Bilant 2009

Nu obisnuiesc sa fac bilanturi la sfarsit de an, ci doar planuri pentru cel care vine. Dar zilele acestea, probabil datorita lui Anton (nu il cheama asa, dar asa ii spun eu), dar si planurilor extrem de concrete pe care le am pentru 2010, am reflectat putin la anul care se termina azi. Doar ca, in afara de doua lucruri majore si yeee amandoua fericite, nu prea am ce trece pe lista! Nimic. Sau, hai, mai mult nimicuri.

Am muncit si apoi am venit acasa pentru o emisiune politica de o ora si apoi somn, am fost in doua concedii reusite, mi-am facut mai multi nervi in trafic ca niciodata. Am cumparat (la propriu, cu bani) mai multa bunavointa ca niciodata atunci cand aveam nevoie si de la oameni care ar fi trebuit sa mi-o acorde neconditionat, "in pretul" salariului lor. 

Am intalnit si dispretuit mai mult ca in alt an lasitatea, ipocrizia si indiferenta. Mi s-au inchis in fata usi la care bateam in trecut oricand aveam nevoie si de la care credeam chiar ca am cheia de rezerva, si asta doar pentru ca oamenii, relatiile, interesele si contextele se schimba. Asa ca am inceput sa practic si eu trantitul usii in fata, cu greu la inceput, dar cu obtinerea unui sentiment de usurare si eliberare pe parcurs, atunci cand chiar si intredeschisul usii ar fi presupus un risc de talharie a prieteniei pe care o ofer, de invadare a spatiului si gradului de liniste de care are orice om nevoie.

Am descoperit cea mai buna bere din lume (nu ca m-as pricepe, ceea ce o sa si dovedesc mai departe) fix atunci cand nu puteam sa beau: Mythos :P Si, dupa ani de zile, avem termopane!!! Si cauciucuri de iarna! Patru!!!

Si daca pana acum nu e nimic impresionant, ei bine, aflati ca am reusit si sa imi depun declaratia de venituri pentru 2008 :)) Termenul limita a fost in mai, eu am fost azi, cu o ora inainte de inchiderea programului! O functionara care isi ia salariul si din impozitul pe care il platesc eu imi urla cu regret si frustrare ca nici macar amenda nu are cum sa imi dea, ca nu am unde sa o platesc pentru ca a plecat casiera mai devreme! :))

Totusi, am reusit sa imi indeplinesc un vis pe care il aveam inca din liceu: concert Oasis pe Wembley! Yeeee! Si am incercat puternicul sentiment de mandrie cand Radu a fost selectat si publicat in "Luerzer's Archive: 200 Best Illustrators Worldwide", cand a avut expozitiile si cand a desenat ce se vede in headerul blogului.

Cele doua mari realizari ale anului s-au petrecut in aceeasi saptamana! Ce aliniere tare a planetelor! :)) In saptamana in care a sosit Dexter in casa noastra am aflat si ca urmeaza sa mai vina si Anton! Prin urmare... ce ne mai intereseaza de orice altceva... Acum suntem cei mai puternici!

Incheiem deci acest an twice surprinzator pe profit. Dar stim ca, pentru noi, anul viitor va fi cel mai bun! Ceea ce va uram si voua!

Craciunul zero

La noi acasa, unii am impodobit un brad frumos si ciudat de suplu, am mancat sarmale, salata boeuf si tort, ne-am uitat la filme, am dormit si ne-am mai jucat putin cu Dexter (caruia ii place foarte mult varza murata).

Altii s-au foit non-stop, ne-au dat unora dintre noi, oameni bine intentionati si neputinciosi, picioare si capete in coaste, s-au asezat pe ficatul nostru si ne-au intins niste ligamente prin partea dreapta de am vazut stele verzi si in afara bradului...

Ne bucuram ca am trecut si de acest Craciun cu bine, ca am reusit si noi sa ne punem termopane si ca masina a scapat intreaga din zapezile si gheturile din Bucuresti, dar si din craterele aparute ca prin minune dupa topirea acestora. Suntem nerabdatori sa intram in noul an, care se anunta de vis, cu multi someri, salarii mai mici si preturi mai mari. 

Deja ii tinem pumnii (cu drag, mandrie si speranta intr-o soarta mai buna pe care sa ne-o croiasca) lui Honorius in lupta pentru un loc in parlamentul Romaniei, mai luam un distonocalm dupa faza asta si fugim sa facem plinu' la masina, ca se scumpeste benzina brusc cu 30% de la 1 ianuarie, iar pe 31 sigur se vor face cozi la benzinarii si poate se va termina si benzina, ce bine ca s-a votat jos comunismul!

Boc, Boc, we’re back!

Dupa o lunga si chinuitoare boala (neindentificata pentru ca suntem in Romania) care m-a pus la pat timp de 10 zile, ne intoarcem pe blog precum Boc in guvern, nu ca ar fi fost plecat vreodata, vai ce ma speriasem! Sa se revizuiasca primesc! Dar sa nu se schimbe nimic! Poate doar daca o pun pe Udrea la justitie si atunci chiar ca ne gandim serios sa ne luam burta la plimbare spre orice alte meleaguri mai putin populate, pentru ca ne-am descoperim brusc foarte inadaptati lumii in care traim, intoleranti, obtuzi si, nu-i asa, comunisti.

