilor. Le-am respins pe toate. Suntem in faza in care cautam cu infrigurare orice nume nou pe care poate l-am ratat, la care poate nu ne-am gandit, care poate doar ce a fost inventat. Citim pe ecusoane numele ospatarilor din restaurante, listele eroilor neamului de la Mausoleumul Eroilor de la Mateias, insiruirea parcalabilor Castelului Bran...
Am ajuns la limita. Simtim ca, daca nu gasim mai repede un nume care sa fie suficient de bun pentru copilul nostru, o sa ne pierdem linistea (ca sa folosesc un eufemism). Nu vreau sa ma gandesc cum o sa fie cand va trebui sa luam decizii cu adevarat grele in privinta Celui Mic si Fara Nume Inca.
Jiu jitsu sau kung fu?