Revenind la atmosfera calda si placuta din familia noastra, spuneam deci de boala. Pe scurt, a fost cu multa febra, frisoane (puternic zgaltaitoare, iar nu tremurande), dureri musculare, de cap, 4 spitale la fel de romanesti ca si politica, cu doctori nepasatori si asistente nesimtite ca-n obsesiile mele, teste ah1n1, ecografii la rinichi, coldrex, algocalmin, ceaiuri si portocale, infigere de ace in vena unu pentru recoltare sange, infigere de ace in vena doi (de fapt o data in vena si de doua ori pe langa, dar in ordine inversa) pentru fixare branula prin care sa picure perfid antibiotic si perfuzii atarnate de lampa cu picior din sufragerie.

Inca nu mi-au iesit toate rezultatele de la analize. Cred ca atunci cand esti grav bolnav in Romania analizele nu se fac cu scopul de a descoperi ce ai si de a te trata, ci pentru a afla de ce ai murit fara sa mai fie nevoie sa iti faca autopsia.

Partea placuta a acestei perioade a fost reprezentata de primirea si deci citirea unei carti foarte frumoase, care mi-a mai luminat un pic ultimele zile de agonie. Daca Aida ne recomanda chestii grele si profunde (20 de carti care ne-au schimbat viziunea despre lume din ultimii 20 de ani), eu pastrez linia blogului si va propun 1001 Children's Books You Must Read Before You Grow Up. Este o carte despre carti minunate (pe unele deja le-am pus in cos pentru a le comanda de pe Amazon pentru Cel pe Care Timp de Doua Saptamani L-am Numit Anton), in care am descoperit cu mandrie Ciresarii si La Medeleni.

Concluzie brusca din care veti intelege si de ce vine atat de brusc in acest post oricum dezlanat: ce bine ca m-am facut bine si ca m-am intors la birou, unde colegii de echipa ma asteptau cu bratele deschise si cu multe proiecte de terminat pana la sfarsitul anului!

What's in a name?

That which we call a rose by any other name would smell as sweet...

 

Intr-un volum recent al albumului de nostru de poze (vorba vine...) am regasit aceasta poza. Eram la Cozia, in drum spre Voineasa, in luna martie a acestui an. O zi frumoasa petrecuta cu prieteni si in care un membru al familiei noastre a declarat hotarat si din senin (sau poate intr-un context pe care nu mi-l mai amintesc acum), cu un turture mare in mana, pentru a conferi mai multa greutate momentului: “Daca o sa am un baiat o sa ii pun numele Parvu”.

Am ras mult si cu detasare, dupa care am uitat. Doua luni mai tarziu aveam un baiat. Si ni s-a amintit legamantul facut atunci, zi in care eram preocupati sa cumparam tincturi de propolis si crema de galbenele de la taranii de pe marginea drumului. Oameni seriosi, ne-am lepadat de acel nume. Si asa am ramas fara nimic.

A trecut ceva vreme de atunci. Intre timp, am epuizat toate listele de nume de pe internet, de pe Iphone, din carti si toate propunerile familiei, prietenilor, colegilor. Le-am respins pe toate. Suntem in faza in care cautam cu infrigurare orice nume nou pe care poate l-am ratat, la care poate nu ne-am gandit, care poate doar ce a fost inventat. Citim pe ecusoane numele ospatarilor din restaurante, listele eroilor neamului de la Mausoleumul Eroilor de la Mateias, insiruirea parcalabilor Castelului Bran...

Am ajuns la limita. Simtim ca, daca nu gasim mai repede un nume care sa fie suficient de bun pentru copilul nostru, o sa ne pierdem linistea (ca sa folosesc un eufemism). Nu vreau sa ma gandesc cum o sa fie cand va trebui sa luam decizii cu adevarat grele in privinta Celui Mic si Fara Nume Inca.

Jiu jitsu sau kung fu?

(o sa) Avem un baietel. Ce facem cu el?

Lumea spune ca ce o sa simtim noi ca e mai bine. Haha, asta a fost tare!

Nu ne-a spus nimeni nimic nici la cursurile de proprietate intelectuala si nici la cele de initiere in desen, culoare si compozitie iar experientele personale de partea cealalta a baricadei, a caror rememorare ne-ar prinde atat de bine in acest moment, sunt disparute undeva in negura primei copilarii. Cum simtim noi... Adica ce, o sa vrea el, asa, miiic-miiiic, cu degetelele alea ale lui minuscule, sa manance cu noi slanina cu mustar la 11 noaptea, sa faca repede un dus, sa-si sufle singur nasul in servetel sau hartie igienica, sa accepte o frectie sanatoasa cu spirt daca raceste sau sa se uite noaptea la Valentin Stan? Si daca o sa vrea, este de bine?!

Pentru toate acestea si-nca multe altele, ne cautam cursuri de puericultura (de noapte sau w-end). O sa mergem sa ciulim urechile, sa cascam ochii si sa inchidem gura, sa hranim, spalam, infasam cat mai putin periculos papusile sinistre pe care se face practica, urmand ca la sfarsitul acestei pregatiri sa ne mandrim cu diplomele de absolvire (care unora le vor aduce doua saptamani in plus de concediu la anu’... cel putin teoretic! Of, totul in acest post este atat de teoretic!).

Explicatii, demonstratii, simulari... This is not real life. E asa, ca un joc pe calculator. Interactiv. Fun. Eu sunt impotriva. Pierdere de timp si de bani? Habar n-am. Dar ce altceva sa facem? Incercam si noi, nu? Cred ca deja facem de simtim noi mai bine. Cum zic altii.

De fapt, lasa, mai bine sa pice papusa in cap...

DE SE NU

O seara placut desenata si colorata de domnul sot al meu, Noper, al carui fan no. 1 tin sa ma declar in orice moment si pe orice cale, deci si acum, aici! Cine e pe primuu' looc? [plus o declaratie dulceaga si adevarata de cuplu]

Sfarsit senin de saptamana muncitoreasca

Saptamana aceasta am organizat un nou photo session. A fost interactiv si distractiv, si m-am intors acasa cu niste poze si filmulete reusite, foarte entuziasmata de energia debordanta de care a dat dovada Minipop, care s-a foit non stop. Mi-am amintit cu aceasta ocazie de printul la Hard Rock Café Oslo in care prin burta mare a unei mamici se vad doua degete (aratatorul si degetul mic) ale conlocuitorului, intinse paralel in sus. Asta deoarece din seria pozei din stanga avem si un filmulet in care Minipop face exact ca in print. Ca sa intelegeti, actiunea s-a desfasurat dupa cum urmeaza: cum statea el asa pe ganduri si isi mai punea capu-n piept sa zambeasca superior, brusc a ridicat degetele cu pricina pret de cateva secunde, intr-un gest hard rock incontestabil!

Cautand pe net si alte interpretari ale gestului, am aflat ca au existat in trecut si amulete avand aceasta reprezentare, mano cornuta, care se presupune ca protejau impotriva deochiului si, in general, a oricarui rau, iar intr-o alta interpretare, gestul apare chiar ca o forma de binecuvantare (fotografia Papei).

Dupa ce am pus la punct aceste aspecte de interpretare care de fapt nu ne interesau deloc (dar asa e la birou intr-o zi de vineri cu soare si somn, cand nu ai chef sa muncesti, trebuie sa faci ceva), am trecut la partea pragmatica a problemei. Sa publicam filmuletul, m-am gandit eu. Dar Radu considera filmuletul, si in general ecografiile 4D, spooky, asa ca.. daca tatal crede asta, ce vor spune ceilalti oameni?? Si, cum noua ne pasa ce cred si ce zic ceilalti, am facut doua coloane.

Pro:

- este un filmulet dragut cu un Copil si mai dragut;

- ideea acestui blog a fost sa surprinda anumite aspecte ale evolutiei lui Minipop, dar si a noastra, ca viitori parinti (inca putin speriati de fiecare data cand rostim/ scriem acest cuvant referindu-ne la noi);

- pana si Remus Cernea si-a gasit sustinatori si admiratori, adunand cele 200.000 de semnaturi necesare ca sa candideze la presedintie (ca de Ninel Potirca nu ne miram), deci exista public pentru orice si oricine pe lumea asta;

- faza cu „ne intereseaza ce cred si ce zic oamenii” era o gluma nesarata, dar necesara pentru a nu ni se umfla picioarele in al treilea trimestru;

- filmuletul chiar este foaaarte dragut, la modul cel mai obiectiv (insist eu de fiecare data!).

Contra:

- master of the illustrated freaks il considera freaky.

Desigur, numaratoarea argumentelor pro si contra s-a desfasurat in mod corect in toate sectiile de rationare de pe teritoriul blogului nostru, fara a fi afectata de autobuzele cu pareri ce se infiltrau printre liniutele de enumerare sau de plasele cu slabiciuni, porniri materne si subiectivisme inevitabile intr-un astfel de proces. Urnele au fost deschise (doar) de mine, in absenta oricarei alte persoane careia sa ii cer parerea sau ajutorul. Rezultat: nu publicam filmuletul, dar insistam asupra faptului ca avem un Minirocker printre noi.

Urmand firul logic al postarii, ne si va uram w-end placut si speram sa nu se mai confirme niciun alt caz de AH1N1 la Radu la munca, in afara de cel de saptamana aceasta. De asemenea, dorim sa informam populatia si pe dl. Streinu Cercel ca noi, daca ne simtim rau, stam acasa, pentru ca, spre deosebire de altii care nu se simt bine, nu vrem sa transmitem mai departe bolile noastre si celor nevinovati si sanatosi din jurul nostru! Ceea ce va dorim si dvs!

P.S. Pe modelul politicienilor de succes si aflandu-ne in saptamana alegerilor, m-am razgandit partial si m-am hotarat sa pun macar un instantaneu al momentului evocat si dezbatut de una singura mai sus.

Completare la piscot

"DE SE NU?"

"D gallery" are placerea sa va prezinte un mix de abordari individuale asupra unei lungi legaturi personale cu desenul.

Vernisaj: Vineri, 20.11.2009 ora 19

Expozitia deschisa intre: 20.11-04.12.2009

"D gallery": Str.Theodor Burada nr. 12 (langa Facultatea de Drept)

Deschis: Marti-Sambata, 15-19

Dormi pentru tine, visezi pentru altul

Azi-noapte Radu a visat o stare de uimire in care intrase ca urmare a faptului ca doua personaje din viata reala care se urasc si se cearta non stop erau acum impreuna, se tineau tandru de mana si isi defineau relatia drept „a love- hate relationship”. In acelasi timp, eu visam o stare conflictuala apocaliptica creata de Realitatea si Antena 3.... care se certau la televizor (nu stiu pe ce). Oricum, foarte important era faptul ca cei de la Realitatea le luasera sediul de pe calea Victoriei alora de la B1. Ne-am trezit foarte obositi, cu toate ca se stie vorba aceea cu cine a visat inseamna ca a dormit...

Si apropo de ce se stie si de elementul comun al viselor noastre de azi-noapte – cearta, trebuie sa mentionez ca ne-am inceput dimineata cu o neintelegere urlata in masina, ca sa o numesc asa (nu pe masina). Foarte pe scurt: totul a inceput de la angajatii de la metrou care ameninta (iar) cu greva si de la afirmatia mea ca „nu inteleg ce mai vor, ca doar se stie ca astia de la Metrorex castiga, totusi, mai bine fata de alte categorii”. A urmat o intrebare: "dar tu de unde stii?", la care s-a raspuns, cumva repetitiv: "se stie!!!!!!"

Domnul sot nu poate accepta de ani de zile nicio afirmatie a mea care incepe cu „se stie ca...”. Lui sa ii zic de unde stiu. Din ziare? De la televizor? Cunosc pe cineva care lucreaza la metrou? Nu asaaa.. ca se stie! Uite ca el nu stie! Si unui om care nu stie nu poti, zice el, sa ii aduci ca unic argument intr-o discutie faptul ca „se stie”, pentru ca este evident ca nu ai cum sa il convingi!

„Nu e, de exemplu, suficient sa iti zic ca se stie ca pamantul e rotund???” am izbucnit eu disperata dupa zece minute de delir contradictoriu pe marginea informatiilor general cunoscute, forta sau relativitatea acestora si nemurirea sufletului. Acesta a fost inceputul sfarsitului: „Dar pamantul nu e rotund, are forma geoida. Cum, (diminutiv de cuplu), tu nu stiai asta?”.

Am continuat singura cearta, in gand.

Ca sa-l neutralizez pe Base... de fapt, ca sa ies pe plus!

Mie cel mai mult in ultima vreme imi place sa merg la ecografii, de fiecare data se intampla ceva care ma surprinde. Imi place chiar mai mult decat salata verde. Spre exemplu, sambata seara l-am vazut pe (numitul de tata) Minipop... clipind!!!

CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a îndepărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. (!!!!!!!!!!)

Incredibil ce face copilul nostru la numai minus 3 luni! E clar, tragem aceleasi concluzii ca inainte si ca ale celorlalti parinti din lumea-ntreaga despre copiii lor. Tot cel mai frumos... si tot cel mai destept si talentat.

Si asta obiectiv vorbind.

P.S. Sobru... ca cine?? :P

De cand nu am mai ras atat...

Sursa: blogu' lu ciutacu

Maine, poimaine pleaca de acasa...

Luni, 2 noiembrie, o zi mare pentru noi. Este prima zi de scoala a lui Dexter.

Pentru ca vine cand il strigi numai daca are el chef, rontaie papuci si reviste, face caca (si) in casa, ne maraie daca nu ii convine ceva si pute. Stim, stim ca are si foarte multe calitati (explodeaza de fericire cand ajungem acasa, nu rontaie pantofi, haine, mobila, nu-l mananca (inca) pe Duracell, are o dantura perfecta, are gusturi bune cand vine vorba de jucarii, mancare si locuri de dormit, ne apara de pisici si de pitici, face caca (si) pe presul vecinei), dar am ajuns la concluzia ca putina disciplina nu ii strica.

Asa ca din aceasta seara va intra intr-un program intensiv de dresaj cu cel pe care noi il alintam cu drag „nebunu’ de la parter” sau „nazistu’”, proprietar al unui Malinois si al unui Pit Bull pe care ii plimba de doua ori pe zi fara lesa sau botnita. L-am ales pe el pentru ca stim ca este un dresor foarte bun, cand iese din scara toti copiii zboara doua scari mai incolo pentru ca „asa le-a zis el”, dar si pentru ca avem un punct comun foarte important, el fiind proaspatul tatic al unui baietel care probabil o sa il bata pe al nostru prin fata blocului peste cativa ani.

Acestea fiind spuse, ne inarmam cu ghiozdan, cascaval si buzdugan si pornim in osideea spre maturizare a catelusului de trei kile jumate pe cale sa devina o fiara neinduplecata, care sa isi merite numele! Ca doar mecla il ajuta!

Despre Dexter si celula de baza a societatii

They're creepy and they're kooky, mysterious and spooky,

They're all together ooky, it’s our Family!

Nu vrem sa raportam fotografia de mai sus la imaginea clasica a cuplurilor de tineri parinti, dar nu ne putem abtine. Cu toate acestea, intr-o lectura fireasca a imaginii si analizand semnificatia personajelor, nu o sa spunem decat atat: ne pare rau pentru Baietelul Familiei (Addams), dar aceasta este realitatea. Asa arata parintii lui in momentele in care se imbraca frumos pentru un eveniment fericit (casa de piatra inca o data lui Fluffy si Elenei!).

Expresiile de pe fetele noastre, pline de blandetea si sensibilitatea specifice unor viitori parinti, ma infioara pana si pe mine. Privind fotografia, nu ne mai intrebam de ce serialul nostru preferat este Dexter si de ce avem wallpaper-uri cu sange pe telefoanele noastre. Nici macar nu mai inteleg oare ce m-o fi apucat pe mine cu creaturile de pe pereti... Ma bucur doar ca the Cutest Dog a venit in casa noastra cu doua zile inainte sa aflam ca vom fi parinti, altfel nu am mai avea acum atatea batai de cap cu privire la nume, ci am asista cu siguranta la povestea Baietelului Dexter, iar pe catelul cu acelasi nume l-ar chema probabil Rex(ter).

Semneaza zambind Morticia si Gomez.

Detaliu: profil de Baietel

Inteleg pe surse sigure si de incredere de pe net ca, la 23 de saptamani, Baietelul cel Mic cu Botic aude cam tot ce se intampla in jurul sau si, prin urmare, va recunoaste vocile pe care le aude cel mai frecvent in aceasta perioada si dupa ce se va naste (cica in special pe cea a mamei). Poate fi o explicatie pentru atitudinea defensiva pe care a afisat-o in poza de mai sus. In timp ce noi ne rugam de el sa zica cheese, el lasa capu-n piept si isi incrucisa mainile, ganditor. Cred si eu! Cui i-ar surade ideea de a il avea drept mama pe Mihai Gadea?

Space - the final frontier!

Odata cu vremea, s-a schimbat si starea psihica sau fizica a unora dintre noi. Referindu-ma doar la ultima, observam ca se petrec niste transformari infricosatoare, care ar putea duce la schimbarea cartii de identitate ce-mi apartine cu carnetul de sanatate si pedigreeul lui Dexter. M-am gandit la asta pentru ca, de trei- patru zile, Dexter pare a evolua treptat, incepand sa isi foloseasca numai trei picioare pentru a merge, ba chiar cersind biped pentru multa vreme atunci cand isi doreste ceva ce ii depaseste statura, asta in timp ce eu am sarit direct la ultimul stadiu, tarandu-ma in patru labe de tot felul de dureri/trairi/(ne)simtiri.

Nu ar fi nicio problema, mi-e groaza doar de faptul ca ar trebui probabil sa imi implantez microcipul care ii era destinat lui Dexter pentru a mai ajunge vreodata sa prind batul pe o plaja din Grecia, si totul, pana la injectii-n ceafa!

Doctorul pare sa infirme, insa, ipoteza mea. Ma refer la veterinar, bineinteles. Problema lui Dexter este una fireasca, ce tine de specia lui, si nu presupune deloc, sustine acesta, sansa de a evolua intr-o fiinta superioara (afirmatie la randul ei discutabila, desigur). Astfel incat i-a administrat o injectie-n piciorul opus celui pe care il ridica (foarte logic, indeed) si i-a prescris niste vitamine. Simplu. Asta in timp ce eu raman in pozitia sus-mentionata, intreband cat costa halatu’ si rontaind un bob de Chappi.

Reading bedtime stories about people like us

Encouraging myself

Oh, happy day!

Saptamana patimilor financiare s-a terminat, totusi, fericit, cu Jessy Dixon. Pentru ca am fost cuminti, umili si am platit cu varf si-ndesat pentru toate pacatele, soarta a considerat ca meritam un semn de bunavointa si ne-a trimis invitatii la concertul de sambata seara. Baietelul Gospel s-a zbantuit fara incetare timp de doua ore si a fost foarte mandru de Tatal Gospel, caruia Jessy (deja suntem prieteni) i-a intins mana de pe scena pentru a i-o strange calduros. Talent la talent trage, am concluzionat firesc, si am plecat topaind sa mancam la miezul noptii  niste furnici in copac.

Stiu ca e pacat, dar mi s-a-ntamplat!

Stim cu totii vorba aceea din batrani „nu-ti incepe saptamana de marti, cu plata impozitului dis-de-dimineata, ca-ti merge rau trei zile ata” . Nu-i asa ca ati respectat-o intotdeauna? O stiam si noi. Eu. Dar am nesocotit-o. Si asa am ramas fara masina.

Da, bine, o parcasem neregulamentar! Dar stiu si vorba cu capra vecinului, asa ca pe celelalte, care erau parcate la fel de neregulamentar, chiar pe trecerea de pietoni, de ce nu le-au ridicat? Aaa, pentru ca le-au luat doar pe cele din dreptul casei babei nebune care ii suna frecvent si le urla in telefon sa vina sa ridice masinile parcate (neregulamentar, da) langa casa ei? Raspuns afirmativ, ca sa nu repet.

Sa stiti ca daca vi se ridica masina din sectorul 1 trebuie sa ajungeti pe aleea Ma-te-lo-ti-lor nr. 31-...-43. Neaparat sa luati un taxi, altfel nu aveti nicio sansa sa o bunghiti! E frumos pe aleea Ma-te-lo-ti-lor, multa liniste, padure in stanga, lac in dreapta (pe aleea, insist, Ma-te-lo-ti-lor, cum altfel?!), pasarele...

Am gasit la fata locului trei retardati si-o doamna, in doua maghernite dintr-un cotet imens de masini, care mi-au scris pe procesul- verbal ca imi restituie autovehiculul marca „Peugot”, asta dupa ce initial au refuzat sa mi-o dea pentru ca pe talon e trecut numele sotului. Si ce sa le explici handicapatilor de comuniunea de bunuri a sotilor cand ei se activeaza imediat ca de fapt ce tot spui tu ca esti sotia, cand te cheama altfel ca pe cel despre care sustii ca ti-e sot. Deci da. Aici, stiu deja din experienta, lupta e pierduta. Am dat o declaratie ca eu sunt sotia, in ciuda aparentelor create de nume. Dupa care m-am hotarat sa gasesc si cateva zgarieturi pe masina pe care sa le trec pe procesul- verbal. Ca le-am facut eu, ca le-au facut ei, sa lasam pe altii sa decida. Eu mi-am deschis drumul.

Ah, era sa uit! Am platit si o taxa. Un fleac, cum ar spune comisarul Moldovan. 8 milioane jumate.

Prin urmare, fac trimitere (fara obscenitati) la origini. Adica la sursa. Vorbesc de baba care solicita aproape zilnic ridicarea masinilor parcate neregulamentar in dreptul casei ei, loc in care parchez si eu, de altfel, atunci cand merg la piscina dimineata (pentru ca nu exista locuri de parcare in zona!!!! dar nu o sa vorbesc acum despre raportul de 398.940 de masini in sectorul 1 la 123.000 de locuri de parcare, o lasam pe data viitoare). Nu poate sa ramana asa! Spun asta mergand tot pe pe o vorba veche, „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. De fapt, ce spun eu vorba, cand e lege! Si daca azi mie mi s-a aplicat legea, sa i se aplice si ei, vorba vorbei-lege!

Legea talionului!

Articol unic. Persoanei care a produs un prejudiciu trebuie sa i se provoace un rau identic sau similar celui pe care aceasta l-a produs victimei, pentru a se mentine egalitatea intre fapta si rasplata.

Astept acoliti fara scrupule!

P.S. Si eu, care nu credeam in horoscop...

Marti. Incepem o noua saptamana.

Ce-ti poti dori mai mult dupa o duminica agonizanta, cu dureri musculare, stari febrile, dureri in gat si multe batiste la-ndemana? Bineinteles, un chiul de la munca, dar motivat! Si organizat, grupat, de neuitat, in doi! Intr-o astfel de zi speciala te trezesti si primul lucru pe care il faci este un concurs. Asa ca te arunci in lupta pentru suprematia “celui care se simte mai rau dintre noi doi”. (Arbitru a fost termometrul, am pierdut… )

Al doilea concurs care iti poate condimenta ziua este acela de a incerca sa iti amintesti numele cat mai multor personaje din “Tanar si nelinistit”. (Am pierdut si aici, scorul a fost strans pana la fara zece, m-am tinut tare pana la sfarsit, cand a aparut in cadru Victor. Am pierdut deci cu 0-1.)

Pe la pranz, razbit de foame, te hotarasti sa faci ceva ce n-ai mai facut demult. O ciorba si niste chestii la cuptor. Dupa un mic incendiu in care arde o carpa de bucatarie si un deget lipit de cuptorul incins, te gandesti ca mai bine mananci data viitoare, si te gandesti sa te culci. Nu poti, pentru ca se hotaraste Oprescu sa se lanseze in lupta pentru Cotroceni, dupa care PDL-ul fura trei parlamentari de la PNL, apoi familia de la Clejani se razboieste in direct cu presa ca ei nu se cearta cu fata lor care vrea sa se marite cu Sorinel de Aur, pentru ca, de fapt, ea nici macar nu vrea sa se marite!

Ziua se poate termina criminal cu noul episod din Dexter. Nu va amagiti, termometrul va arata iar o crestere a temperaturii, dar maine chiar nu aveti ce face. Back to work.

Am platit impozitul. Si lumina. De doua ori aceeasi factura. It's twice or nothing.

Etat d'esprit

Cu ce ne laudam:

1. Cu 20 de saptamani de companie discreta a Celui Mai Baietel. Mai avem inca atatea pana il cunoastem, si abia asteptam!

2. aaaaa……

3. Ai platit lumina?

Cu ce nu ne laudam:

1. Pai nu ne laudam cu cele de mai sus (asta doar pentru ca nu suntem laudarosi din fire, nu pentru ca nu am avea cu ce!);

2. Cu datoriile la stat pe care le a(ve)m si care ma obsedeaza (prin urmare le tot aduc in discutie);

3. Cu faptul ca nu imi vine sa mananc nimic (unde-s poftele de altadata?);

4. Cu Dexter, care probabil nu o sa invete niciodata sa isi faca nevoile NUMAI afara;

5. Cu diminetile in care ne certam pentru ca eu ma trezesc la 6 sa mergem la piscina/sala si dupa o jumatate de ora de incercari ratate de a-l trezi ajung la eternul inevitabil “io ti-am zis sa nu mai stai pana la doua noaptea la calculator ca nu te trezesti dimineata”;

6. Cu rufele spalate in public.

In rest… armonie, numele tau e jobul meu!

Analiza stelara financiara

Imi trimite un coleg horoscopul pentru aceasta luna. Printre altele, la zodia mea zice asa: "Referitor la bani, intrarea lui Marte in Leu anunta inceputul unei perioade de interes sporit pentru venituri suplimentare, investitii, imprumuturi si plati."

O mica analiza. Interes sporit, spun stelele, pentru:

- Venituri suplimentare (cat: active);

- Investitii, imprumuturi, plati (cat: pasive).

Atat am avut de spus.

Backstabbing

de aici

Sa v(is)ezi si sa nu crezi

Pe scurt: l-am visat pe Cel Mai Baietel in saptamana in care (zice netu’) incepea sa ii creasca parul. Daca pana acum (in stare constienta) nu mi-l puteam imagina, in vis mi-a aparut cu niste trasaturi foarte clare, ca ale niciunui alt copil vazut vreodata de mine (foaaarte frumos, cel mai frumos, marturisesc) si cu mult par. “Wow, are freza’ ca Beatlesii”, ma gandeam eu! Si sa(-l) vedeti, ca asa o sa fie!

P.S. Netu’ l-am citit dupa ce am visat!

Tradare, tradare, de trei ori tradare!

Scrisoare deschisa catre sot

Eu te-am crezut. In momentele in care imi era cel mai rau si tu imi promiteai ca o sa incetezi si ca sursa raului meu va disparea. In momentele in care eu ma incovoiam si hotaram de comun acord ca trebuie neaparat sa facem ceva. In momentele in care ai promis ca nu o sa repeti niciodata acea greseala. Te-am crezut.

Am fost sigura ca viata noastra o sa fie de acum inainte linistita si ca nu o sa ne mai lovim de aceasta problema vreodata, cu toate ca stiam ca iti placuse foarte mult si ca ai renuntat cu greu. Am trecut peste tot. Am uitat. Am iertat. Si mi-a fost mai bine.

Si acum totul s-a naruit! Credeai ca nu o sa te prind? Ca o sa poti sa faci asta la infinit, profitand de diminetile in care eu plecam mai devreme la munca si de serile in care adormeam inaintea ta? Nu stiai ca totul iese la suprafata, mai devreme sau mai tarziu? Ma bucur cel putin ca nu ai incercat sa negi in momentul in care semnele mi-au indicat ca, de fapt, ma mintisei atatea luni.

Te rugasem sa arunci Protexul din Grecia pt ca nu mai suportam cum miroase si mi se facea foarte rau!!! Si tu nu l-ai aruncat! L-ai ascuns intr-un colt al baii, continuand sa il folosesti pe ascuns!

Trebuia sa astepti si azi-dimineata sa plec inaintea ta...

Artistic kick

(Mi-am dat seama ca in postarea anterioara intentionam de fapt sa spun cu totul altceva, dar am ramas cu ochii pe pereti…)

Baietelul Numit In Multe Feluri are acum o insigna portocalie care il defineste, 18 saptamani dupa calcule si 20 cm/200 gr dupa informatiile de pe net. Pentru a furniza si o informatie receptionata personal, a inceput si marea “Interactiune”. Ne imaginam ca Cel Mai Talentat Baietel deja experimenteaza tehnica de action painting a lui Pollock si de aici ghionturile, loviturile si invartelile. Ca doar n-am putea sa ne imaginam „lovituri cu capul” sau „sut cu stangul”, trebuie sa pastram specificul familiei, care nu are nicio legatura cu fotbalul!

Hai Craiova!!!

Beware the Jabberwock, my son!

Tin sa precizez (si) pe aceasta cale ca astfel de personaje gri (muscandu-se, intrebandu-se, holbandu-se la noi de pe peretii locuintei in care traim) vor disparea pana in februarie 2010. Cum au aparut, asa sa si dispara! Discret, in secret, fara regret!

Eu vad mai multe posibile cai de salvare:

1. Metamorfoza. Spre exemplu, aratarea din stanga imaginii poate sa se dea de trei ori peste cap si sa se transforme intr-un personaj de basm ce va fi citit Celui din Dreptul Insignei, doamna cu prea multe maini care este mai in dreapta peretelui, ferita de obiectivul camerei in fotografia ce ilustreaza prezenta postare, poate sa se mai coafeze, aranjeze, opereze si sa capete (macar) o forma umanoida, patul care a fost desenat (tot pe perete) in incercarea noastra de a ne da seama cum vrem sa ni-l facem pe cel din dormitor poate sa isi pastreze natura si sa devina un patut etc.

2. Distrugerea. Ma imaginez (pe mine sau pe "cineva" platit) aruncandu-ma in lupta, manuind o lumina alba, asa, ca de vopsea, coborand incet dar sigur peste formele contorsionate ce isi vor da ultima suflare.

3. Autodistrugerea (lor!!!). Cu toate ca nu imi imaginez cum ar fi posibil ! Asa, ca si cum m-as intoarce acasa intr-o zi si, ca din senin, n-as mai vedea cai verzi pe pereti?! (Roger! Roger!)

Nu am nimic personal cu aceste creaturi, sa ne intelegem (ba chiar marturisesc ca ganditorul la rachete, muscator de mana si cu o usoara nevoie de aparat dentar este chiar monstrul meu preferat!). Doar ca prefer ca aceste...a sa fie inlocuite de Personajul Pozitiv si Dragut ce ne va intra in casa din luna februarie, si care ar face bine sa nu deschida ochii fix pe astfel de imagini... macar pana o sa inceapa si el sa deseneze!

Prima gafa-n blogosfera

Imi cer scuze celor care m-au creditat cu atata talent si incredere incat m-au felicitat pentru poezia de mai jos. Imi cer scuze deoarece poezia nu este a mea, numai ca mi-a placut foarte mult si ilustra foarte bine ideea pe care vroiam sa o transmit intr-o zi de aniversare. Si pentru ca ar trebui sa stiu foarte bine cum este cu drepturile de autor si cu folosirea unor opere fara a le mentiona autorul, doresc sa precizez ca poezia se numeste ca in titlul postului meu si ii apartine lui Nichita Stanescu.

Alta matematica

Noi stim ca unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o para nu stim cat face.

Stim ca cinci fara patru fac unu,
dar un nor fara o corabie nu stim cat face.

Stim, noi stim ca opt impartit la opt fac unu,
dar un munte impartit la o capra nu stim cat face.

Stim ca unu plus unu fac doi,
dar eu si cu tine
nu stim, vai, nu stim cat facem.

Oficial noi stim cat facem! 3 ani in 2!

Si de la anu-n 3!

Eclipsa (noastra) totala

Acesta este un baietel. Dar nu orice baietel din milioanele de baietei din lumea intreaga. Acesta este al nostru! As dori deci sa trag inca din start cateva concluzii personale, fiind in mod evident extrem de impartiala, dura, realista si familista, si bazandu-mi opiniile pe realitati obiective si extrem de evidente legate de baietelul nostru (cum ar fi simplul fapt ca este al nostru):

- Este cel mai frumos.

- Este cel mai destept.

- Este cel mai cuminte.

- Este cel mai talentat.

Sigur, pot fi spuse multe alte lucruri. Dar cu siguranta nu ca ma insel (imi permiteti sa generalizez ultima afirmatie si sa o intaresc cu un “ Niciodata!”?)[1].

Pana si pleonasmul isi pierde natura de eroare daca il folosesc in aceasta postare. Cum ziceam ca e? Cel mai minunat, cel mai extraordinar, fenomenal, uluitor, cel mai nemaivazut si nemaintalnit baietel de pana acum!

Este CEL MAI Baietel!

[1] Era o intrebare retorica.

De unde pana unde? Despre cine?? Despre tine!!!

Nene, nene!

Eu am facut primul pas.... Mi-a luat ore intregi, asa ca acum e randul tau!

Salveaza atmosfera si arunca o umbra de normalitate, nu creaturi posedate, limbi incrucisate, mii de degete-nclestate, mecle deprimate, femei dezmatate.... cum sunt acasa desenate!!! Fa ceva, orice, shimba-i fata, culorile, fonturile, cuvintele, numele.... orice, numai sa nu te atingi de cele trei personaje si-un sfert!!!

Ai tu o idee mai buna? Sa spunem ca, nefiind convinsa de nimic, sunt deschisa la propuneri si chiar la compromisuri...

Ca ploua-afara, uite, e urat!
Si tot cu mintea goala sunt de-o vreme,
Pana si melcul sta cam amarat,
(ne)Gandind la episteme...

TBTC!